”Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” Matei 6, 22-23
Acest text mi se pare o capodoperă biblică lăsată de Domnul pentru sufletele noastre. În puține locuri din Scriptură mai este tratat acest subiect așa de simplu și profund totodată.
Ochiul este lumina trupului. Așa cum ochiul de carne luminează trupul, la fel discernământul luminează sufletul și inima. Dacă discernământul nu este bun, nu poate să interpreteze mesajele din exterior în mod corect. Aici este dilema postmodernismului de astăzi, care spune că fiecare are propria interpretare, propriul punct de vedere, dar fără să recunoască prin aceasta ca a pus temelia tuturor neînțelegerilor dintre oameni,pentru că dacă fiecare înțelege diferit, așa va și acționa. Este un haos nerecunoscut, părerea mea. La fel și autorul cărții ”Cele cinci limbaje ale dragostei” subliniază aceeași problemă în zilele noastre, și anume că oamenii nu își înțeleg limbajele de dragoste. Ei cred că se înțeleg, dar nu se înțeleg și au nevoie să învețe despre acest lucru: cuvintele de încurajare, timpul de calitate, slujirile, etc. La fel în cazul nostru dacă vom lua ca și autoritate supremă învățăturile Domnului, vom avea lumină în viață, adică viața noastră va funcționa. Dacă nu luăm de bază învățăturile Domnului, putem pierde ani din viață, încercând să aplicăm niște adevăruri false, susținute cu elocvență și persuasiune de lumea în care trăim.
”…dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” Dacă criteriul pe baza căruia tu judeci lucrurile nu este cel corect, cât de mare trebuie să fie încurcătura… De aceea mai întâi stabilește temelia, baza judecăților tale, și apoi începe să judeci. Așa trebuie să facem și cu alții, vezi dacă au aceeași bază ca tine, altfel este o discuție în vânt, câți nervi nu am mâncat noi în felul acesta.
Domnul să ne dea adevărata lumină!
sursă foto