De multe ori când mă uitam sau mă gândeam la Billy Graham îmi venea în minte versetul din Apocalipsa 14,6
Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.
Nu intru în Apocalipsa, dar întotdeauna am simțit că mă uit la un mare om al lui Dumnezeu în istorie. Îi ascultam predicile și simțeam o putere inexplicabilă. Era ca un înger pentru care rangul social nu exista, stătea de vorbă cu președinți și regine, care îi căutau prietenia, în același fel în care vorbea cu oamenii simpli din România sau cei din pustiurile africii.
A predicat la mai mult de 200 milioane de oameni din 185 de țări. A fost sfetnic și duhovnic la 10 președinți ai Statelor Unite ale Americii. Regina Angliei s-a dedicat lui Hristos după o evanghelizare a lui Billy Graham.
Billy Graham a rostit mai multe maxime, printre care spunea:
Crucea lui Hristos ne arată seriozitatea păcatului, dar și nemărginirea dragostei a lui Dumnezeu.
Munții sunt pentru priviri și inspirație, dar roadele cresc în vale.
Când bogăția se pierde, nimic nu s-a pierdut; când sănătatea se pierde, ceva s-a pierdut; când caracterul se pierde, totul este pierdut.
Păcatul este cea de-a doua putere în univers ca mărime, a răstignit pe Domnul Isus pe o cruce. Dar cea mai mare putere ca mărime în univers este dragostea lui Dumnezeu.
Casa mea este în ceruri. Eu doar călătoresc prin această lume.
Să continuăm să medităm la spusele lui Billy Graham!
„Voia lui Dumnezeu nu ne duce acolo unde harul Lui nu ne poate susține.”
„Dumnezeu nu ia niciodată ceva din viața ta fără să pună în loc ceva mai bun.”
„Am citit bilia până la sfârșit, și am văzut că totul se va sfârși într-un final glorios (pentru cei credincioși).”
„Partea Duhului Sfânt este să convingă un om, al lui Dumnezeu să judece, iar a mea să iubesc.”
„Dumnezeu și-a dovedit dragostea Lui la Cruce. Când Hristos sângera, suferea și a murea, era Dumnezeu care spunea lumii: ‘Te iubesc!’ ”
„Să presupunem că ai câștigat lumea aceasta, dar ți-ai pierdut sufletul. A meritat acest lucru?”
„Nu este nimic rău ca un om să posede bogății. Răul vine când bogățiile îl posedă pe om.”
„Dacă un om are o atitudine corectă asupra banilor, va putea să aibă o atitudine corectă față de aproape orice alt domeniu din viață.”
„Singurul timp când Dumnezeu nu îmi ascultă rugăciunile, este când joc golf.”
„Noi suntem bibliile pe care lumea le citește, noi suntem crezurile de care lumea are nevoie, și noi suntem predicile pe care oamenii le ascultă.”
„Curajul este contagios. Când cineva stă drept, spatele celorlalți adesea înțepenește.”
„Hristos nu a murit doar pentru toți, El a murit pentru fiecare în parte.”
„Raiul este plin de răspunsuri la întrebări pe care oamenii niciodată nu și le-au pus.”
„Ia câte o zi odată. Altfel astăți este mâinele de care te-ai îngrijorat ieri.”
„Noi spunem copiilor noștri să se comporte ca niște oameni mari, dar Domnul Isus nouă ne spune că ne comportăm ca niște copilași.”
„Știința că vom fi cu Hristos în eternitate, ne dă mai multă putere decât poverile vieții. Privește în eternitate!”
„Lacrimile vărsate pentru sine arată slăbiciune, dar lacrimile vărsate pentru alții arată putere.”
„Legile constituției noastre ne arată că avem libertate de religie, dar nu de la religie.”
„Când ajungem la limita puterii noastre, începem să o cunoaștem pe a lui Dumnezeu.”
„Dumnezeu ne-a dat două mâini, una ca să primim și alta ca să oferim.”
„Momentul când ne dăm ultima suflare pe pământ, o avem pe prima în cer.”
„Fără înviere, crucea nu are semnificație.”
sursă foto