Cand cineva citeste Bibla cu seriozitae, el intalneste versetul: “nu oricine imi zice Doamne, Doamne va mosteni imparatia lui Dumenzeu, ci cel ce face voia Tatalui “ Atunci el vine la biserica, se implica in activitati spirituale, (nu odar in cele financiare), spune ca nu poate sa spuna simplu ca el crede, ci trebuie sa faca ceva ce ii place lui Dumnezeu. Citeste ca trebuie sa ne rugam si uneori sa postim ca unele duhuri rele nu ies decat cu post si rugaciune, si astfel se roaga, posteste, cauta fata lui Dumnezeu dupa Cuvant, nu dupa obiceiurile oamneilor, sau voia lor.
Insa cand cineva nu citeste biblia cu seriozitate, el se preocupa tot timpul cu treburile vietii, servici, bani, planuri de viitor, si cand se gandeste la biserica, el spune: “Oh pastorul ne spune mereu sa mergem mereu la biserca si la rugaciune si duminica de doua ori. Nu se poate sunt asa de obosit.” (de fapt este obosit de Dumnezeu, nu si de treburile lui lumesti). “Astazi era zi de post si rugaciune! Oh am si uitat, este mult, nu pot sa fac asta”. Etc.
Cand cineva se apropie cu seriozitate de Dumnezeu el singur este motivat sa il urmeze, singur citeste si stie ce trebuie sa faca pentru Dumnezeu, el nu asteapta sa ii spuna pastorul, sau alti frati, afla singur din Cuvant.
Cand insa cineva este incurcat cu treburile vietii, este prins de ingrijorari, placerile lumii, si mandria vietii (a fi in pas cu lumea), acela se plange si priveste totul la nivel uman, el vede pastori, culte religioase, comitete, etc. Nu il vede pe Dumnezeu, nu vede adevarul obiectiv in care oamul trebuie sa il urmeze pe Dumnezeu pentru a fi eliberat de propriile patimi si asi imbunatatii viata. El este absent de toate acestea, se plange si acuza.
Daca am lua si noi o pauza sa reflectam putin la aceste lucruri, si sa iesim din jocul acesta, eu ma prefac ca cred, altul se preface ca slujeste, si unul si altul sunt frustrati.
Dea Dumnezeu ca in viata noastra sa nu fie asa!
romoflorin 