Un calugar era irascibil. El se supara foarte repede aproape din orice, era foarte iute de manie. Se ruga mereu lui Dumnezeu sa il scape de suparare, dar de fiecare data cand se ridica de la rugaciune, se mania pe vre’un frate din te miri ce. La un moment dat era asa de suparat si tulburat ca a cartit si impotriva lui Dumnezeu: „Doamne, nu te-am rugat eu sa ma scapi de suparare, de manie? De ce ma faci sa ma cert cu fratii asa des?”
La care Dumnezeu ii raspunde: „Cum vrei tu sa exersezi refuzul supararii fara materie prima? Nu mi-ai spus tu sa te scap de suparare? De aceea iti trimit mereu pe cineva ca sa ai ocazie sa nu te superi chiar daca iti da motiv. Tu poti sa inveti sa inoti intr’un bazin fara apa? Tot asa este si cu raspunsul meu la rugaciunile tale! Numai tu esti stapan pe reactiile tale”
Calugarul s-a luminat si de atunci si-a invatat lectia. Chiar daca oamenii ma provoaca, numai eu sunt stapan pe reactiile mele. Moto-ul lui era de acum: „Ma supar doar cand vreau eu.”
Si asa a scapta calugarul de manie si suparare.