Un calugar era irascibil. El se supara foarte repede aproape din orice, era foarte iute de manie. Se ruga mereu lui Dumnezeu sa il scape de suparare, dar de fiecare data cand se ridica de la rugaciune, se mania pe vre’un frate din te miri ce. La un moment dat era asa de suparat si tulburat ca a cartit si impotriva lui Dumnezeu: „Doamne, nu te-am rugat eu sa ma scapi de suparare, de manie? De ce ma faci sa ma cert cu fratii asa des?”
La care Dumnezeu ii raspunde: „Cum vrei tu sa exersezi refuzul supararii fara materie prima? Nu mi-ai spus tu sa te scap de suparare? De aceea iti trimit mereu pe cineva ca sa ai ocazie sa nu te superi chiar daca iti da motiv. Tu poti sa inveti sa inoti intr’un bazin fara apa? Tot asa este si cu raspunsul meu la rugaciunile tale! Numai tu esti stapan pe reactiile tale”
Calugarul s-a luminat si de atunci si-a invatat lectia. Chiar daca oamenii ma provoaca, numai eu sunt stapan pe reactiile mele. Moto-ul lui era de acum: „Ma supar doar cand vreau eu.”
Si asa a scapta calugarul de manie si suparare.
romoflorin 
„Tu poti sa inveti sa inoti intr’un bazin fara apa?” Asta imi place!!! Bine spus!!! E o incurajare pentru mine si un argument bun
Asa este, teoria suna frumos adesea, insa practica este adevarata fabrica de caractere. 🙂
🙂 Înţeleg că acest om a făcut două lucruri bune şi importante: 1) şi-a recunoscut şi acceptat slăbiciunea, defectul şi nu a trecut-o cu vederea (multe persoane din cauza mândriei nu reuşesc să-şi vadă propriile defecte, greşeli şi atunci mereu ceilalţi sunt vinovaţi – trist -)..acest pas l-a condus la dorinţa de a se vindeca.. şi 2) nu s-a încrezut în propria putere, experienţă, cerându-i ajutor lui Dumnezeu( Dumnezeu ne-ar arăta cu drag unde greşim numai să-I cerem asta, El ne dă înţelepciune..). Apoi omul s-a luptat să scape, a perseverat..(Dumnezeu aşteaptă să luptăm, nu să cedăm..El ne dă şi puterea -aşa că nu avem nici o scuză. Omul a ascultat, a înţeles, a învăţat şi s-a vindecat. La aceasta m-am gândit eu când am citit.. 🙂
„multe persoane din cauza mândriei nu reuşesc să-şi vadă propriile defecte, greşeli şi atunci mereu ceilalţi sunt vinovaţi” Asta imi place. Este o lectie buna pentru noi toti. 🙂
e realitate acest exemplu dar personal as prefera sa ma scape de unele „suparari”fara sa mai imi dea „materie prima”ca sa nu ma mai supar,nu de alta dar nu o data am spus si eu ca voi birui pe unul care de doi ani ma tot „inteapa”cind are prilejul cit de cit ,si reuseste iar si iar sa ma supere sau intristeze ,asa ca desi stiu 1 Corinteni 10:13 ,ca nu este ispita mai mare decit puterea omeneasca ,si ca linga orice ispita Domnul are deja pregatita pentru noi si solutia de iesire din ispita ,totusi nu ies tot timpul biruitor ,chiar daca acest verset il spun altora sa si-l aduca aminte cind sint ispititi ,dar eu inca ma vad repetent
Sandu, mi-a placut comentariul asta! 🙂 Ai dreptate ca fiecare incercare, ispita nu este peste puterile noastre, insa nu totdeauna biruim. Sa cerem lui Dumnezeu putere! Legat de intepaturi, intradevar, subtila forma a celui rau de a invrajbi pe oameni. Nu e un pacat asa grozav, pe care sa il poti condamna, dovedi, dar te inteapa. Uneori numai tu si el stii, ceilalti nu observa si atunci si mai rea parca e intepatura. Dar sa fii incredintat ca Dumnezeu vede si masoara durerea.
Numai bine!