Soția unui securit din timpul regimului comunist din România s-a pocăit. Acesta, la servici era foarte disprețuit și i s-a spus că își va pierde postul în curând, pentru că el, un securist cu nume, are o soție pocăită. Omul acesta era foarte tulburat de situație, așa că le-a spus că o să scape de ea. Într-o zi, precum Cain odinioară, o cheamă pe soția pocăită la o plimbare, când trece pe lângă o apă de lângă casa lor, îi face un vânt în apă, știind că ea nu știe să înoate. A lăsat-o și a plecat spre casă, zicând că așa nu va știi nimeni ce s-a întâmplat. Fără să observe el, câinele din curte i-a urmat, iar acesta a sărit în apă după stăpână-sa, și împindând-o ușor spre mal, ea dând din mâini, a reușit să se scape.
Acum, ce era de făcut? Știindu-i furia, soția nu s-a dus în casă, ci noaptea a dormit în grajd cu animalele. Soțul ucigaș, aștepta de acum la știri să audă de o persoană înecată în satul lor. Când, a doua zi dimineața în bucătărie ce să vezi? Două farfuri la masă, două tacâmuri la masă, două pahare și ceaiul pregătit ca mai întinte. Când s-a uitat mai bine, soția lui pregătea micul dejun.
Copleșit de acest lucru, a început să plângă cerându-și iertare. În cele din urmă s-a pocăit și el, renunțand de bună voie la slujba lui.
(Psalmii 16:3) „Sfinţii care sunt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea.”
romoflorin 