Etichetă: ton

Despre strajeri – fr. Talos Vasile

~ florin ~ 3 comentarii

DE STRAJA IMPREJURUL TURMEI

Mărturisesc, că nu am vrut să iau parte la discuţiile de pe internet, deoarece, anumite duhuri pier numai când nu le bagi în seamă. Cu cât le contrazici mai mult, cu atât se ―umflă‖ mai mult. Apoi, apostolul Pavel ne avertizează cu privire la boala „certurilor de cuvinte‖ prin care se stârnesc, invidia, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicile ciocniri de vorbe, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Am aflat însă, că fără ştirea mea şi fără acordul meu, au fost introduse în această dispută, unele afirmații și convingeri ale mele, scoase din context. Da, împărtăşesc convigerea că Dumnezeu a schimbat istoria ţării noastre pentru a pune înaintea bisericilor, uşi deschise pentru Evanghelie; că toţi cei ce avem chemarea de a sluji bisericile în aceste vremuri, ar trebui să fim deschişi la călăuzirea Duhului Sfânt. Împărtăşesc convingerea că numai prin puterea Duhului Sfânt, viaţa şi mărturia bisericilor pot fi înviorate, aprinse şi energizate.

Mă bucur când aflu că adierea Duhului lui Dumnezeu cercetează fraţi şi surori care nu mai vor să fie doar „căldicei‖; că tot mai multe biserici mijlocesc mai întâi pentru pocăinţa lor şi apoi pentru mântuirea semenilor noştri şi vindecarea spirituală a naţiunii. În urmă cu unsprezece ani, în biserica baptistă de pe str. Prof. Iuliu Valaori din Bucureşti au început nopţile de rugăciune. Exemplul acesta s-a extins şi în alte biserici din ţară. Am aflat de la păstorul coordontor al bisericii, că în urmă cu aproximativ patru ani, s-a încercat orientarea adunărilor de rugăciune spre manifestări charismatice şi că din acel moment, biserica s-a delimitat de aceşti lideri. Biserica însă nu s-a descurajat, deşi înţeleg că a trecut prin anumite frământări; a continuat şi continuă să se adune la nopţile de rugăciune. Într-adevăr ar fi o greşeală ca bisericile baptiste să reacţioneze exagerat în aceste împrejurări, şi să se raporteze, aşa cum s-a spus, doar la ―aberaţiile‖ unor charismatici. Continuă lectura „Despre strajeri – fr. Talos Vasile” →

Reactia fratelui Paul Negrut

~ florin ~ 7 comentarii

Aderarea lui Iosif Ţon la mişcarea religioasă Străjerii reprezintă o lepădare de învăţătura şi practica baptistă cu privire la Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. De fapt, Iosif Ţon îmbrăţişează învăţătura şi practicile carismatice şi, prin urmare,  nu mai este un credincios baptist.

Prin harul lui Dumnezeu, credinţa baptistă nu a început şi nu se sfârşeşte cu Iosif Ţon. De la început şi până în prezent, bisericile baptiste din România au fost plantate şi păstorite de oameni ai lui Dumnezeu care au primit mântuirea prin pocăinţă şi credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos, au fost născuţi din nou, pecetluiţi, umpluţi şi călăuziţi de Duhul Sfânt în conformitate cu învăţătura Scripturii. Credincioşii baptişti ştiu în Cine cred şi ştiu ce cred! Ei calcă pe urmele înaintaşilor lor care mergând pe urmele Mântuitorului au plătit cu suferinţă şi jertfă credinţa în Domnul Isus şi nu s-au lepădat de credinţa lor până la moarte. Continuă lectura „Reactia fratelui Paul Negrut” →

Fratele Iosif Ton si Strajerii

~ florin ~ 3 comentarii

Mi-a tresaltat inima de bucurie când am înteles ca miscarea ”Strajerii” este o asemenea trezire veritabila. Ca toate trezirile spirituale, si aceasta este controversata, contestata si blamata. În orice trezire spirituala exista si naivitati si excese, iar dusmanii trezirii le vad numai pe acestea si le trâmbiteaza ca sa-i convinga pe credinciosi ca este o miscare ”primejdioasa”. Cine are însa cât de cât un discernamânt spiritual se uita nu la unele aspecte exterioare stângace, ci se uita la esenta, la ceea ce constituie miezul sau continutul unei treziri spirituale si la roade, la vietile schimbate pe care le produce.
Miscarea ”Strajerii” are elemente noi, care nu erau prezente în trezirea initiata de Duhul Sfânt prin Liviu Olah. Acum, darurile Duhului Sfânt sunt toate prezente si se manifesta cu libertate si cu putere.
Este clar ca Dumnezeu ne învata lucruri pe care noi baptistii am refuzat sa le vedem pâna acum în Cuvântul Lui si ne duce mai departe decât în trezirea anterioara. Vreau sa va spun tuturor ca Dumnezeu mi-a vorbit si, urmând calauzirea Lui, m-am asociat cu miscarea de trezire spirituala ”Stajerii”, care a atins deja vietile a cel putin cincizeci de mii de oameni.
În zilele urmatoare, cu ajutorul Duhului Sfânt, va voi explica elementele esentiale ale acestei treziri si, împreuna cu conducatorii acestei miscari, vom cauta sa definim teologia acestei treziri spirituale. Între 7-12 decembrie va avea loc la Baile Felix, lânga Oradea, o conferinta nationala a ”Strajerilor”, la care, cu voia lui Dumnezeu, vom participa si noi. Va invitam sa veniti cu noi!
Pastor Dr. Iosif Ton

* sursa

Mesaj de nasterea Domnului – Iosif Ton

~ florin ~ 2 comentarii


Iubitii nostri,
Impreuna cu urarile noastre de sarbatoarea nasterii Domnului Isus, ca trimitem si urmatoarea meditatie despre aceasta sarbatoare.
Nasterea Domnului Isus este descrisa cel mai bine prin aceste cuvinte ale apostolului Pavel: „Cand s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu si dragostea Lui de oameni, El ne-a mantuit…” (Tit 3:4-5)
Cuvantul cheie este „elifane” (de aici „epifanie”), care inseamna s-a aratat, s-a manifestat, s-a facut vizibila prin Fiul Sau care S-a intrupat prin Fecioara Maria.
Marea bunatate a lui Dumnezeu si imensa lui iubire s-au manifestat prin umilinta, prin coborarea in locul cel mai de jos ca sa ne ridice – chiar si pe cei mai cazuti – la inaltimea cerului si a vesniciei.
Bunatatea si dragostea s-au induiosat de mizeria noastra si s-au intrupat ca sa ne imbrace in slava cereasca.
Ganditi-va la sarbatoarea nasterii Domnului Isus ca la ziua cand au devenit vizibile bunatatea si dragostea lui Dumnezeu.
Dar, mare atentie!
Domnul Isus n-a venit numai sa ne scape de pacat si de condamnare. El a venit ca sa ne faca altceva decat ceea ce suntem fara El.
El S-a facut ce suntem noi ca sa ne faca si pe noi ceea ce este El! Adica fii de Dumnezeu!
Dar nu numai ce este El, ci si cum este El!
Daca El este bunatatea si dragostea lui Dumnezeu, inseamna ca El a venit sa ne faca si pe noi, efectiv, realmente, oameni buni si plini de dragoste!
Rautatea si ura (opusele bunatatii si iubirii) produc nefericire (vezi Isaia 57:20-21).
Un om plin de rautate si de ura nu poate fi fericit!
Fericirea sta in bunatate si in dragoste!
Asadar, fericirea noastra depinde de transformarea noastra: daca vrei sa fii fericit trebuie sa fii curat la suflet, sa fii bun si sa fii plin de iubire!
Scopul nasterii Domnului Isus este fericirea noastra. De aceea predica Domnului Isus incepe cu lucrurile care il fac pe om fericit (Matei 5).
Sarbatoarea nasterii Lui este sarbatoarea fericirii noastre daca El reuseste sa ne faca buni si iubitori.
Pavel scrie ca „bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta” (Rom.2:4). Pocainta – metanoia – inseamna schimbarea felului de a gandi si de a fi.
Cheia actiunii lui Dumnezeu la nasterea Fiului Sau a fost „epifanie.”
Cheia actiunii noastre la aceasta sarbatoare este „metanoia” – schimbarea dupa chipul Fiului lui Dumnezeu.
Cand vedem bunatatea si dragostea lui Dumnezeu manifestate/aratate/ facute vizibile in ieslea saraca din Betleem, ne lasam coplesiti si umpluti de bunatatea si de dragostea aceasta.
Dar, asa cum Dumnezeu a manifestat, a adus la noi, a facut vizibile bunatatea si dragostea Lui, tot asa trebuie sa facem si noi:
Sa aratam, sa manifestam spre altii bunatate si iubire. Asa deveinim ca Domnul Isus. Asa se implineste in noi si prin noi scopul intruparii Lui!
Mesajul colindei romanesti este acesta: „Acum te las. Fii sanatos/ Si vesel de Craciun/ Dar nu uita! Cand esti voios/ Romane, sa fii bun!”
Cu dragostea Domnului Isus,
Iosif si Elisabeta Ton

Cuvânt explicativ – Iosif Ton

~ florin ~ 4 comentarii

Una dintre metodele de luptă a securității împotriva mea au fost acțiunile de denigrare prin care să mă înfățișeze înaintea credincioșilor ca pe un monstru. Astfel, prin 1979 a început să circule o scrisoare anonimă, semnată cu pseudonimul  ”Ion Plugaru”, în care erau înșirate ”date” și ”fapte” din viața mea, din care reieșea că am un caracter imoral, groaznic de respingător. Când am primit și eu în cutia de poștă și am citit un exemplar al acestei scrisori am simțit că mi se face greață. Mi-am zis că dacă numai 10% din ce scrie în ea ar fi adevărat, tot aș fi un monstru. Și mă gândeam: Ce vor zice membrii Bisericii mele și alți credincioși când vor citi aceste monstruozități?

Am dus înaintea Domnului toată această situație și răspunsul pe care mi l-a dat El l-am pus în predica ”Pietrarii lui Dumnezeu”, pe care am repetat-o în multe alte părți și care a fost de un imens ajutor spiritual pentru multe persoane.

O mică explicație. Sub pseudonimul ”Ion Plugaru” se ascundea un bătrân pastor baptist. La scurtă vreme după ce a scris această scrisoare s-a îmbolnăvit grav. Simțind că îi vine sfârșitul, s-a spovedit unui frate tot în vârstă și i-a mărturisit că, mulți ani înainte de aceasta, a fost într-o situație foarte grea și, ca să se salveze, a acceptat să lucreze cu securitatea. A mărturisit că și scrisoarea aceasta a scris-o la ordinul securității și cu materiale și cu idei date lui de securitate. Cel care i-a ascultat mărturisirea, după moartea lui, a venit la mine și mi-a relatat această mărturisire.

Desigur, eu nu voi da nici un nume.

În același an, 1979, în America, Aurel Popescu a primit și el un exemplar din această scrisoare. Aurel era atunci supărat pe mine și a scris scrisoarea deschisă întitulată ”Cine ești dumneata, frate Iosif Țon?” folosind mai multe date din scrisoarea lui Ion Plugaru. Când am venit eu în America în 1981, m-am întâlnit cu Aurel și i-am arătat punct cu punct cum toate cele scrise de Ion Plugaru și reluate de el în scrisoarea lui nu sunt adevărate. El mi-a spus: ”Eu le-am luat drept adevărate și de aceea le-am scris. Acum îmi dau seama că lucrurile stau altfel și-mi pare rău că le-am scris. Te rog să mă ierți!”

L-am iertat, ne-am refăcut relațiile, și dovada este faptul că am lucrat împreună de am obținut timp și apoi am făcut programe împreună la Radio Europa Liberă.

Cei care republică acum această scrisoare nu spun că au permisiunea autorului să o publice. Acesta ar fi fost un minim de corectitudine cerută pentru o asemenea republicare.

Este ciudat că cineva consideră că face un serviciu ”adevărului istoric” publicând asemenea scrisori. Eu știu că mai sunt și altele de natura aceasta și nu mă mai mir dacă vor fi publicate și acelea.

Mi-aș pierde prea mult timp, necesar pentru alte lucrări, dacă aș sta să le răspund la toate și să arăt în fiecare detaliu cum s-au petrecut de fapt lucrurile.

Au fost însă câteva evenimente mari în viața mea care sunt prezentate teribil de deformat în aceste scrisori. Ele trebuie spuse așa cum le-am trăit eu în realitate. Iată de ce scriu acest 

Fragment de autobiografie, Iosif Țon 

În toamna anului 1957 m-am dus la București ca să-mi continui studiile în anul II la Seminarul Teologic Baptist. Cândva în toamna aceea, cineva mi-a dat o carte în limba engleză întitulată A Plain man Looks at the Cross (Un om simplu privește la cruce) scrisă de un teolog englez ultra-liberal pe nume Leslie Weatherhead. Teologul acesta scria în cartea lui că omul modern nu mai poate accepta ideea de ”jertfă” și de spălare de păcate prin ”sânge” și că omul modern are nevoie de alte ”metafore”, acceptabile gândirii lui, pentru a explica fenomenul morții lui Isus. Cartea, desigur, există și astăzi și orice cercetător o poate găsi și o poate citi pentru sine.

Eu aveam 23 de ani și nu eram pregătit pentru această întâlnire cu teologia liberală. Am fost șocat de ceea ce am citit. Am luat cartea și m-am dus cu ea la unul dintre profesorii mei din Seminar și l-am întrebat ce părere are despre ceea ce scrie în ea. Profesorul cunoștea cartea și mi-a răspuns candid: ”Leslie Weatherhead are dreptate când spune că termenii ”jertfă” și ”sânge” sunt metafore și că nu trebuie să-i luăm literal.”

Eu am ripostat imediat: ”Dar dumneavoastră personal predicați în fiecare duminică despre sângele Domnului Isus!”

El mi-a zis: ”Trebuie să înțelegi că Leslie Weatherhead la Londra și Emerson Fosdick la New York (un alt teolog ultra-liberal din acea vreme) au în fața lor un public foarte educat, care poate suporta asemenea explicații. Eu, însă, am în fața mea oameni simpli, fără multă școală, la care dacă le-aș predica asemenea lui Weatherhead sau Fosdick ar lua pietre și ar zvârli după mine. De aceea, eu le predic la nivelul lor, folosind termenii de ”jertfă” și de ”sânge” știind însă în mintea mea că acestea sunt metafore.”

Mă uitam cu ochi mari la profesorul meu, nu-mi venea să cred ce-mi aud urechile, și dintr-o dată am văzut în fața mea  – sau cel puțin așa am perceput eu – un om fals, care una predică și alta crede. Și el era profesorul meu favorit, pe care până atunci îl adorasem. În acea clipă mi-am văzut tot sistemul meu de gândire și de credință ca pe o schelărie uriașă și am simțit cum cineva a lovit cu putere la baza schelăriei și aceasta s-a prăbușit…

M-am dus în dormitor și am început să mă gândesc la consecințe. Pe atunci se întrevedea un nou val de persecuție religioasă și eu mi-am zis: „Pentru adevăr aș fi fost gata să-mi dau viața, dar pentru niște metafore nu!” Era chiar înainte de vacanța de Crăciun. Am plecat la Arad, unde eram angajat ca predicator (neordinat) la Biserica Baptistă ”Speranța.”  Simțeam că nu mai este viață în mine. Imediat după anul nou mi-am dat demisia, am plecat la Cluj și printr-un prieten de acolo mi-am găsit un post de profesor de limba română în satul Lupșa, pe Valea Arieșului, în Munții Apuseni.

Acolo am tradus în limba română cartea lui Weatherhead și am prelucrat-o ca pe o motivație personală pentru care am plecat de la Seminar și am ieșit din slujba de predicator. Am trimis manuscrisul la Editura Științăfică în București. Ei mi-am înapoiat manuscrisul cu explicația că în această carte un teolog, care rămâne teolog creștin, atacă alte teologii creștine, iar Editura Stiințifică nu este interesată în discuții între teologi. În continuare mi-au scris că dacă vreau să scriu ceva pentru combaterea religiei în sine trebuie să scriu de pe baze marxiste, nu teologice.

Timp de vreo trei ani după aceea am lucrat la un proect de carte pe care l-am întitulat ”Speranțe mesianice în lumea antică.”  Și acesta a fost respins de Editura Științifică tot pe motiv că nu cuprindea o combatere marxistă a religiei.

Din fericire, ei mi-au returnat și acest manuscris și mai târziu le-am distrus pe amândouă. În timpul anchetei penale de la Ploiești (1974-1975), securitatea a căutat cu disperare să găsească acele manuscrise ca să le publice și să mă compromită prin ele.

În toamna anului 1959 m-am căsătorit cu Elisabeta, care era contabilă la Universitatea din Cluj și m-am mutat cu serviciul la o școală din apropiere de Cluj, făcând acolo naveta din Cluj. În primăvara anului 1964 a apărut o criză în mine, de natură sentimentală, și  m-am despărțit de soția mea. Mai exact, în iunie am plecat la Mamaia, ca să lucrez peste vară ca ghid turistic. Acolo am avut timp să meditez, să-mi analizez simțămintele și mi-am dat seama că cea de care mi-am legat ființa este Elisabeta și că nimeni altcineva nu o poate înlocui în mine. Da, ea era parte din mine și cea mai minunată parte din mine! Lucrul acesta l-au dovedit cei 48 de ani de viață minunată pe care i-am petrecut până acum împreună!

Tot în primăvara lui 1964 a avut loc marea amnistie a deținuților politici și atunci au ieșit din închisori toți cei ce fuseseră închiși pe motive religioase, inclusiv Rihard Wurmbrand. Eu îl întâlnisem pe Rihard Wurmbrand în iunie 1956, când a ieșit prima dată din închisoare, și între 1956-1957 i-am făcut mai multe vizite și am învățat foarte multe de la el. Acum, în vara anului 1964, la încheierea sezonului turistic de la Mamaia, în drum spre Cluj m-am oprit la București și i-am făcut o vizită lui Rihard acasă la el. Cum m-a văzut mi-a zis: ”Șezi și spune-mi tot ce s-a întâmplat cu tine.” Eu i-am povestit despre cartea lui Weatherhead, despre discuția mea cu profesorul de la Seminar și despre prăbușirea credinței mele.

Rihard mi-a zis: ”Măi, eu încă eram liber atunci. De ce n-ai venit atunci la mine, căci ți-aș fi explicat atunci cum stau lucrurile?!” Și apoi a început să-mi explice despre transferul simbolic de vină de pe popor pe jertfa de ispășire și apoi despre transferul de vină care s-a întâmplat literalmente de pe noi pe Fiul lui Dumnezeu și cum Acesta a murit literalmente încărcat cu păcatele noastre. Practic, el mi-a arătat că acestea nu sunt metafore, ci sunt realități realmente reale petrecute în domeniul spiritual în Domnul Isus și trăite de noi realmente atunci când ne întoarcem la El.

Nu pot să vă descriu ce s-a întâmplat atunci în mine, dar pot să vă spun că am simțit, ba chiar ”am văzut” cum schelăria aceea prăbușită în mine a început să se ridice din nou și că în mine revine viața.

Rihard Wurmband nu s-a oprit aici, ci m-a întrebat ce se întâmplă cu căsătoria mea. M-am spovedit lui și în problema aceasta și el mi-a spus: ”Iosif, căsătoria este făcută în cer. Acolo ai fost tu legat cu Elisabeta. Tu nu te poți sui în cer ca să rupi ce a unit Dumnezeu. Orice ai face, tu ești unit cu ea și de aceea, dacă te-ai duce cu alta ai comite adulter.”                                                                                         Cu aceasta, Rihard a consolidat hotărârea care era deja luată în mine. Am plecat la Cluj și m-am împăcat cu Elisabeta. Să se observe deci că despărțirea noastră a durat doar câteva luni de zile.

Printre cei care au ieșit atunci din închisoare a fost și Simion Cure. Noi fusesem prieteni între 1954-1957. În toamna anului 1964 ne-a bătut la ușă la Cluj. M-a întrebat dacă alți pastori m-au vizitat în anii aceia și a fost foarte supărat când i-am spus că nu m-a vizitat niciunul. Starea lui de vorbă cu mine atunci a fost o altă treaptă în ridicarea mea spirituală. El a continuat apoi să mă viziteze periodic și să mă ajute spiritual. El a fost cel care a insistat că trebuie să mă întorc la Biserică. La un moment dat i-am spus: ”Acum înțeleg tot ce n-am înțeles atunci când m-am prăbușit. Și acum știu că Domnul Isus m-a iertat de tot ce am făcut în anii aceștia. Dar eu personal mă uit la anii aceștia în care am fost departe de Domnul și la lucrurile pe care le-am făcut și nu mi le pot ierta! Sunt o serie de lucruri pe care nici într-un caz n-ar fi trebuit să le fac! Nu, nu mă pot ierta pe mine însumi!”

Simion a fost extraordinar în momentul acela. A izbucnit cu aceste cuvinte: ”Dar cine ești tu ca să te ierți pe tine însuți? Cine îți cere și îți dă autoritatea să te ierți? Dacă știi că Domnul te-a iertat, trebuie să mai știi că trebuie să te ierte și o Biserică! Tu, când ai căzut, ne-ai rănit pe toți și ne-ai îndurerat pe toți. De aceea, în numele nostru al tuturor, o Biserică trebuie să te judece și numai atunci când te iartă acea Biserică, iertarea ta este completă.”

Aceasta era prin februarie 1968. Imediat m-am decis că trebuie să fac și pasul acesta. M-am dus la Iulian Tătaru, pastorul de atunci al Bisericii Baptiste din Cluj-Iris, i-am spus despre întoarcerea mea la Domnul, despre iertarea pe care am primit-o de la El și despre faptul că vreau să mă supun acum judecății Bisericii și că vreau să fiu primit ca membru al Bisericii.

El m-a chestionat îndelung, apoi mi-a spus că va trebui să mă examineze și comitetul și apoi adunarea generală a Bisericii. Am trecut prin toate acele cercetări și judecăți și, dacă nu mă înșeală memoria, într-o adunare generală a Bisericii din luna mai am fost primit ca membru al Bisericii. În prima duminică din iunie am stat cu Biserica la masa Domnului și cu accea, după înțelegerea mea, s-a încheiat procesul reintegrării mele în Trupul Domnului, care este Biserica.

Când am fost chemat ca pastor la Ploiești, în 1974, și când trebuia să fiu ordinat, s-a pus problema unde să fiu ordinat. Eu am spus așa: ”Numai Biserica din Cluj-Iris, care îmi cunoaște tot trecutul și unde sunt și acum membru, are autoritatea de a mă evalua pentru slujire. Dacă această Biserică mă ordinează, adică mă pune în slujba de pastor, atunci eu însumi simt ca ordinarea s-a făcut așa cum trebuie. În august 1974 am fost ordinat ca pastor, pentru Biserica din Ploiești (de la care veniseră vreo 70 de persoane), de către Biserica mea dragă din Cluj-Iris, în comisia de ordinare fiind pastorul de atunci al Bisericii, Vasile Talpos, si în comisia de ordinare fiind și primul meu mentor în lucrarea Domnului (în anii studenției la Cluj, 1951-1955), bătrânul Ioan Dan, și consilierul meu spiritual de atunci Simion Cure.

                       Scris în 12 ian. 2008, în Portland, Oregon

                              Iosif Țon 

Mesaj la sarbatoarea Nasterii Domnului – Iosif Ton

~ florin ~ 23 comentarii

christmas.jpg iosif-ton.jpg

Fiul lui Dumnezeu: Isus – Mântuitorul și Emanuel – Dumnezeu este cu noi

Cea mai profundă semnificație a nașterii Domnului isus este că prin El Dumnezeu a venit la noi: Dumnezeu Și-a luat trup omenesc și a locuit printre noi. Și mai profund: Dumnezeu Și-a asumat umanitatea noastră pentru ca noi să putem primi ceva din Ființa Lui, adică să devenim fii ai Lui.

În Biblie, numele cuiva este ceva extrem de important și de semnificativ și de aceea pe Cel ce S-a născut în Betleem Îl putem înțelege chiar prin numele care I-au fost date de la început.

Evanghelistul Luca ne spune că îngerul Gavril i-a făcut Mariei acest anunț:

“Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un fiu, căruia îi vei pune numele Isus”(Luca 1:31).

Evanghelistul Matei ne redă cuvintele pe care îngerul i le-a spus lui Iosif:

„Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, soția ta, căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un fiu, și-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale” (Matei 1: 20-21)

Matei comentează evenimentul nașterii Domnului Isus din fecioara Maria prin aceste cuvinte:

„Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un fiu și-i vor pune numele Emanuel, care tradus înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1: 22-23).

Iosif și Maria au ascultat de instrucțiunile primite și i-au pus copilului numele Isus. În limba ebraică (sau aramaică) cuvântul Isus (sau Iosua) este compus din forma prescurtată a cuvântului pentru Dumnezeu, Iehova (prescurtarea este Ie-. Evreii de-a lungul secolelor au avut practica de a da unor copii nume cu prefixul Ie- : Ieroboam, Ieremia, etc.)și din cuvântul iasa , care înseamnă a mântui. Iesus (prescurtat de noi în Isus) înseamnă deci „Dumnezeu mântuiește”

Ce se întâmplă însă cu proorocia lui Isaia că numele celui născut din fecioară va fi Emanuel? Matei nu ne lasă fără răspuns la această întrebare, numai că răspunsul ni-l dă la sfârșitul Evangheliei lui. Iară ce citim acolo:

„Isus S-a apropiat de ei și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt și învățându-i să păzească (să împlinească) tot ce v-am poruncit Eu. Și iată că eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Amin” (Matei 28:18-20).

În textul acesta găsim, înainte de toate, declarația solemnă a lui Crsitos cel înviat: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ!”Să detaliem ce cuprinde această declarație monumentală:

Cristos cel înviat ne spune: Cerurile se țin prin puterea Mea, sunt energizate prin puterea Mea, se mișcă prin puterea Mea; tot ce se petrece în univers se face prin voia Mea și prin energia insuflată din Mine; iar pe pământ totul este conceput și energizat de Mine: mișcarea atomilor și combinațiile chimice se fac prin puterea Mea, mișcările tectonice și exploziile vulcanilor se întâmplă prin puterea Mea, încălzirea sau răcirea planetei se face prin puterea Mea, speciile vegetale și animale trăiesc sau se sting la decizia Mea, popoarele cresc sau dispar prin puterea Mea; întreaga istorie este condusă de Mine. Viața voastră a fiecăruia este trăită prin puterea Mea: Nici un fir de păr nu vă cade decât prin voința mea și prin puterea Mea.

Așa ceva numai Dumnezeu poate să afirme!

Apoi, Dl Isus le dă ucenicilor Săi marea însărcinare, sau marea trimitere de a vesti Evanghelia Lui în toată lumea. Și, după aceasta, le face măreața promisiune:„Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul istoriei!”Cu alte cuvinte, Dl Isus le spune:

– Eu sunt Dumnezeu, și

– Eu sunt cu voi în fiecare clipă, în această viață și apoi toată eternitatea.

Aceste două declarații sunt cuprinse în numele Emanuel, care tradus în românește înseamnă “Dumnezeu este cu noi”.

Fiul lui Dumnezeu, a cărui naștere printre noi o sărbătorim în aceste zile, are pentru noi două nume principale: (1) Isus, care ne arată că prin El și numai prin El, Dumnezeu ne mântuiește, adică ne scoate de sub robia celui rău, ne împacă cu Sine, ne naște din Sine și Își împlinește în noi planul Său de a ne înnoi după chipul Său, și (2) Emanuel, care ne spune că prin Dl Isus Dumnezeu este în permanență cu noi.

Trebuie să observăm, însă, că promisiunea permanenței Lui cu noi depinde de împlinirea de către noi a marii însărcinări, aceea de a face ucenici. Pentru aceasta nu este nevoie să mergem în Africa sau în China. Ucenici putem face exact acolo unde trăim în momentul acesta. Dar ce este cel mai important este să vedem ce înseamnă să facem ucenici. Domnul Isus ne explică lucrul acesta prin aceste cuvinte: „învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu”.

Să detaliem și această frază extrem de condensată.

Când Dl Isus ne spune să facem ucenici, el explică: Învățați-i pe alții ce v-am învâțat Eu pe voi și învățați-i să trăiască după această învățătură, adică să fie felul de oameni descris de Mine și să procedeze în toate situațiile din viață după poruncile Mele. Și desigur, aceasta implică faptul că voi înșivă trebuie să fiți în felul acesta și să trăiți în felul acesta.

Cu alte cuvinte, Dl Isus ne spune așa: Ia-ți o persoană care nu cunoaște Evanghelia și spune-i. Vino, dragă, să te învăț ce m-a învățat pe mine Dl Isus. Uite, învățăturile Lui și poruncile lui de bază sunt în predica de pe munte (Matei 5-7) și în predica de pe câmpie (Luca 6: 17-49). Hai să le studiem împreună și să-ți arăt cum îți poți construi un asemenea caracter și cum poți să trăiești o asemenea viață.

Să ne oprim puțin și să ne apropiem și mai mult de esența învățăturii Dlui Isus. Cred că sunt îndreptățit să spun că esența tuturor poruncilor lui Isus este cuprinsă în aceste cuvinte din predica de pe câmpie:

“Voi, însă, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut fără să sperați ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare și veți fi fii ai Celui Preaînalt, căci el este bun cu cei nemulțumittori și cu cei răi. Fiți, dar, milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6:35-36)

Eu văd aici trei porunci majore:

– Să iubiți cum iubește Tatăl vostru cel ceresc;

– Să fiți buni așa cum este Tatăl vostru, și

– Să fiți milostivi cum este Tatăl vostru.

Dacă veți împlini aceste trei porunci, ne spune Isus, „veți fi fiii Celui Preaînalt.”

Cu alte cuvinte, nu puteți să vă gândiți că sunteți fii ai lui Dumnezeu dacă nu există în voi caractrerul lui Dumnezeu, manifestat prin iubire, bunătate și milă pentru toți oamenii, chiar și pentru cei ce vă fac rău.

Ca să fie și mai clar ceea ce vrea să ne spună prin aceste porunci, Dl Isus continuă prin aceste cuvinte explicative:

„Nu judecați, ca să nu fiți judecați; nu condamnați, ca să nu fiți condamnați; iertați și vi se va ierta; dați și vi se va da…

Cum poți să zici fratelui tău: Frate, lasă-mă să-ți scot așchia din ochi și, când colo, tu vezi bârna din ochiul tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea clar să scoți așchia din ochiul fratelui tău.

Nu există nici un pom bun care să facă rod rău și nici un pom rău care să facă rod bun.

Căci orice pom se cunoaște după rodul lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini.

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Căci din prisosul inimii vorbește gura” (Luca 6: 36-37 și 42-45).

Acestea sunt învățături (porunci!) esențiale ale Dlui Isus. Acum, să ne gândim câți dintre noi ascultăm de porunca dlui Isus din marea trimitere, adică să luăm un ucenic și să-i spunem: „Hai să tre învăț ce m-a învățat pe mine Dl Isus și să te învăț să-ți formezi acest caracter și să trăiești în toate situațiile și cu toți oamenii în felul acesta“ și să-i explicăm pe larg predica de pe munte și cea de pe câmpie?

Mulți vor zice în gândul lor: “Dar lucrurile acestea nu sunt posibile pentru noi!” Într-adevăr, dacă ne uităm numai la această cerință din marea trimitere și la starea noastră coruptă totul ni se pare imposibil. Dar să ne uităm între ce este încadrată ea: Dl Isus o încadrează între cele două declarații monumentale, dumnezeiești: (1) Toată puterea din univers este la Mine, și (2) Eu sunt cu voi tot timpul!

Prin aceasta, Domnul Isus ne spune: Faceți-vă din învățătura Mea baza vieții voastre – asimilați-o, impregnați-vă gândirea cu ea, modelați-vă caracterul prin ea, faceți-vă țel primordial să procedați în toatre situațiile după ea – și Eu vă garantez că am toată puterea ca să fac ca toate acestea să devină reale în voi și Mă angajez să fiu inseparabil unit cu voi. Dacă vreți cu toată inima să Mă ascultați, Eu vă voi da toată puterea necesară. Eu vă voi transforma și voi împlini toate acestea în voi. Eu vă foi face să semănați cu Mine și, astfel să semănați cu Tatăl Meu și Tatăl vostru!

Venirea Domnului Isus la noi, pe care o sărbătorim acum, este pusă de apostolul Pavel în aceste cuvinte:

„Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit… prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug peste noi prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru” (Tit 3: 4-6).

Nașterea Domnului Isus este manifestarea plenară a bunătății lui Dumnezeu și a iubirii lui de oameni. Prin Domnul Isus și prin Duhul Sfânt, noi suntem născuți din nou (transformați radical în fii ai lui Dumnezeu!) și suntem înnoiți în caracter și comportament așa înct să manifestăm practic că suntem cu adevărat fiii Lui. Pentru aceste scopuri ni L-a dat Dumnezeu pe Domnul Isus și pe Duhul Sfânt.

Pentru aceste scopuri a avut loc evenimentul pe care îl sărbătorim. Fie ca aceste scopuri să fie împlinite în noi. Atunci sărbătoarea este cu adevărat o realitate în noi.Vă dorim la toți sărbători fericite și un an nou plin de prezența transfromatoare a Domnului Isus în voi.

Din Portland, Oregon,Iosif și Elisabeta Țon

Raspunsul fr. Iosif Ton la dezbaterea de pe blogul „Patratosu”

~ florin ~ 20 comentarii

Cand m-am pocait eu?

Zilele trecute, dupa ce ziarul central Cotidianul a publicat scrisoarea mea de anul trecut “Eu si securitatea”, BBC mi-a cerut sa le dau un interviu si eu am acceptat si le-am raspuns la toate intrebarile.

Pe marginea acestor evenjimente, pe blogul lui Marius Cruceru s-a dezlantuit o dezbatere la care a participat Paul Negrut si multi altii. Intrebarea pusa de Marius Cruceru a fost daca pocainta mea a fost adevarata, avand in vedere faptul ca eu n-am vorbit numai de mine insumi ci si de alti pastori din acea vreme. Concluzia acestor teologi a fost ca pocainta mea nu a fost veritabila.

Ceea ce presupun aceste dezbateri este idea ca actul meu de a publica materialul amintit mai sus si interviul la BBC au fost un act de pocainta. Ideea aceasta este ridicola! Numai acum, dupa 40 de ani de la evenimente, fac eu un act de pocainta? Oare a putut Dumnezeu sa ma foloseasca in lucrarea Lui timp de atatia ani fara ca eu sa ma fi pocait de pacatele mele?

Sa spun deschis si categoric: Eu nu am scris acest material si nu am acordat interviul la BBC pentru a face un act de pocainta. Pocainta am facut-o acum 40 de ani! Dup ace am stiut ca Domnul m-a iertat de toate pacatele facute in acei ani in care am fost departe de Dumnezeu, in februarie 1968 am vorbit cu Iulian Tataru, pastoral Bisericii in care fusesem membru, Biserica Baptista Cluj-Iris, i-am spus despre intoarcerea mea la Dumnezeu si despre dorinta mea de a reveni in Biserica. El a vorbit cu comitetul Bisericii si am avut o intalnire cu comitetul. Comitetul a decis primirea mea si a convocat adunare generala pentru aceasta. In cadrul acelei adunari generale a Bisericii am recunoscut ca am fost un mare pacatos, ca Domnul Isus m-a iertat si ca cer si Bisericii sa ma ierte. Pe baza acestei marturisiri de pocainta, Biserica a votat in unanimitate reprimirea mea ca membru al Bisercii.

Precizez ca regula Bisericilor noastre este sa nu ceara marturisire detaliata a pacatelor comise. O asemenea detaliere a pacatelor nu ar duce la zidire, ci la o otravire si la o poticnire a celor care asculta.

O asemenea marturisire am mai facut si in aprilie 1972 in Biserica Golgota din Bucuresti. Din nou, m-am referit si atunci la cel care am fost in anii mei de instrainare de Dumnezeu ca la unul care am fost un mare pacatos, si aceasta a fost sufficient ca fratii sa considere ca am facut o adevarata pocainta.

In anii aceia, care raman pe viata mea o pata intunecata, am comis multe pacate. Oare pocainta mea nu este valabila deoarece nu am facut o lista a tutror pacatelor mele pe nume? De exemplu, in anii aceia am scris doua proecte de carte care n-au fost publicate niciodata. Mai tarziu, am ars acele manuscrise.Cui ar folosi sa mai detaliez ce am scris atunci? Cui ar folosi o detaliere a pacatelor cuiva, decat celor care vor sa verse noroi peste viata acelei persoane?

In materialul pe care l-am scris anul trecut si in interviul la BBC m-am referit si la altii care au colaborat cu securitatea deoarece acesta a fost un fenomen al acelor vremuri. Eu n-am fost singur in acea situatie. Cine citeste cu atentie materialul “Eu si securitatea” va vedea ca eu caut sa-i apar pe pastorii care s-au frant in anii aceia. Ei au fost victime ale unui sistem pervers si al unor ofiteri experti in frangere si corupere. Arat clar ca au fost extreme de putini aceia care au slujit din convingere securitatea. Amintindu-i pe altii care au fost franti nu urmaresc sa ma justific pe mine sau sa-mi micsorez pacatul meu. Vreau mai de graba sa-i fac pe cei ce n-au trait atunci sa inteleaga ceva mai bine iadul prin care am trecut noi.

Consider ca fratii mei amintiti mai sus cu numele sunt de buna credinta, dar ca au interpretat gresit actiunea mea. Lucrul acesta se intampla si este omenesc sa se intample. Ei sunt oameni inteligenti, extrem de talentati, in functii foarte inalte si de mare raspundere. De aceea eu ma rog ca Dumnezeu sa continue sa-i binecuvinteze si sa-si reverse peste ei nemarginita Lui bunatate, pentru binele scolii pe care o conduc si spre binecuvantarea cultului Baptist din Romania.

Cei din lume ne rastalmacesc faptele si declaratiile deoarece ei ar vrea sa nu mai existam in Romania. Noi, insa, sa ne amintim de rugaciunea Domnului nostru: “Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine si Eu sunt in Tine, pentru ca lumea sa creada ca tu M-ai trimis” (Ioan 17:21). Credibilitatea noastra in Romania depinde de unitatea noastra.

Va chem pe toti sa ne rugam pentru unitate in cultul Baptist din Romania.

Cu deosebita dragoste, stima, respect si pretuire pentru toti, chiar si pentru cei care, fiindca nu ma cunosc de aproape, vorbesc rau despre mine din nestiinta.

Iosif Ton