Membrii bisericii Nou Testamentale – Alexa Popovici

„Veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru.” (Ps. 95,6).

Apa la izvor este mai limpede. Tot așa pentru a avea o oglindire a adevăratului creștinism, trebuie să ne ducem la începutul lui, să-l privim așa cum a fost zămislit și cum a fost trăit de sfinții apostoli.

La începutul creștinismului, învățătura Domnului Isus Hristos era curată fără nicio schimbare, fără nici o ciuntire sau adăugire. Era adevărul simplu și curat.

În biserica apostolică un membru era:

1. Un voluntar – Omul singur, nesilit, neademenit, neînșelat venea și își mărturisea credința și își arăta dorința de a deveni membru al bisericii.
2. Un om convins de învățătura creștină – Atunci ei cunoșteau ce cred, știau învățăturile evanghelice ale credinței creștine. Toți creștinii din primul veac puteau vorbi despre învățăturile credinței lor.
3. Un om pocăit de păcatele lui – Ei erau oameni care în căință au rupt-o cu trecutul. Istoria creștinilor ne arată că ar fi murit cu bucurie decât să accepte un păcat.
4. Un om credincios – Credința în Isus Hristos era înrădăcinată adânc în lăuntrul fiecăruia.
5. Un om desbrăcat de egoism – Între creștinii primari nu era înălțarea unuia în căderea altuia. Dragostea de aproapele era regina legăturilor dintre oameni.
6. Un om sincer – Între creștinii de atunci minciuna era un păcat tot atât de mare ca furtul, crima etc.
7. Un om care nu tolera păcatul – Cine dintre ei a căzut în păcat și s-a simțit bine în el, a fost oprit imediat de la cele spirituale. Cazul curvarului din Corint, Dima, Alexandru căldărarul sunt cazuri concludente.
8. Un om transformat – Mai toți creștinii erau proveniți dintre păgâni, nu aveau morală, dedați la toate poftele trupului și totuși odată deveniți creștini au avut cele mai frumoase vieți.
9. Un om care năzuia să meargă pe urmele lui Hristos – Se ruga mult, era nelipsit de la întrunirile credincioșilor, făcea tot ce-i stătea în putință spre a se asemăna mai mult cu Isus Hristos.
10. Un om plin de dragoste – Împărțeau dragoste prietenului și dădeau din ea și dușmanului. Fiecare creștin era un cavaler în cel mai înalt înțeles al cuvântului.