Tot răul spre bine

Am un vecin care de mulți ani este într-un scaun cu rotile, de la un accident din copilărie. Am băut azi o cafea cu el și mi-a povestit o întâmplare uimitoare. Locuiește în București și merge odată pe an la rude în Oradea. Când pleacă își rezervă loc în autocar în locul din față, datorită căruciorului. Anul trecut s-a întâmplat că acea companie de transport a vândut din greșeală două bilete pe același loc. O fată tânără s-a certat cu el, deși îl vedea invalid, și nu a vrut să îi cedeze locul. Până la urmă el a trebuit să se ducă pe ultimul loc din autocar. Prima jumătate a drumului a fost așa de supărat și frustrat de situația creată că simțea o durere în piept. Dar la jumătatea drumului autocarul are un accident. Toți cei din prima jumătate a autocarului au fost răniți de la șocul accidentului cu un microbuz. Nu a murit nimeni, dar au fost juliți, fracturi ușoare, pentru că ei se țineau strâns de scaune și totuși au fost smulși din locurile lor. Cei din spate nu au pățit nimic. Dacă în prima jumătatea a drumului a suferit pentru incidentul creat la început, în a doua jumătate a mulțumit lui Dumnezeu pentru el. Crede că nu ar fi scăpat, el nu are forță în brațe, ușor ar fi fost smuls din scaun, ar fi ieșit prin parbriz probabil. Mulțumea lui Dumnezeu pentru acea ceartă care crede că l-a salvat posibil de la moarte.

Câte nu înțelegem din tot ce ni se întâmplă..