Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii. (Eclesiastul 7:21 – 22)
Este nevoie să fim mai pricepuți în viață. Să recunoaștem că eram mai înțelepți dacă am fi fost mai chibzuiți, mai blânzi, mai înceți la mânie, dacă ne făceam că nu auzim anumite lucruri, dacă nu ne dădeam singuri foc la valiză, dacă știam că Dumnezeu cere perfecțiunea dar cel de lângă mine niciodată nu o are, în consecință ar trebui să îl iubesc și să îl slujesc cât pot. Dacă ași face tot ce pot pentru cel de lângă mine să îl ajut, iar dacă nu pot, să mă rog, iar dacă nu, să îl las în pace. Dacă nu pot ridica, ce rost mai are să vorbesc. Observațiile și remarcile mele în ce privește păcatul și slăbiciunile altora nu ajută. Domnul a venit să le răscumpere, nu să le enumere. A face rău altora pentru că eu sunt sfânt, iar ei nu, este un păcat. Când slăbiciunea altora mă deranjează pe mine, dovedește slăbiciunea mea.