Mai înțelept

Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine.  (Psalmi 119:98)

Una din cele mai minunate promisiuni din biblie este că vom fi mai înțelepți decât vrăjmașii noștri, care sunt: satan, firea și lumea, în trei cuvinte. Dar se pune întrebarea, în ce fel suntem noi mai înțelepți ca ei? Prin poruncile lui Dumnezeu. Dar pentru mulți acest lucru nu face sens. Imaginea este potrivită cu cea a unui avocat, acesta totdeauna în instanță va fii mai înțelept decât orice civil sau inculpat, și acest lucru dintr-un singur motiv, pentru că el cunoaște mai bine ca oricine legile țării. El știe cel mai bine ce drepturi are o mamă în România, să luăm cazul nostru, ce drepturi are un tată, cu copil, o soție etc. În viață cel mai important lucru spune Solomon este: ”Să te temi de Dumnezeu și să păzești poruncile lui, pentru că Dumnezeu va aduce la judecată orice faptă ascunsă fie bună fie rea” Ecl. 12,13-14. Viața ne spune Solomon aici este legiuită de poruncile lui Dumnezeu. Dacă nu respecți aceste porunci, vei da socoteală, după cum spunea Domnul femeii păcătoase: ”Du-te și să nu mai păcătuiești ca să nu ți se întâmple ceva mai rău”. Cum păcătuiești, cum ceva, ca din senin ți se întâmplă. Explicația este una singură, aici în lumea aceasta există un singur stăpân: Dumnezeu! Oricât de haotică ni s-ar părea viața, este în totalul control al lui Dumnezeu, de aceea cine ascultă de El, nu va eșua și nici nu va rămânea de rușine. De aceea rămâne în picioare acest cuvânt al psalmistului.

Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine.  (Psalmi 119:98)

Respectă-le, și Judecătorul îți va da câștig de cauză în cele din urmă!

6169instanta-1 sursă foto

3 gânduri despre „Mai înțelept

  1. In orice alt domeniu, poruncile lui Dumnezeu vizeaza in final bunastarea omului. Ascultarea omului de porunca divina se rasfrange tot asupra lui, aducandu-i liniste, pace, fericire, siguranta, sanatate, etc. Spre deosebire de oricare alte porunci, aceasta porunca ii cere omului ceva de ca care are nevoie in primul rand Dumnezeu – dragoste. Iata un lucru socant pentru intelegerea noastra limitata: Dumnezeul cel Atotputernic, Creatorul Universului, “depinde “de omul pacatos in ceea ce priveste marea nevoie a sufletului Sau.

  2. În porunca întâi, Dumnezeu ne aminteşte că este FĂCĂTORUL nostru, STĂPĂNUL nostru şi TATĂL nostru ceresc. De aceea să-L cinstim.

  3. Iubirea de Dumnezeu curata, produce bucuria negraita in Domnul (1 Petru 1, 8). Prezenta lui Dumnezeu are aceeasi ziditoare roada. La Inaltarea Domnului , la ceruri, intristarea apostolilor se preface in bucurie deoarece Hristos le-a promis ca este cu ei pana la sfarsitul veacului. Increderea in dragostea lui Dumnezeu fata de noi ne da bucurie. Dar pentru a ramane in aceasta stare trebuie sa fim activi in amplinirea vointei Celui Prea analt prin care obtinem unirea personala cu Dumnezeu care iarta si sprijineste. Bucuriile pamantesti sunt doar o clipa. Bucuria in Iisus Hristos e vesnica. La aceasta ne invita cand zice : „Intrati intru bucuria Mea ca bucuria Mea sa fie deplina in voi”. Odata cu Hristos bucuria dragostei autentice incepe de pe pamant si se termina in ceruri. Nu poate avea parte de bucuria negraita in Hristos cel care nu implineste din dragoste poruncile Lui. Crestinul care prin paza poruncilor ramane in dragostea lui Hristos se bucura de darurile pe care le primeste in viata prezenta dar si mai mult de cele din viata vesnica . Trairea spirituala in Dumnezeu an lumea aceasta, nu numai din lucrurile bune ci si din suferinta, face un prilej de bucurie. Ceea ce ne garanteaza permanenta bucuriei este increderea nestramutata in dragostea lui Dumnezeu prin lisus Hristos care este purtatorul bucuriei (Luca 2, 10) si in care orice virtute desavarsindu-se, emana bucuria ce stimuleaza si ea la perseverenta in viata morala placuta voii lui Dumnezeu. Iradiind stralucirea si caldura dragostei in jurul sau, prin aceasta din bucurie crestinul trebuie sa-si faca o atitudine permanenta (1 Tes. 5, 16) si nu un act ocazional.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s