„… Cei ce-L iubesc (pe Domnul) sunt ca soarele când se arată în puterea lui” Jud. 5,31.
„Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac și în veci de veci.” Daniel 12,3.
„Să le păziți și să le împliniți (legile); căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor” Deut. 4,6.
Aceste versete se explică reciproc. În primul rând vedem că cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, ca stelele. Înțelepciune și priceperea sunt țintele vieții.
Dar ce înseamnă să fii înțelept și priceput, știm că Iov 28,28 ne spune că „înțelepciunea este frica de Domnul și priceperea este depărtarea de rău.” Ca să fiu mai simplu înțelepciunea este sfințenia! Nu doar teama de Domnul, adică la nivel de intenție, ci și îndepărtarea de rău concretă. Deci este înțelept cel ce este sfânt, cel ce se depărtează de orice rău.
Iar versetul din Judecători ne spune că iubirea de Dumnezeu ne face să strălucim. John Wesley spunea: „Iubirea este cea mai înaltă formă de sfințenie”, iar apostolul Pavel subliniază: „De fapt: Să nu preacurveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti şi orice altă poruncă mai poate fi se cuprind în porunca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Rom 13:9).
Oameni buni, ce se cere de la noi este să iubim, nu cu limba, ci cu fapta și cu adevărul, prin aceasta vom străluci și vom câștiga sufletele celor din jur (1 Ioan 3,18; Pv. 11,30).
…John Wesley spunea: „Iubirea este cea mai înaltă formă de sfințenie”
Iubirea si frica de Dumnezeu este inceputul si nu „cea mai inalta forma a sfinteniei”
Si orice forma si grad inalt a dragostei de Dumnezeu vine de la Cel PreaSfant.
…dupa cum zice Apostolul catre Evrei: Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-Unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi,
Alt gand: „înțelepciunea este frica de Domnul și priceperea este depărtarea de rău.”
Frica de Dumnezeu este intelepciunea, tot in ea gasim si Dragostea Lui , spune Legea.
„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” 2 Corinteni 5:21 despre Legea Dragostei in Hristos si Harul.
2 Timotei 3:16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
1 Corinteni 1:30 Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,
Deci tot una este Cel ce sfinteste cu cei ce sunt sfintiti?
dar sunt trei Preasfant, sfant si loc al celor sfintiti. Despre ce forma al Sfinteniei vorbeste Scriptura daca toti sunt Sfintiti prin aceiasi Jertfa?