Citeam pe blogul lui dan harabula despre un subiect foarte intersant: “Dumnezeul in care nu cred”, sau altfel spus: “Cum este dumnezeu tau?” in care descrie cu o buna oratorie pe Dumnezeu in diferite forme false dar care cuprind un sambure de adevar, dupa cum urmeaza. Voi da un pseudonim fiecarui descrieri, unele apartin lui Daniel altele le complectez eu:

Dumnezeu cameleon

Pentru Paul Tillich, Dumnezeu este “numele acestui adanc si temei infinit si inepuizabil al intregii fiinte”. Si tot Tillich ne indeamna sa traducem cum simtim mai bine si cum ni se potriveste acest termen, in cazul in care nu are prea multa semnificatie pentru noi. Altfel spus, Dumnezeu este pagina goala pe care urmeaza sa scrie fiecare ce I se potriveste, ii place sau ii convine. Nu cred in acest Dumnezeu!

Dumnezseu pensionar

Pentru altii, Dumnezeu este batranul pensionar din balansoar care, dupa ce a pus in miscare masinaria lumii, s-a retras obosit intr-un colt de univers ca sa motaie in liniste si abia daca mai deschide din cand in cand ochii ca sa-si priveasca creatia (era sa zic tarasenia). Lumea merge inainte nu datorita Lui ci in ciuda absentei sale, asemeni unui ceas automatic care continua sa functzioneze in virtutea miscarilor din trecut ce i-au tensionat arcul – absenta care, sa recunoastem totusi, nu deranjeaza prea mult. Nu cred in acest Dumnezeu!

Dumnezeu dragostei indiferente

Intr-o alta viziune, Dumnezeu este Dumnezeul dragostei si de aceea, al mantuirii universale. Asta inseamna ca indiferent de ceea ce faci, de modul in care traiesti si mai ales de atitudinea avuta fata de Isus si de moartea sa ispasitoare, intr-un final vei fi si tu pe-acolo, inghesuit in ultimul vagon al trenului care are drept destinatie cerul. Iubirea lui Dumnezeu devine un fel de cec in alb si libertatea – dreptul de a face orice-ti place si-ti convine. Iubirea divina este antropomorfizata si echivalata cu dragostea omeneasca subiectiva, cea care strecoara deopotriva tantarul si camila, care se emotioneaza in fata criminalului aflat pe scaunul electric si-ar vrea sa-l faca oarecum scapat, pentru ca el este acolo, real, in carne si sange, iar victimele sunt un nume pe o lista, undeva, in urma… Nu cred in acest Dumnezeu.

Dumnezeu automat de cafea

Ce ziceti de Dumnezeul – Automat de Cafea? Introduci moneda rugaciunii tale, a faptei bune pe care tocmai ai facut-o, a ritualului indeplinit constiincios, apesi butonul si…gaaata! Iti ei portia de binecuvantare si o faci cu constiinta multumita a celui incantat de propria persoana si care-si imagineaza ca si Dumnezeu ar trebui sa fie fericit ca are un astfel de exemplar care-l “slujeste”. Si raspunsul trebuie sa vina repede, altfel… Este Dumnezeul care slujeste fara sa pretinda sa fie slujit, care se invarte in jurul nostru ca sa ne implineasca poftele, capriciile, dorintele… Nu cred in acest Dumnezeu.

Dumnezeul fericirii personale

Cu ceva timp in urma, o prietena care a petecut mai multi ani in Scotia, imi povestea despre divorturile din bisericile de acolo; realizate cu usurinta si acceptate de ceilalti, inclusive de lideri. Argumentul? Cat se poate de simplu: Dumnezeu nu vrea sa fim nefericiti. Iar fericirea in versiune moderna, inseamna sa te simti bine tu; se confunda absurd si egoist, cu starea de confort, de bine, de multumire si cu placerea…Un Dumnezeu care nu pretinde, care nu impune, un nume pus pe un ambalaj care nu contine nimic; Apropos: daca asta este fericirea, atunci o doza intravenoasa de heroina rezolva mult mai bine problema. Nu cred in acest Dumnezeu!

Dumnezeul iertarii ieftine

Este Dumnezeul prezentat de Phillip Yancey in ale sale “Tulburatoare Descoperiri ale Harului” – unde iertarea devine ieftina, ca o marfa chinezeasca expusa pe tarabele din piata, iar harul este desaprartit de credinta si pocainta si este acordat cu generozitatea cu care un vanzator afiseaza un discount de 70% la niste alimente pe cale sa expire. Bun scriitor Yancey; dar prost teolog. Nu cred in acest Dumnezeu!

Nu complicam lucrurile, pentru unii credinta este asa de simpla ca nu prea ai ce practica, pentru altii credinta este asa de complicata ca nu poti sa o practici. Trebuie sa ne intemeiem credinta pe Cuvant ca iudeii din Berea; citeam dimineata din Fapte cum Pavel le vestea oamenilor Cuvantul, vorbea cu ei din Scripturi. Nu are importanta de unde ne primim invatatura sau o mostenim, sa o cercetam cu Scriptura altfel ne ratacim.

Descrierile apartin lui danharabula, insa eu recunosc aceste mentalitati si as pune o intrebare: Cu care din aceste “modele de Dumnezeu” te-ai intalnit mai des?