Când Petru urma să fie pus la încercare de Satana, Domnul Iisus s-a rugat să nu i se piardă credința. Când vorbea de revenirea Lui, a pus o întrebare: „Oare va mai găsi Fiul Omului credință pe pământ?”
Se pare că credința adevărat este ceva foarte important atât pentru cel rău, cât și pentru Dumnezeu.
Unul din autorii care vorbesc bine despre acest subiect este Ulf Ekman, el spunea așa în cartea lui „Credința ce biruiește lumea”
Credința nu înseamnă a gândi pozitiv sau a încerca să te convingi pe tine însuți că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine. Pentru a înțelege adevărata credință trebuiei să aflăm ce se află în centrul ei, anume Dumnezeu! Isus le zicea ucenicilor odata: „Aveți credință în Dumnezeu!” Mc. 11,22 Asta este ca și cum ai spune: „Aveți credința pe care o are Dumnezeu!”
Dumnezeu este în centrul credinței noastre și toată credința vine de la El. El însuși are credința, și această credință ne-o dă și nouă. Când această credință începe să lucreze în viețile noastre, produce rezultate supranaturale.
Evrei 11,1 spune: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.”
Credința nu este doar o simplă prezumție, de care nu suntem siguri. Credința este o convingere și o siguranță. Continuă lectura „Despre credință?”






