Despre strajeri – fr. Talos Vasile

DE STRAJA IMPREJURUL TURMEI

Mărturisesc, că nu am vrut să iau parte la discuţiile de pe internet, deoarece, anumite duhuri pier numai când nu le bagi în seamă. Cu cât le contrazici mai mult, cu atât se ―umflă‖ mai mult. Apoi, apostolul Pavel ne avertizează cu privire la boala „certurilor de cuvinte‖ prin care se stârnesc, invidia, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicile ciocniri de vorbe, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Am aflat însă, că fără ştirea mea şi fără acordul meu, au fost introduse în această dispută, unele afirmații și convingeri ale mele, scoase din context. Da, împărtăşesc convigerea că Dumnezeu a schimbat istoria ţării noastre pentru a pune înaintea bisericilor, uşi deschise pentru Evanghelie; că toţi cei ce avem chemarea de a sluji bisericile în aceste vremuri, ar trebui să fim deschişi la călăuzirea Duhului Sfânt. Împărtăşesc convingerea că numai prin puterea Duhului Sfânt, viaţa şi mărturia bisericilor pot fi înviorate, aprinse şi energizate.

Mă bucur când aflu că adierea Duhului lui Dumnezeu cercetează fraţi şi surori care nu mai vor să fie doar „căldicei‖; că tot mai multe biserici mijlocesc mai întâi pentru pocăinţa lor şi apoi pentru mântuirea semenilor noştri şi vindecarea spirituală a naţiunii. În urmă cu unsprezece ani, în biserica baptistă de pe str. Prof. Iuliu Valaori din Bucureşti au început nopţile de rugăciune. Exemplul acesta s-a extins şi în alte biserici din ţară. Am aflat de la păstorul coordontor al bisericii, că în urmă cu aproximativ patru ani, s-a încercat orientarea adunărilor de rugăciune spre manifestări charismatice şi că din acel moment, biserica s-a delimitat de aceşti lideri. Biserica însă nu s-a descurajat, deşi înţeleg că a trecut prin anumite frământări; a continuat şi continuă să se adune la nopţile de rugăciune. Într-adevăr ar fi o greşeală ca bisericile baptiste să reacţioneze exagerat în aceste împrejurări, şi să se raporteze, aşa cum s-a spus, doar la ―aberaţiile‖ unor charismatici.

Cu mulţi ani în urmă, cineva mi-a spus că atunci când începe să sufle peste ţară adierea Duhului Sfânt, mai întâi se ridică “pleava firii”, care vrea să se afirme. Am convingerea că Domnul care a promis că “Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde…”, va da discernământul necesar bisericilor pentru a deosebi “grâul” cercetării şi înviorării spirituale de “paiele” exagerărilor omeneşti. După cum scrie proorocul Ieremia, în viaţa spirituală se pot manifesta două abordări extreme: Una duce la erezie, idolatrie şi judecată divină; cealaltă la autosuficienţă, apatie şi moarte. Una face din Dumnezeu un idol la îndemâna noastră, cealaltă Îl exclude pe Dumnezeu din viaţa de fiecare zi. “Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?” (Ieremia 23:23). S-ar putea spune că, bisericile baptiste şi credincioşii evanghelici ar trebui să experimenteze mai mult prezenţa şi implicarea lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi, iar bisericile penticostale şi credincioşii charismatici, ar trebui să se fundamenteze mai mult în cuvântul lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi.

Discuţiile de pe internet, m-au determinat să caut informaţii despre ceea ce se întâmplă astăzi în lume, dincolo de exagerările şi poate manipulările unor lideri charismatici. Am descoperit informaţii despre: What Is The New Global Prayer Movement? (Ce este Noua Mișcare Mondială de Rugăciune?) sau Awaken the Watchmen TREZIREA STRAJERILOR (Puteţi intra pe net să urmăriţi acest videoclip) Nu ştiu în ce măsură acest videoclip este o prezentare onestă a ceea ce se întâmplă în lumea creştină, dar apelul este binevenit.

Mărturisesc că în căutarea mea pe internet, m-au izbit asemănările dintre anumiţi lideri charismatici şi ceea ce se petrece la noi. Am să mă opresc doar la câteva exemple (poate nu cele mai reprezentative), care par să indice o imitaţie a ceea ce se întâmplă în alte părţi. Nu ştiu dacă este vreo legătură directă între ceea ce s-a scris la noi şi cărţile care urmează, dar asemănările sunt prea izbitoare. Ar fi regretabil ca şi în plan spiritual, noi românii să copiem doar Occidentul. Iar trezirea să nu fie decât rezultatul unor eforturi şi exagerări omeneşti. Nu voi traduce conţinutul, deoarece nu vreau să-l alterez în vreun fel.

When God Speaks by Chuck D. Pierce & Rebeca Wagner.

A revelation handbook for your Bible! This is a great book which condenses much of the teaching in larger books. Learn how the Lord continues to speak to us today, and how we can receive the revelation He is desiring to release to us. The appendix on dreams and symbols

is so helpful. This book includes chapters on:

 How to receive, test and respond to your prophetic word

 How to walk in revelation

 How to hear and interpret dreams and visions.

Înţeleg că se vorbeşte de revelaţii care ar transcende revelaţia scrisă în Sfintele Scripturi. Se pare că unii lideri charismatici abordează anumite teme teologice, ca şi când până la ei, nimeni nu ar fi descoperit adevărul deplin. Apoi, ni se oferă manuale care sumarizează şi sistematizează Biblia şi ne prescriu „reţeta‖ pentru viaţa spirituală şi umblarea în „lumina‖ revelaţiei, ca şi când mica „Biblie‖ ar fi suficientă şi ar putea înlocui Sfânta Scriptură.

Chuck D. Pierce is president of Glory of Zion International Ministries and vice president of Global Harvest Ministries. He is the former director of the World Prayer Center and coauthor of the books The Worship Warrior and Restoring Your Shield of Faith. Dr. Charles D. ―Chuck‖ Pierce has been used by God to intercede and mobilize prayer throughout the world. He also serves as President of Global Spheres, Inc., an apostolic ministry for apostolic, prophetic and intercessory leaders.

God is enthroned on the praises of His people, and from that throne, He governs the heavens and the earth. When we worship as they do in heaven, we unlock God’s purposes for our lives and for the earth. As our worship goes up, God’s will comes down.

In Worship As It Is In Heaven, John A. Dickson and Chuck D. Pierce, coauthors of The Worship Warrior, are calling the Body of Christ to rediscover heaven’s pattern of worship, instituted in David’s tabernacle and renewed through Jesus’ apostles in the earliest days of the Church. Through our worship, the forces of darkness are pushed back and righteousness prevails! Worship As It Is In Heaven is a call to enter a fullness of worship the world has rarely seen–worship that is the conduit of God’s government of peace, justice and holiness on the earth.

Nu doresc să fac nici un fel de comentarii asupra conţinutului cărţii The Worship Warrior, dar ideea unui închinător cu sabia în mână ar putea să ducă cu gândul la cruciaţii Evului Mediu, sau la viziunea celor trei luptători, din care unul avea sabia în mână, altul lanţul şi altul oglinda. Am auzit că o misionară americană din mişcarea mondială de rugăciune, când a venit prima oară în România, în timp ce era încă în avion şi se apropia de aterizare a văzut ridicându-se din adânc o bestie îngrozitoare, şi a înţeles că a venit să lupte împotriva acelui duh demonic.

Titlul care urmează: THE ARK IS MOVING—BE MOBILIZED FOR WAR (Chivotul se mişcă—Fii mobilizat pentru război) sugerează războiul spiritual în dimensiuni globale. Încerc doar să înţeleg în ce măsură ceea ce se întâmplă la noi are nota autenticităţii sau este doar o copie a ceea ce se petrece în mişcarea charismatică mondială.

The Ark is Moving: Be Mobilized for War was our first Global Spheres gathering, and called us to follow in a new way. This is a time that we must order and align as a faith-filled troop that can follow a course of victory and triumph.

 Cindy Trimm paved the way with a directive on how the Lord was dividing and aligning our mindsets so that His people could unite in a new power and authority.

 Chuck Pierce exhorted us to stop clinging to an old wineskin and embrace a new administration that would represent the Lord’s Kingdom authority.

 Host pastor Paul Zink taught on how the political spirit and soul ties resist the government of God from being established.

 Our Friday night gathering was unforgettable as Paul Wilbur led us in celebrating Simchat Torah and rejoicing for the Word the LORD has given us. We danced all over the sanctuary as we followed the Torah (the Ark) into the next season.

Întoarcerea spre teocraţia lui Israel, o nouă structură care să reprezinte autoritatea Împărăţiei Domnului (profeţi care vorbesc direct din partea Domnului, în loc de învăţători ai Cuvântului Scripturii), lupta cu duhurile politice (demonice) care se împotrivesc stabilirii guvernării lui Dumnezeu, conflictul dintre cele două împărăţii prin eliberarea de duhuri demonice, reprezintă teme atrăgătoare pentru cei ce doresc trezirea.

În anul 1982, în Biserica Baptistă „Sfânta Treime‖ din Bucureşti, care era încă pe Şos. Mihai Bravu, a venit o soră care propovăduia eliberarea credincioşilor de duhurile diferitelor păcate. Ea le îndemna pe surori, ca la ora de rugăciune să nu mai ceară Domnului, ci să poruncească: Duh de …, ieşi din inima mea afară! În numele Domnului Isus, surorile urmau să poruncească, duhului de neiertare, duhului de minciună, duhului de invidie, duhului de curvie, duhului de nepăsare, duhului de frică, duhului de… (nu exista pe atunci duhul de corupţie), să iasă afară din „locurile cereşti‖, care după interpretarea unora ar fi inima celui credincios, unde Hristos locuieşte prin credinţă (Efes.6:12). Le-am spus surorilor: „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume”. Apoi, am luat un scaun şi l–am aşezat în faţa surorilor: „Imaginaţi-vă că pe scaun este un duh de răutate şi că eu mă lupt cu el.‖ Am întrebat-o pe sora care le învăţa: – Ce ar trebui să fac să scap de acest duh? Ea mea răspuns încrezătoare: – Să-i porunceşti în numele Domnului Isus. Atunci, m-am întors cu spatele la scaun, am împreunat mâinile şi am spus: – Doamne Isuse, eu îmi aţintesc privirile spre Tine! Surorile au înţeles că în măsura în care se vor concentra asupra duhurilor diferitelor păcate, vor fi tot mai absorbite de această confruntare. Că eliberarea vine doar prin pocăinţă şi credinţă, prin întoarcerea cu toată inima la Domnul Isus Hristos. După câţiva ani sora respectivă era exclusă din biserică pentru curvie.

Iată primele cinci principii de credinţă ale unei biserici din Bucureşti, asociată mişcării din Africa de Sud:

1. Noi credem ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu infailibil (2 Tim.3:16) .

2. Noi credem ca Dumnezeu este infinit, perfect si etern in trei persoane – Tatal, Fiul si Duhul Sfant (Gen.1:1, Mat.19:26, Ieremia 32: 24, 1Ioan 3: 20, Ps. 90: 2)

3. Noi credem ca Satan si demonii lui sunt dusmanii speciei umane. (1 Petru 5: 8 )

4. Noi credem ca suntem mantuiti prin har, prin credinta in Isus Hristos. (Efeseni 2: 8-9)

5. Noi credem ca vindecarea bolnavilor este un semn care ii insoteste pe credinciosi. (Marcu 16: 17)

De ce este aşezat satan înaintea mântuirii prin credinţa în Domnul Isus? Este oare vindecarea bolnavilor un semn care îi însoţeşte pe cei credincioşi? Personal am avut parte de câteva vindecări miraculoase, dar cred ce spune Biblia; că numai roada Duhului Sfânt în viaţa înnoită în Hristos reprezintă semnul autenticităţii.

Imediat după operaţia la coloana vertebrală pe care am suferit-o în luna februarie, 2010, în primele zile, soţia mea a fost sunată de unul dintre liderii mişcării străjerilor pentru a veni să-mi facă ungerea cu untdelemn şi să se roage pentru mine. (Cred că textul din Iacov 5:14 se aplică şi astăzi.) Apoi, soţia mea a continuat: – Am primit mesaje din partea unor păstori şi fraţi din ţară, că bisericile se roagă pentru tine. În acel moment am primit încredinţarea că Domnul ascultă rugăciunea fraţilor şi surorilor, şi că nu trebuie să dau credit unei singure persoane. Domnul m-a ridicat de pe pat şi în Duminica următoare eram la Scala, în mijlocul Bisericii pentru a mulţumi împreună lui Dumnezeu.

Cineva a făcut următoarea afirmaţie: Mişcarea charismatică este copilul problemă al Creştinismului; dar, decât un copil mort, mai bine un copil problemă! Este oare ―copilul problemă‖ singurul răspuns la starea de amorţire şi apatie spirituală în care se află unele (poate chiar multe) biserici? Există oare un panaceu spiritual care se aplică în orice situaţie? Iată ce spune Domnul Isus: “Cine are urechi, să asculte ce zice bisericilor Duhul…” Şi astfel, fiecare din cele şapte biserici (Apocalipsa capitolele doi şi trei) a primit un diagnostic personalizat şi o reţetă potrivită: Adu-ţi aminte! Pocăieşte-te! Întoarce-te! Nu te teme! Fii credincios până la moarte! Veghează! Întăreşte ce rămâne! Ţine şi pocăieşte-te! Păstrează ce ai ca nimeni să nu-ţi ia cununa! Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te! Foarte sugestiv este mesajul adresat bisericii din Tiatira: “Vouă, însă, tuturor celorlalţi, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut “adâncimile satanei”, cum le numesc ei, vă zic: Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!

De ce este nevoie de încă o etichetă religioasă: baptişti charismatici? Se spune că un grădinar a plantat tot felul de pomi fructiferi în livada lui. După o vreme un pom s-a uscat. Când l-a cercetat mai îndeaproape a observat că eticheta care indica soiul fusese legată de tulpină cu o sârmă de oţel. Pe măsură ce pomul a crescut, tulpina s-a îngroşat, iar sârma a rămas ascunsă sub scoarţă. Bietul pom s-a uscat din pricina etichetei! Da, există păstori baptişti cesaţionişti, dar şi mai mulţi păstori şi mai ales credincioşi care cred că Dumnezeu vorbeşte în multe feluri şi astăzi; că Duhul Sfânt lucrează şi împarte daruri aşa cum voieşte; că rugăciunea pentru vindecarea celor bolnavi este valabilă şi astăzi şi că Dumnezeu răspunde la rugăciuni.

În credinţa populară, prezenţa lui Dumnezeu se manifestă acolo unde sute de mii de oameni (chiar milioane) îşi manifestă pioşenia în faţa moaştelor pentru a obţine iertare, bunăstare şi vindecare. Alţii, într-un limbaj mai ―evanghelic‖ se simt chemaţi la eliberare, bunăstare şi vindecare. Domnul Isus ne-a chemat la o cale a uceniciei în contextul bisericii locale, care asigură un echilibru spiritual sănătos. Astfel, UCENICIA este un proces de o viaţă, prin continuă creştere în COMUNIUNE cu Dumnezeu; prin permanentă modelare a CARACTERULUI (chipului) Domnului Isus Hristos în noi; prin cultivarea PĂRTĂŞIEI frăţeşti în dragoste, ca roadă a Duhului Sfânt; şi prin SLUJIRE în spiritul lui Hristos cu înzestrarea care vine de la Duhul Sfânt. Când accentul va fi pus pe zidirea unor comunităţi de ucenici autentici ai Domnului Isus Hristos, comunităţi trimise ca mărturie în lume, după cuvântul Domnului Isus: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi în lume”, vindecarea naţiunii după care tânjim, va încolţi repede în ţară.

Când primii ucenici au venit la Domnul Isus, I-au pus întrebarea: “Învăţătorule, unde locuieşti?” Aş dori să-i întreb pe cei ce conduc mişcarea charismatică a ―străjerilor‖, cum sunt bisericile pe care le păstoresc? Cea mai puternică dovadă că Dumnezeu lucrează şi astăzi, nu sunt minunile, ci, comunitatea autentică de ucenici ai lui Hristos, indiferent de tradiţia căreia îi aparţine. “Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi.” (1 Ioan 4:12). John Wesley obişnuia să spună despre grupurile mici de ucenicie ale celor treziţi (din păcat), care stăruiau în calea sfinţeniei şi dedicării faţă de Dumnezeu, a dragostei frăţeşti şi a iubirii de oameni: Veniţi şi vedeţi ce a făcut aici Dumnezeu! El considera comunitatea de credinţă, speranţă şi iubire creştină, ca fiind cea mai mare dovadă a existenţei lui Dumnezeu şi a implicării Lui în vieţile noastre. Aici, în Comunitatea lui Isus, se descoperă slava lui Dumnezeu, căci, Hristos în voi este nădejdea slavei! Într-adevăr, cum ar putea explica scepticii, relaţia motivată numai de dragoste sfântă, fără interes pecuniar sau fanatism religios, slujirea jertfitoare şi lepădarea de sine, dacă acestea ar fi valorile pe care le-ar descoperi în fiecare biserică.

Ajung acum la problema darurilor spirituale şi la întrebarea, cum ne vorbeşte Dumnezeu? Nu sunt teolog, ci păstor, şi sunt preocupat de misiologie. De aceea abordarea mea va fi una pastorală şi din perspectivă misiologică. Înţeleg evangheliile din Noul Testament, nu ca un tratat de teologie, ci ca documente inspirate de Duhul Sfânt, scrise pentru creştini şi biserici în misiune. Ucenicii mergeau din loc în loc, depuneau mărturie mai întâi în familiile lor, apoi între vecinii şi rudele lor; sclavii faţă de stăpâni; soldaţii faţă de camarazii lor; toţi povesteau istoria mântuirii. Ei răspândeau, nu o religie, ci depuneau mărturie despre viaţa care a fost adusă prin Logosul întrupat, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa. (Evrei 2:4) Această întărire a mărturiei era şi este pentru cei nemântuiţi, în confruntarea Bisericii cu demonicul din culturile păgâne. Nu este vorba de o confirmare pentru cel credincios pentru a avea siguranţa mântuirii. Mărturia că suntem mântuiţi este dată de Duhul Sfânt, duhului nostru, conform: Romani 8:14—16; Galateni 4:4—7; 1 Ioan 5:7—13. Deci, cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia aceasta în el, nu în semne şi în minuni. Iar întărirea acestei mărturii se face atunci când unim cu credinţa, fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. (2 Petru 1:5—11).

Nu mă voi referi la semnele şi minunile făcute de Domnul Isus, deoarece ele sunt menite ca noi să credem că Mesia este Fiul lui Dumnezeu şi crezând să avem viaţa veşnică (Ioan 20:30—31). Învierea Sa din morţi rămâne dovada supremă că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (Romani 1:4). Iar învierea noastră din moartea spirituală (din păcat) reprezintă cea mai mare minune. Cutezanţa celor ce acţionează ca şi când fiecare ar fi un ―HRISTOS‖, îi inhibă pe mulţi credincioşi să ia în considerare darurile miraculoase ale Duhului Sfânt. (Studiază cele trei liste de daruri din Romani 12:3—8; Efeseni 4:11—16 şi 1 Corinteni 12:8—11, precum şi 1 Petru 4:10–11; 1 Timotei 4:14 şi 2 Timotei 1:6).

Aş vrea totuşi să luăm în considerare mărturia apostolului Pavel:

Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfant. Eu dar mă pot lauda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu. Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru, pe care sa nu-l fi făcut Hristos prin Mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El:

fie prin cuvântul meu,

fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor,

fie prin puterea Duhului Sfânt. (Romani 15:16—20)

Şi apostolul Pavel continuă: “Am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit“. Deci în misiunea sa, apostolul mărturiseşte că a existat o ordine graduală a mijloacelor folosite de Hristos: Cuvântul, faptele, puterea semnelor şi a minunilor, şi cea mai înaltă, puterea Duhului Sfânt. Cineva a spus, prin tot ce faci să-L mărturiseşti pe Hristos, şi dacă este nevoie foloseşte şi cuvinte. Semnele şi minunile sunt folosite de Dumnezeu în voia Lui suverană pentru a înfrunta ocultismul, magia, demonicul în situaţii speciale; dar numai puterea Duhului Sfânt într-o viaţă predată lui Hristos face din noi martori adevăraţi. Afirmaţia lui Pavel ne duce la Faptele Apostolilor 1:8 “Ci voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” Aşadar, puterea Duhului Sfânt de a face din noi martori autentici ai lui Hristos, ne învesteşte cu o autoritate mai mare decât o face puterea semnelor şi minunilor.

A fi martor inseamnă a depune mărturie despre ceea ce ai văzut şi experimentat, cu acea convingere care este în stare să te transforme în martir. Despre Moise se spune că “a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Evrei 11:27). Numai Duhul Sfânt ne dă acea putere de convingere şi mărturie irezistibilă care face din noi martorii Domnului Isus. Noi semănăm Cuvântul, conştienţi că nu în argumentarea noastră raţională sau în prezentarea emoţională stă puterea de convingere, ci în dovada dată de Duhul şi de putere (1 Corinteni 1—5; Ioan 16:7—11). Dacă mărturisirea noastră este doar rodul propriei strădanii şi a abilităţilor înnăscute (folosite şi ele de Hristos), atunci aceasta este sterilă; lipsită de putere transformatoare.

Cum vorbeşte Dumnezeu? Se pare că în lumea Islamică, Dumnezeu vorbeşte de multe ori prin vise să-L descopere pe Isa (Isus). Prin Cuvântul Sfintelor Scripturi, Dumnezeu vorbeşte şi celor credincioşi şi celor necredincioşi. Ori de câte ori citesc Sfânta Scriptură am certitudinea şi bucuria că Dumnezeu îmi vorbeşte. Când pregătesc un mesaj pentru biserică, citesc ca să descopăr şi să înţeleg; să găsesc răspunsuri la problemele cu care se confruntă ascultătorii, dar mai presus de toate să aud în duhul şi în mintea mea ce are să comunice Dumnezeu. Nu aud voci; dar când ştiu care este mesajul (Cuvântul) pe care Duhul Domnului vrea să Îl transmită, simt ungerea Duhului pentru pregătirea şi transmiterea mesajului. Uneori, când predic mă simt slab şi chiar zdrobit. Dar când cineva mărturiseşte că Domnul i-a vorbit, înţeleg, a câta oară, că totul este

numai har. “De ce folos v-aş fi eu, dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici proorocie, nici învăţătură? (1 Corinteni 14:6).

Am convingerea că ascultătorii trebuie să se îndrăgostească NU de predicile noastre, ci de Dumnezeul pe care Îl propovăduim. “Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: “Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” (2 Corinteni 4:5—6). Aceasta este descoperirea care înţeleg că trebuie să o aducă predicarea. Descoperirea slavei lui Dumnezeu. Când are loc această descoperire, oamenii se pocăiesc. Dar această descoperire este posibilă doar în măsura în care Duhul Sfânt ne luminează inimile, nu doar mintea. “Rugaţi-vă pentru mine—scrie Pavel—ca, ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei.” (Efeseni 6:19)

Ascultătorii au nevoie de cunoaşterea adevărului şi de înţelegerea cum să aplice acel adevăr. Predicarea trebuie să aibă şi aceste dimensiuni. Dar, predicarea trebuie să fie şi profetică, nu în sensul descoperirii viitorului, cât al confruntării omului cu dragostea, sfinţenia şi voia lui Dumnezeu.

Mărturisesc că şi eu sunt străjer, dar fără etichetă! Această chemare o am de la Domnul Isus, care a schimbat cursul vieţii mele când aveam douăzeci de ani. La vârsta de patru ani m-am îmbolnăvit de meningită şi am intrat în comă. Era după război. În nordul Transilvaniei, în Jibou, un medic evreu, i-a spus mamei: –Numai Mesia îl poate vindeca! Iar, la Zalău, şeful unei comisii a medicilor din Cluj venit acolo pentru a oferi instruire şi ajutor, când i-a fost prezentat cazul meu, a spus: –Noi nu suntem Hristos să înviem morţii! Mama, ortodoxă cu numele, a postit şi s-a rugat în Vinerea aceea. Noaptea a visat că, Cineva în haine albe a întins spre ea două mâini şi a spus: – Cu asta ţi-l pot lua, iar cu asta ţi-l pot lăsa! Mama s-a trezit speriată şi a spus: Doamne Isuse, dacă îmi laşi copilul în viaţă, mă pocăiesc şi ţi-l dăruiesc Ţie. Am crescut cu această frumoasă amintire. Dar, după vârsta de şaptesprezece ani, m-am răzvrătit faţă de Dumnezeu. Astăzi, după patruzeci şi şase de ani, înţeleg tot mai mult cât de grea este această chemare.

Proorocul Ezechiel descrie responsabilitatea străjerului în cap. 33:1—9. Voi cere sângele lui din mâna ta, dacă nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea—zice Dumnezeu. Apostolul Pavel, conştient de această chemare, spune: “Vă mărturisesc astăzi, că sunt curat de sângele tuturor.” (Fapte 20:26). Biblia afirmă clar că nimeni nu-şi i-a cinstea şi povara aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu. (Evrei 5:4—6).

Fraţi păstori, dacă Domnul ne-a chemat să fim străjeri vizionari, nu paznici la oi, să răspundem provocărilor care vin din partea Domnului şi celor care sunt îngăduite de El, pe măsura chemării Sale. Să nu ne baricadăm într-un duh de judecată sau de mândrie spirituală. Să chemăm bisericile la rugăciune, la post şi pocăinţă. Să veghem şi să fim o pildă pentru ele, în cuvânt şi în fapte, fără să cădem de oboseală în sufletele noastre. Mă rog să vină trezirea în bisericile locale, în familiile celor credincioşi şi în sufletele celor nemântuiţi.

* sursa: http://vasilealexandrutalos.wordpress.com/2010/12/02/de-straja-imprejurul-turmei-2/