Plictiseala – cauze

Aud si vad adesea oameni plictisiti, care au o stare, ca le vine sa se urce pe pereti. Incepand de la adolescenti si terminand cu cei mai in varsta. De unde vine starea aceasta? Ce o provoaca? Oamenii tind sa arunce responsabilitatea undeva in exteriorul lor, si incep sa se planga de ce este in jurul lor, de oameni, scoala, servicii, biserica, etc. Dar ap. Pavel spune: „stiu bine ca nimic bun nu locuieste in mine”. Asta inseamna ca starea aceea de gliciune, de seceta interioara, de plictiseala si lehamite, nu vine din exterior, ca si cum ceva in afara mea nu ar fi in ordine, ci vine de coruptia noastra interioara, din faptul ca natura noastra este decazuta. Partea mai trista este ca oamenii datorita acestei stari nu vin la Dumnezeu, ci din contra ei spun ca tocmai Dumnezeu ii plictiseste, ii irita. Nu stiu daca sesizati cat este de vicleata firea pamanteasca, mai intai ea aduce goliciunea care amaraste sufltul oricarui tanar, sau om de orice varsta, si apoi cand ajungi in fata Celui ce ar putea sa iti dea bucurie si desfatare pentru inima ta, arunca asupra Lui responsabilitatea plictiselii si a vinei ca ii amplifica de fapt apatia. Acuzandu-L pe El si randuielile Lui, se eschiveaza de vina si starea nenorocita in care se afla ea, firea pamanteasca, reusind sa se ascunda cu succes. Astfel rezolvarea situatiei este amanata la infinit. Ar trebui sa venim la Dumnezeu cu goliciunea noastra, nu avem ce oferi lui Dumnezeu decat goliciune si nimicnicie, pacatele noastre. Dumnezeu stie asta si nu ne judeca, nici nu se plange de noi, ci astepta ca noua sa ni se deschida ochii si sa vedem. Goliciunea din noi, vorbeste de starea sufletelor noastre. Este drept ca lumea este decazuta, dar faptul ca sunt oameni fericiti cu Dumnezeul lor, dovedeste ca cei ce nu sunt fericiti, este datorita lor si nu altora.
Avem nevoie de Dumnezeu!

„mãcar cã eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viatã împreunã cu Hristos” Efeseni 2,5