Atenția este una din cele mai importante facultăți ale omului, să observi realitatea cu obiectivitate. Însă atenția, observarea, nu este totul, ea trebuie îmbinată cu răbdarea! Nu este totul să observi bine acum, ci este relevant să observi bine lucrurile în timp, iar pentru asta ai nevoie de răbdare. Aceasta este adevărata cunoaștere!
Cel rău e capabil să se transforme în înger de lumină, apoi să te invite să îi faci o analiză minuțioasă. Dacă te uiți cu atenție la el, poți să îi dai dreptate, este ceea ce trebuie. Adică s-a prefăcut bine. Dar dacă după ce l-ai analizat bine, rămâi cu un ochi pe el dealungul timpului, vei putea să deosebești pe cel drept de cel prefăcut. Fără factorul timp, acest lucru nu este posibil.
Nu este important să fii atent acum, ci trebuie să fii atent în timp!
De aceea răbdarea este o virtute care sta la baza priceperii. (Proverbe 14,29)
gradinamaicii.blogspot.ro