Iisus la cruce a fost zdrobit, dar nu de lume, nici de suferinta, nu l-a infricat pe El singuratatea. Nu era zdrobit de oameni, nu avea nimic cu ei: “Tata iarta-I caci nu stiu ce fac!”. Mania lui Dumnezeu pentru pacatele noastre a cazut asupra Lui, acestea l-au facut sa simta flacarile iadului de unde se striga: “mi-e sete”, aceasta l-a facut sa spuna: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai arasit ?!!”. Niciodata nu a fost despartit de Dumnezeu, nici prin cea mai mica faradelege, nu a avut pacat. Insa de acum Dumnezeu nu mai are nimic impotriva oricarui pacatos care se pocaieste, mania a fost descarcata deja in Fiul Sau, Dumnezeu nu pedepseste de doua ori pentru acelasi pacat, Hristos nu a avut pacat, noi am avut pacat. Dumnezeu de acum poate primi pe orice om care se pocaieste, perdeaua din mijlocul templului s-a rupt de sus in jos. Acolo la cruce, Dumnezeu a indepartat ceea ce despartea pe om de Dumnezeu. Atunci osanda, vina si durerea pacatelor au fost platite, ca noi sa fim eliberati de ele.

Dumnezeu a vrut sa usureze sufletele noastre, sa le racoreasca de vina propriilor caderi, ajunge suferinta lumii! Sa fim cu inima impacata avand credinta in Dumnezeu, care prin crucea Fiului Sau a adus pacea si mantuirea. Justitia divina a fost satisfacuta.

De cate ori pacatuim ne vine sa ne rastignim, ce bine c-a facut-o El! (s-a rastignit)

Fiecare pacat isi cere plata, ce bine c-a facut-o El! (a platit-o El)

Sufletul este ne-mpacat de cate ori cadem, ce bine c-a facut-o El! (ne-a impacat).