Comoara Sionului

Aș putea spune că am găsit comoara scripturii. Am remarcat acest verset cu mai mulți ani în urmă și mi-a atras atenția, dar acum l-am înțeles mai bine. Iată-l!

(Isa 33:6) Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului.

Frica de Domnul spunea fratele Brânzei în cartea sa „Chemarea înțelepciunii” poate fi asociată cu evlavia în Noul Testament. Întradevăr de aici, din frica de Domnul, pornește totul, este cu adevărat comoara Sionului!

Frica de Domnul duce la înțelepciune.

(Iov 28:28) Apoi a zis omului: „Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.”

Înțelepciunea duce la câștigarea de suflete.

(Prov 11:30) Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă, şi cel înţelept câştigă suflete. –

Câștigarea de suflete este împlinirea mandatului.

Atât pentru Vechiul Testament:

(Gen 18:19) Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…

Cât și în Noul Testament:

(Mat 28:19) Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Cum să ne împlinim chemarea, mandatul?

Căutând înțelepciunea, căutând frica de Domnul, evlavia! Atunci vom câștiga suflete și vom sfârși cu bine lucrarea!

3 gânduri despre „Comoara Sionului

  1. Dumnezeu sa te binecuvinteze frate Florin, comoara aceasta si visteria Casei Domnului si anume Puterea si lucrul „Acela” Bun ce ti s-a incredintat pazeste-L prin Duhul Sfant.
    caci mult au dori sa auda cuvintele pe care le auziti voi si nu le-au auzit chiar dintre proorocii de mai-nainte,
    Dar ce se intampla de nu se ingramadesc mai nimeni in ziua Domnului, sa laude pe Domnul?
    15 Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec. Un sloi le tulbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele; vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui şi li se usucă albia. Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie şi pier.19 Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd. Dar rămân înşelaţi în nădejdea lor, rămân uimiţi când ajung la ele. Aşa sunteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul şi vă îngroziţi!_zice Domnul

  2. Nu are banul doua fete? voi sunteti comoara Sionului, cei chemati sa fiti ai lui Isus Hristos Domnul, ai Israelului infiati, fii ai Rascumparatorului.
    Osea 11;1 Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt. Dar, cu cât prorocii îi chemau, cu atât ei se depărtau: au adus jertfe Baalilor şi tămâie chipurilor idoleşti.
    3 Şi totuşi Eu l-am învăţat pe Efraim să meargă şi l-am ridicat în braţe, dar n-au văzut că Eu îi vindecam.
    4 I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am plecat spre ei şi le-am dat de mâncare. 5 Nu se vor mai întoarce în ţara Egiptului, dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că n-au voit să se întoarcă la Mine.
    6 Sabia va năvăli peste cetăţile lor, va nimici, va mânca pe sprijinitorii lor din pricina planurilor pe care le-au făcut.
    7 Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine şi, dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, niciunul din ei nu caută să se ridice. Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!
    9 Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim, căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să prăpădesc.
    Ei vor urma pe Domnul ca pe un leu care va răcni, căci El Însuşi va răcni, şi copiii vor alerga tremurând de la apus.
    Vor alerga tremurând din Egipt ca o pasăre şi din ţara Asiriei ca o porumbiţă. Şi-i voi face să locuiască în casele lor, zice Domnul. Efraim Mă înconjoară cu minciuni şi casa lui Israel cu înşelătorii. Iuda este tot hoinar faţă de Dumnezeu, faţă de Cel Sfânt şi Credincios.

  3. Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte. sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor.
    Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului.
    Numai cand ii lovesti vor tipa si bleastama, dealtfel sunt muti.
    te trateaza la masa tacerii, uratori de bine si necucernicii, neprimitorii si te pandesc in ascuns.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s