In seara asta am avut la noi in biesrica un grup de nota 10+. Un grup format din tineri din Hunedoara si nu numai. Ei „sunt de serviciu” la capela joia seara, cred ca de la 19:00 si toti cei interesati pot veni sa ii vada in fiecare joie impreuna cu multi tineri si studenti din Bucuresti.
Un grup extraordinar.. au avut niste marturii emotionante, cantari de exceptie, am incercat sa inregistrez pentru voi, dar nu au iesit bine, dar macar predica lui Nelutu am inregistrat-o si o aveti in boxa laterala, mp3. Desi este anul I la pastorala, se vede ca este trecut prin lucrare alaturi de pastorul Priala Samuel in zona Hateg (sper sa nu gresesc locul).
Sa va rugati pentru ei, fac valuri pe unde se duc. Am surprins pe un fr in varsta, cel mai invarsta fr din biserica noastra care i-a felicitat. 🙂 Trageti si voi concluziile..
Iata-i aici in fotografie.
romoflorin 
va multumim pt apreciere, insa lauda sa fie a Domnului el face toate acestea prin noi, noi suntem doar catev ainstrumente in mana Lui. A Lui sa fie gloria!!!!
Amin! 😀
Dar stii ce spunea David: „Sfintii care sunt in tara sunt toata placerea mea!” 🙂
Nu spun psalmul, cititi toata biblia si il vei gasi.
Dumnezeu e Cel care i-a deschis oportunitati de slujire acestui tanar, inca inainte de a veni la Institutul Teologic Baptist…si e minunat ca la temelia formarii sale ca si slujitor, Dumnezeu se foloseste si de contributia ta frate pastor Stoica Florin, alaturi de colegul tau si de cei din Biserica pe care o slujiti.
Nelutu,
o fata a avut o marturie, cea care s-a intors la Domnul acum 9 ani. Cum o cheama? Sa o feliciti din partea mea! Mi-a placut mult marturia ei. Si eu am experimentat ceva similar, eu m-am intors acum aprox 14 ani la Domnul.
Primiti, cu smerenie, inca un mesaj de apreciere 🙂
multumim pentru toate aprecierile si vreau sa stiti ca unu dintre opameni care ma ajutat foarte mult este chiar fratele pastor Samuel Priala….continuiati sa cva rugati pentru grupul hunedoara. va multumim!!!
As vrea sa urc pe Retezat, sa-mi simt inima batand aproape de cer.
Felicitari celor din grupul Hunedoara! Continuati sa mergeti in Numele Domnului, asemenea lui David de odinioara.
… Dl mi-a vorbit si mie prin marturia fetei care s-a pocait in urma cu 9 ani…legat mai ales de amintirea faptelor care insotesc dragostea dintii. m-a facut sa ma intorc cu gindul acolo, la prima MEA dragoste dintii si sa-mi dau seama cit de frumos era atunci si ce putin contau alte lucruri in afara partasiei cu Dumnezeu. in fiecare zi parca zburam…si Dumnezeu facea atitea minuni ca raspuns la credinta mea de copil!!!
una din ele nu am s-o uit niciodata si anume, mi-a dat trecere in fata profesorului cel mai de temut din scoala. eram in clasa a 12-a si mai erau in clasa inca 2 „sectanti” iar eu a trebuit sa lipsesc 2 ore la rind la materia dinsului -geografie- pt ca trebuia sa traduc niste americani pe la biserici, si cind in sfirsit am venit la ora lui, mi-a zis sarcastic „buna, mami! te-ai hotarit sa vii si sa ma mai vezi? IA! hai la tabla si arata-mi ce ai invatat in tot acest timp si i-ai si pe ceilalti cu tine. pe toti!” si de bucuria revederii ne-a scos pe toti in fata clasei in sir indian, ne=a pus la toti cite 2 intrebari si TOATA clasa a luat 2 si 3 in functie de cit de bine nimerau cu virful aratatorului o localitate de pe harta cea mare, iar noi, sectantii, am luat toti 3 nota 9!!! cu felicitari! meritam 10 caci nu gresisem deloc, dar el nu dadea 10 decit la lucrari scrise-care puteau fi contestate la o adica- daca erau intradevar perfecte. imi facusem si eu partea, invatind f bine tot, desi stiu ca si ceilalti au invatat pt ca nu era unul caruia sa nu-i fie frica de profesorul acela, insa SI DOMNUL SI-A FACUT PARTEA LUI CU VIRF SI INDESAT. si uite asa…ma intorceam acasa mereu „zburind”…
legat de partea de inchinare prin cintare a grupului H, as avea si eu o parere de impartasit. partea de repetare prea indelungata a unui refren la sfirsitul unui cintec, eu cred ca duce mai degraba la stingerea duhului decit la o mai multa exaltare sufleteasca… eu zic ca mai bine „sa cintam Domnului o cintare NOUA.” vedem si in cintarile consemnate in biblie ca nu apare niciunde o fraza repetata de „n”-spe mii de ori exact la fel. asta e ca o picatura chinezeasca care pic-pic-pic…si pic-pic-pic
fiti voiosi!
😀 ce imi place experienta de la scoala!! Super. Asa sa ne gaseasca societatea si astazi, cu „temele” facute.
Este bine sa ascultam indemnul: „Cantati Domnului o cantare NOUA!” cantarile noi, aduc o traire autentica a mesajului si melodiei, impiedica rutina si stimuleaza creativitatea.
Nu ma pricept prea tare la cantare, dar stiu ca este important atat melodia cat si cuvintele. Si cantarile trebuiesc puse in context. Auzeam pe cineva spunand romanilor din america: „Fratilor sa nu mai cantam -Doar o coliba, aici jos imi ajunge- ! Asta canta generatia lui Wurbrand in Romania, hai sa fim realisti, aici avem mai mult de o coliba.. !!”
propun, sa continuati si voi cu experiente cu Dumnezeu de la dragostea dintii. stiu ca atunci Dl se poarta cu fiecare ca si cu niste copilasi…le da tot ce Ii cer si e tare tare frumos.
de fapt, nu numai. experiente frumoase cu Dumnezeu. orice. cred ca ne-ar prinde bine toturor sa ne amintim. mingea e la voi!
Va spun eu o intamplare.
Eram la doar cateva luni dupa ce ma pocaisem, prin ’94. Eram la bunicii mei la tara impreuna cu verisorul meu. Am vorbit cu el despre noua mea credinta si s-a pocait si el, i-am dat biblia mea. Eram incantati si vorbeam despre Dumnezeu, cu o bicicleta pe un camp, veneam de la pescuit. Cand de odata inspre noi venea alergand o haita mare de caini, vre-o 7-8, in frunte un un caine ciobanesc mare (ca un urs negru) de la o turma din preajma. Nu aveam unde sa ne ducem, era camp. Verisorul meu a intrat in panica, nu stia ce sa faca. A luat un pietroi mare in mana si statea disperat in asteptare. Eu aveam o liniste ciudata, parca zici ca nu eram constient de ce se intampla. Cand acei caini ajung aproape, la 5 m de noi. Au incetat sa mai alerge, dar veneau latrand salbatic cu totii spre noi. Verisorul meu era terminat, m-am uitat la fata lui era rosu, striga: „Mars”, „uuuoo”, nu stia ce sa mai faca. Am observat cainile mare ca venea fara frica inspre el latrand, eu eram cu bicilceta alaturi. Cand distanta era mai mica de un metru intre el si cainele cel mare, am inceput sa vorbesc cu cainele cel mare, pe un ton foarte calm. A fost o chestie spontana, nu m-am gandit de loc la ce fac. I-am spus: „Gata, baiatu, gata”, „Hai linisteste-te, gata”. „Nu facem nimic”.
Cainele s-a intrerupt putin din latrat. A continuat sa mai latre un pic, dar fara rautate parca. „Hai dute inapoi!” , „Lasa-ne, gata. Dute inapoi!” Dar vorbeam parca eram stapanul lui.. Minunea s-a intamplat. A marait putin si apoi s-a intors si a plecat incet. Dupa el toti 6- 7 cati erau.
Verisorul meu, era leoarca, transpirat, aproape vanat la fata de incordare. Era socat.
S-a uitat la mine si mi-a spus cu rasuflarea taiata: „Ce le-ai facut?”. „Nu stiu!” i-am raspuns. Le-am vorbit pur si simplu..
Dupa aceea a fost si mai evlavios in credinta lui 🙂 Am stiut ca Dumnezeu ne scapase cumva.
(el nu a ramas credincios, dupa doi ani a renuntat, in satul lui nu era nici o biserica de pocaiti. Sa va rugati pentru el…).
Aleluia!
hai Hunedoara !!!!!! 🙂