Un evreu ortodox era foarte supărat pentru că fiul său cel mare devenise creștin. Pentru el era un sacrilegiu. Într-o noapte a visat că a ajuns la poarta cerului, un înger l-a invitat să intre. El a spus: „Aici este cerul lui Dumnezeu?” „Da” a răspuns îngerul. „Atunci nu vreau să intru.” „Toți oamenii vor să intre în Cer! Te voi duce în audiență la Dumnezeu.” Când a ajuns înaintea lui Dumnezeu, a fost întrebat de ce nu vrea să intre în Cer. El a răspus: „Pentru că fiul meu a devenit creștin, eu nu vreau să fiu cu el în același loc!” Dumnezeu îi răspunde: „Și Fiul meu a devenit creștin!” „Și ce i-ai făcut?” „I-am scris un Nou Testament!” Când s-a trezit, evreul a cerut Noul Testament, și a devenit și el creștin, crezând în Mesia.

Nu pentru că Dumnezeu pedepsește mai mult păcatul decât răsplătește ascultarea, pentru că este invers.

Exodul 20:5 „… sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc „Exodul 20:6 „şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. ”

El totuși face asta pentru că vrea să ne impresioneze ca să ne abatem de la rău, pentru că ne iubește, pentru că vrea să ne ferească de ce este cel mai rău pentru noi, neascultarea!

1. Buchetele de flori
2. Saturația
3. Respingerea
4. Răbdarea
5. Respectul
6. Prietenia
7. Iubirea veritabilă

Dacă societatea contemporană ar știi asta, multe cupluri și relații ar fi salvate.

sursa: http://perfect-ask.com/viata-de-cuplu-7-etape-daca-fi-stiut-cu-totii-de-ele-divorturi-ar-fi-fost-cu-80-mai-putine/

Un împărat a găsit doi şoimi pe câmp. I-a prins şi i-a dus imediat la dresorul de soimi. Imediat dresorul şi-a dat seama şi a venit la împărat şi i-a spus că un şoim e gata dresat, iar altul, pe creanga pe care s-a pus, pe aceea stă şi acum, şi nu pot să îi fac nimic să îl determin să se dea jos. Atunci împăratul a oferit o mare recompensă aceluia din împărăție care va putea să îi dea şoimul jos de pe creangă. Oamenii veneau zilnic, dar nu primeau răsplata, pentru că se pare că soimul nu se mai despărțea de creangă. Până când într-o zi un tânăr a reușit. Împăratul l-a întrebat: „esti vrăjitor? ” Nu, a răspuns el. Dar ce i-ai făcut? I-am tăiat creanga de sub picioare, un soim niciodată nu îşi va permite să cadă, cât timp aripile sunt bune!
Să nu ne mirăm că şi Dumnezeu face de multe ori la fel şi cu noi.

       ​Hristos a satisfăcut pe Tatăl pentru noi şi ne-a justificat. Cele două nevoi ale noastre sunt de justificare şi în satisfacere a lui Dumnezeu. Tot ce facem, pentru acestea două le facem. Dacă le luam pe amândouă din Hristos, suntem cu adevărat liberi, şi primim putere să putem face voia lui Dumnezeu. Oamenii de obicei ia doar pe a doua, justificarea, ei cred că satisfacerea lui Dumnezeu este partea lor. Este o eroare biblică. Noi nu putem satisface pe Dumnezeu, motiv pentru care avem nevoie şi de justificare. Dacă ai nevoid de una, implicit ai nevoie şi de celălalt. Noi trebuie să trăim în recunoștința şi predare. Oamenii din dorință de sfințenie, greşit înțeleasă, țin pentru ei a două lucrare. În practică însă, noi suntem mai capabili să fim sfinți când luăm ambele lucrări de la Hristos, şi ne odihnim în El. 

Se spune că ”experiența este cel mai bun învățător”. Dar nu este așa. Experiența evaluată este cel mai bun învățător. Adesea auzim pe oameni spunând: ”eu am experimentat așa ceva, eu am trecut pe acolo”. Lucrul acesta poate fi adevărat, dar dacă nu am evaluat corect, dacă nu am tras concluziile corecte, atunci experiența aceea se poate repeta iar eu să reacționez la fel de greșit. Până când nu învățăm tâlcul, până nu învățăm lecția, nu putem spune că experiența ne-a învățat ceva, ea doar ne-a trecut prin ceva. De aceea trebuie să căutăm lecția, ideea, tâlcul. Acest lucru îl vedem atunci când încercăm să privim experiența aceea din perspectiva lui Dumnezeu, a Cuvântului Său. Deci experiența nu este totul!

Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii. (Eclesiastul 7:21 – 22)

Este nevoie să fim mai pricepuți în viață. Să recunoaștem că eram mai înțelepți dacă am fi fost mai chibzuiți, mai blânzi, mai înceți la mânie, dacă ne făceam că nu auzim anumite lucruri, dacă nu ne dădeam singuri foc la valiză, dacă știam că Dumnezeu cere perfecțiunea dar cel de lângă mine niciodată nu o are, în consecință ar trebui să îl iubesc și să îl slujesc cât pot. Dacă ași face tot ce pot pentru cel de lângă mine să îl ajut, iar dacă nu pot, să mă rog, iar dacă nu, să îl las în pace. Dacă nu pot ridica, ce rost mai are să vorbesc. Observațiile și remarcile mele în ce privește păcatul și slăbiciunile altora nu ajută. Domnul a venit să le răscumpere, nu să le enumere. A face rău altora pentru că eu sunt sfânt, iar ei nu, este un păcat. Când slăbiciunea altora mă deranjează pe mine, dovedește slăbiciunea mea.

Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar trupul este neputincios.” (Marcu 14:38)

Trupul va fi neputincios:

1. Dacă ne rugăm mai puțin de un ceas pe zi – stabilește un loc și o ora zilnic. Nu îl tot schimba, nu îl pune în momente aglomerate.
2. Dacă nu vei studia scriptura zilnic – nu doar să citești, să și studiezi, să notezi, să consulți comentarii, dicționare.
3. Dacă nu vei respecta biserica – Biserica astăzi este ceea ce era Templul în vechime, disprețul față de biserică, nu e mai puțin vinovat decât disprețul față de Templul din vechime, indiferent de forma bisericii tale.
4. Dacă nu ne schimbăm caracterul – fii drept cu toți, tot timpul, în toate lucrurile. Rugăciunea, studiul, biserica sunt zero, dacă nu te schimbi în profunzime, dacă nu te schimbi în caracter.
5. Dacă îți nesocotești autoritățile – indiferent ce motive folosești: greșeala lor, slăbiciunea ta, vina altora. Orice autoritate nesocotită este nesocotirea autorității puse de Dumnezeu. Este păcatul favorit al satanei, pentru că se bazează pe mândrie.
6. Dacă nu te detașezi de toți și de toate – spune-mi ce iubești mai mult și îți voi spune prin ce vei fi ispitit. Iubește, dar fiind ancorat în Dumnezeu, dragostea firească într-o secundă se poate schimba în ură. După asta o recunoști.
7. Dacă acuzi, te scuzi sau te îndrepți superficial – fă-ți partea fără cârtire, fii credincios și plin de râvnă și Domnul îți va da cununa vieții!

Am observat că mulți credincioși au început să ridice problema sărbătorii nașterii Domnului, să o ținem, să nu o mai ținem, în ce dată a avut loc, e sărbătoare păgână etc. Prin asta sting duhul celor ce vor să se închine, să lucreze. Probabil nu înțeleg toate subtilitățile, dar voi încerca unele explicații.

1. În primul rând cred că este o problemă cu păcatul, oamenii nu sunt într-o stare bună spiritual, și conștient sau mai puțin conștient, caută motive să facă ceea ce simt, să nu se bucure. Astfel devin iscoditori în toate chipurile, suspicioși, fără să realizeze că ei au o problemă, iar acesta este un patern automat de autoapărare al firii lor pământești.
2. Problema cu sărbătorile păgâne. Dacă ne uităm înainte de nașterea Domnului, popoarele abundau de zei care se născuse din fecioare și așteptau să salveze lumea (egiptenii – Eon, arabii – Dusares, grecii – Dionis, romanii – Soarele, perșii – Mitra). Toți erau fie pe 25 decembrie, fie pe 6 ianuarie, în zona aceea. Creștinismul e pe 25 decembrie din secolul 4. Gata, ne-am păgânit! Cei ce citesc mult, cred că trebuie să fie mai smeriți și să fie cel puțin tot atât de sfinți. Martin Luther spunea că Satan este maimuța lui Dumnezeu. Ce a făcut Satan a fost să împânzească lumea cu falsuri înainte ca să vină Hristos. Asta ca să ne îngreuneze nouă închinarea și credința. Isus ne-a spus că adevăratul de fals se cunoaște după roade. Dacă acești zei, din fecioară, hotărâți să salveze lumea ar fi fost adevărații zei, ar fi făcut ceva atâta amar de ani, dar nu vedem mai nimic. Dacă mă uit la Hristos, îl văd peste tot, pot spune din toată inima că El este adevăratul Mesia, Hristos! Haideți să ne închinăm Cui trebuie!
3. De ce ținem în același timp? Este ce a făcut și Luther când schimba cântările din bar cu versuri creștine, și mulți se bucurau de asta. În țările Nordului, templele păgâne erau preschimbate în biserici, și așa au rămas până astăzi, și toți se bucurau de asta! Așa au făcut și musulmanii cu bisericile din țările cucerite, le schimbau în moschei. Noi nu ținem ziua de naștere a Domnului, ca păgânii, de aceea nici Domnul nu a îngăduit să o știm, noi comemorăm întruparea Domnului! Tot așa se vede că au făcut și înaintașii noștri, de ce vedem asta așa de rău? Evreii au Hanuka, tot în perioada asta. Oare și ei s-au păgânit? Hai să fim mai maturi! Cine știe la ce se închină, înțelege libertatea în Hristos, motiv pentru care împărăția Lui a putut să treacă victorioasă peste orice context, începător și neputincios, așa cum sunt cele ale oamenilor. Au dreptate puritanii că trebuie să nu punem accent pe nici o formă, dar dacă fugim așa de ele, ne dovedim inferiori, confuzi, nu îl văd pe Pavel în felul acesta. El mai degrabă îi cerceta pe toți (vezi grecii din Atena), căuta punctele de legătură, și apoi mergea în mijlocul lor și le vorbea.
4. Să în-creștinăm lucrurile. Sunt de acord! Am renunțat la brad în biserică, deși pot să îi înțeleg pe cei ce dau valoare culturală. Unii dau tot felul de interpretări prăpăstioase bradului, și îl duc până la Nero. Eu am citit că Martin Luther a avut ideea cu luminile în brad, niște lumânări și o stea în vârf, care arăta exact ca cerul înstelat și steaua călăuzitoare pentru magi, nu suntem noi magi (neamuri)? Nu susțin bradul, e mai bună ieslea, dar hai să nu mai dăm așa mare valoare formelor, ci lui Hristos!
5. Să nu ne dăm cu stângu în dreptul! Vedeți cum iluminații lumii distrug națiunile din interior, răsturnându-le valorile, trimițând străini intre ei ca să îi dezbine și să îi dărâme din interior, ca mai apoi să îi stăpânească. Oare noi să ne lăsăm sabotați în același fel? Să ajungem să ne înmuiem unii pe alții când noi ne lăudăm că Îl avem pe Hristos? Fraților, ”idolul este tot una cu nimic” 1 Corinteni 8,4. Să îl demascăm, să îl expunem, să nu ne facem părtași cu cei ce îl fac, să vestim Evanghelia între ei, la nunți, în târgurile lor (care acum e virtual), și să nu ne fie greu să îi înțelegem, căci altfel cum am putea să le vestim Evanghelia?
6. Nu este vorba de un schimb de sărbătoare. Probabil că păgânii au sărbătorit în paralel cât au putut. Acum  reînvie obiceiul, nu ne fură nimic! Noi celebrăm altceva! Că este o luptă continuă de amestecătură, de diversiune, ispitire, amăgire. Aceasta este lupta noastră permanentă cu firea, lumea și Satan. Trebuie să ne asumăm aceasta cu înțelepciune și dragoste. ”Fiți înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii!” Matei 10,16.
7. Să nu distrugem podurile. Dacă încetăm să mai folosim punctele de legătură cu lumea, mă întreb cum ne mai facem cu ”grecul, grec”? Cum mai trecem dincolo? Isus mergea la nunți, vorbea cu samaritencele, lăsa prostituatele să Îl atingă, El se atingea de leproși, erau tare contrariați fariseii din vremea Lui. Noi cu cine vreți să semănăm?

Doamne ajută!

Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. (Luca 2:10 – 11)

Un mesaj adevărat (”Îngerul le-a zis” v.10) – lăsați celelalte mesaje cu privire la data nașterii, la suprapunerea sărbătorii, mesajul a venit în cel mai autentic mod posibil, un înger din cer ne-a vorbit. Scopul acestor discuții lăturalnice este să astupe mesajul îngerului care trebuie auzit. Să nu îi lăsăm să facă asta!

Un motiv de bucurie pentru toți (”vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul” v.10) – Și eu am intrat în cursa de a limita bucuria. Îngerul spune: ”pentru tot norodul”! Lumea întreagă încă mai are salvare, nu este cu totul în întuneric (Isaia 9,1), încă mai are ceva bun în ea. Acest mesaj trebuie transmis cu putere!

Un Mântuitor (”Astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut în Mântuitor” v.11) – Scopul lui Dumnezeu a fost să mântuiască, să salveze din păcat, nu să ne contrazicem, făcând pe înțelepții. Scopul lui Dumnezeu a fost ca oamenii să îl primească pe Hristos Domnul! Ar trebui să ne îmbrăcăm în bunătatea lui Hristos și să mai facem un pas înspre oameni pentru a mai salva pe cineva din generația noastră!

Sărbători binecuvântate în Hristos vă doresc!

sursă foto

Înalţă-mi mărimea mea, întoarce-Te şi mângâie-mă din nou! (Psalmi 71:21)

Una din cele mai mari nevoi la ora actuală este rugăciunea aceasta a psalmistului: ”Doamne înalță-mi mărimea mea!” Multe tensiuni, neînțelegeri, neputințe s-ar rezolva, ar dispărea dacă am ținti cu toții mai mult aici. Lucrarea lui Dumnezeu este ceva așa de mare și mai presus de noi înșine! Trebuie să recunoaștem că avem nevoi să fim ridicați de Domnul, crescuți și înălțați. David la începutul domniei lui spunea: ”Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească…” (2Sam.3,39). De aceea și la sfârșitul lucrării lui se scrie: ”Iată cele din urmă cuvinte ale lui David. Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălțat sus de tot…” (2Sam.23,1).

Personal văd această nevoie ca fiind printre cele mai mari în lucrare. Păcatul, așa cum este invocat mereu, este un motiv neclar. Cu toții greșim și trebuie să mărturisim păcatele noastre, problema este superficialitatea, ușurătatea, nu ținem cuvântul, nu suntem disciplinați, muncitori, și nu ne îmbunătățim după Cuvânt, dimpotrivă ne plafonăm, încetăm să mai învățăm, să mai creștem. Stăm în lumea noastră mică și ne zbatem acolo. Cine vrea să crească și depune tot efortul pentru asta, nu contează unde este, el se îndreaptă corect, el merge în direcția bună, înspre Hristos!

În pilda fiului risipitor, fiul cel mare prigonea pe fiul cel mic și chiar înfrunta pe tatăl lui pentru că el era sfânt. Asta era problema lui! El era sfânt, trudea ca un rob, iar fratele lui trăia în păcat. Deci motiv pentru care se simțea întemeiat să facă rău. Este foarte interesant cum acționează răul, dar și confuz. Dacă fiul cel mic era păcătos, trebuia căutat să fie restaurat. Dacă insista în păcat, trebuia delimitat de la slujire, dar în nici un caz nu trebuia să i se facă rău: să fie defăimat, disprețuit, tratat cu resentiment și ură. Problema era că fiul risipitor se întorsese la Tatăl lui cu pocăință, deci era restaurat. Fiul cel mare de fapt nu mai voia să îl vadă restaurat. Ar fi vrut să îl vadă blocat în acea situație. Fiul cel mare, era muncitor, dar pentru sine, nu în dragoste, ci în mândrie. Parcă se bucura că rămăsese singur și fratele lui căzuse, nu mai voia să schimbe nimic.

Așa lucrează răul în cele mai multe situații. Prin ”bine”, prin ”sfințenie”. Să nu ne lăsăm amăgiți de ipocrizia răutății. Aceste motive sunt ieftine în fața lui Dumnezeu și nelegiuite, chiar dacă unii oameni nu le înțeleg și se supun sărmanii acestui tip de prigoană sau gândire. Cine face binele îl face până la capăt și necondiționat. Iar binele adevărat se vede prin dragoste interioară și exterioară. Argumentele folosite pentru a face rău, sunt false indiferent de conținut, scopul este ca să facă rău. Scopul nu scuză mijloacele! Dacă folosești biblia și sfințenia ca să faci rău, nu le folosești bine, sau le folosești voit rău. Răul e rău, nu trebuie făcut nicicum, nici cu motive bune, nici cu motive rele. În dragoste poți mustra, îndruma, dar cu blândețe și înțelepciune, apoi roagă-te! Niciodată să nu te părăsească bunătatea și credincioșia! (Prov.3,3) Adică bunul simț și respectul. Nici față de cel rău! Cezarul are sabie (nu ne referim aici la Cuvânt), creștinul nu, el trebuie să ia mâna după ea, căci cine scoate sabia, de sabie va muri. Matei 26,52.

Oare înțelegem noi aceste lucruri?

Poate ați observat că de sărbători totdeauna oamenii se bucură, dar se și supără. Unii intră într-o stare de entuziasm, alții în depresii. Dumnezeu lucrează cu mai multă putere, dar tot acesta este și timpul celui rău. Mergi prin credință! Nu te uita la ce izbește ochii, chiar dacă totul strălucește. Mai important este ce spune Dumnezeu, crede-L pe El! Ia totul cu blândețe! Unii te împing înainte, alții te trag în jos, tu fii bun și atent. Fă doar ceea ce este drept și adevărat. Nu te pierde cu firea, fii autentic! Fii înțelept! Teme-te de Dumnezeu, lucrează cu chibzuință! Fii întemeiat! Ascultă cu atenție, cercetează cu băgare de seamă înainte de a acționa! Lucrează cu înțelepciune!

”Înțelepciunea face pe cel înțelept mai tare decât zece oameni viteji care sunt într-o cetate!” Ecleziastul 7,19.

Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21:36)

Vom sta în picioare dacă vom veghea. La ce să veghem? La Cuvântul lui Dumnezeu să îl împlinim, să îl medităm, să îl purtăm în mintea noastră ca pe o protecție împotriva gândurilor rele ale celor răi. Vom sta în picioare dacă ne vom ruga. Ce să ne rugăm? Să împlinim Cuvântul, să vorbim Cuvântul, să avem îndrăzneală și biruință în Cuvânt. Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi (Iisus). Acum nu mai este printre noi, dar Cuvântul Lui este! Să cercetăm tot ce ține de Cuvântul Lui! Să facem tot ce ține de Cuvântul Lui! Să ne rugăm tot ce privește Cuvântul Lui! Ca să ai putere și să rămâi în picioare, trebuie să veghezi și să te rogi, dar nu în gol, nu aiurea, rătăcind prin tot felul de lucruri, ci mergând sistematic în lumina Cuvântului Lui, fiecare acolo unde este, fiecare acolo unde este înzestrat, unde este chemat.

Să stăm tari, să stăm în picioare!

Unii vorbesc de harul lui Dumnezeu schimbând sensul adevărat original. La început cuvântul har, când se spunea că Domnul Isus a venit plin de har și de adevăr, era sensul de îndurare, de milă, de dragoste, pentru că s-a gândit la veșnicia noastră, pentru că s-a gândit la viitorul nostru ca să ne dea o nădejde, a murit pentru noi ca noi să putem avea un viitor și o nădejde. Har pentru evrei asta însemna, bunătate. Aveam și noi o înțelegere mai bună înainte ”dar nemeritat”. Este potrivit, pentru că se referă la ce a făcut Domnul pentru noi. Din păcate astăzi am văzut pe unii referindu-se la har ca la spectacol. A avut har! Adică l-a uimit. L-a impresionat. Adică se referă la ceva emoțional, din păcate la show. Interesant, când dă de greu nu mai vrea show, vrea vindecare, ajutor concret, sfat adevărat plin de experiență, dimpotrivă atunci încep să se ferească de lăudăroși și îmbufnați. Marea bătălie de la final se bazează în mare parte pe schimbarea conceptelor și sensurilor de bază a cuvintelor lui Dumnezeu.

O valoare este o preocupare fundamentală care deține puterea centrală în viața mea. O valoare este un standard moral după care judec ce este drept, ce este important, și față de ce anume sunt dedicat. Acum, dacă eu vreau ca biblia să fie valoarea mea, sau învățăturile Domnului Isus, spre exemplu, dar văd în viața mea că sunt dedicat altor lucruri, judec după alte principii, decât cele ale Domnului, atunci înseamnă că eu vreau să am anumite valori, dar în realitate eu am altele. Asta se poate întâmpla datorită mediului meu familial, educațional, anturaj etc. Mai poate fi și o formă de influență a cuiva, a ceva din viața mea. Valorile la o scară mai largă, determină comportamentul unei persoane, cum va acționa într-o situație anume. Valorile sunt formate și asumate de o persoană în timpul vieții prin învățare, modelare sau experiențe.

Deci, valorile noastre nu sunt tot una cu intențiile noastre. Poate eu vreau să merg după Dumnezeu, dar văd în mine alte valori care mă conduc, pentru că mă văd cum reacționez în momente de criză, în urgențe. Ceea ce este de făcut, este să iau voluntar acele valori care doresc eu să mă conducă, să mă caracterizeze, și să mă expun lor prin analiză, cercetare, aplicare, experimentare, până când încetul cu încetul, acele valori vor întra în mine. Să nu ne închipuim că ceea ce dorim noi să facem asta vom face. Avem un sediu central al nostru, sediul valorilor. Asupra acestui sediu lucrezi prin alegerea acelor lucruri care vrei să te reprezinte, prin expunerea ta asupra lor (citire, analizare, practicare) și prin timpul investit în ele. Așa acționezi eficient asupra ta.

Succes!

​Când un om este pretențios cu alții, nu are un standard mai înalt, ci este egoist. Cei care au un standard mai înalt ofera ei mai mult, nu cer mai mult de la alții, oferă mai mult altora. Şi cei care cer mai mult de la alții, dovedesc că nu stau prea bine pe propriile picioare, dovadă ca se sprijinesc de cine pot. Dimpotrivă cei ce stau bine pe picioarele lor, au putere să ridice, să ajute pe câte unul.