E prea greu

Viata are provocarile ei, dar nu este prea grea cand o traim in modul in care vrea Dumnezeu. Nimic nu functioneaza bine atunci cand nu urmam instructiunile producatorului.

Cant iti vin in minte ganduri din gama: „E prea greu” :
Aminteste-ti ca esti injugat impreuna cu Iisus. Matei 11,29-30. La acelasi jug la care tragi tu, nu esti singur, acelasi jug il impinge si Hristos. Reflecta la atotputernicia Lui, la atotstiinta Lui, atotprezenta Lui. Acestea iti vor aduce pace si liniste in sufletul tau impovarat.

Sa ai incredere ca Harul Sau este suficient pentru tine. 2 Corinteni 12,9. Dumnezeu nu ne-ar cere sa facem ceva fara sa ne dea si puterea de a face acel lucru. Aici nu trebuie socotita doar puterea noastra, ci si harul lui Dumnezeu. Puterea noastra este doar o parte mica, limitata, harul lui Dumnezeu este de baza si este nelimitat. Asteapta-te ca harul Sau si abilitatea Sa divina sa fie activa in vitata ta astazi!
Reaminteste-ti ca „La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinta”
Nu iti concentra atentia sa faci lucruri „pentru Iisus” ci sa faci lucruri „prin Iisus”. „..traiesc dar nu mai traiesc eu ci Hristos traieste prin mine” Gal. 2,20.

Un gând despre „E prea greu

  1. Ma gandeam daca increderea poate fi definita ca opus al deznadejdii?
    Cand isi pierde omul increderea? Cand e deznadajduit.
    Cand e deznadajduit? Cand este pus in fata unui fenomen pe care nu poate sa il controleze cu desavarsire. Spiritul nostru analitic este contrazis de multe ori de evenimente imprevizibile.
    Si atunci ce face? Nu mai raman prea multe optiuni si trebuie sa se decida: ori isi pune nadejdea in Dumnezeu, ori Il face vinovat de necazul sau si Il reneaga, devine ateu. Adica ori credincios, ori necredincios. Cand alegi sa-L invinovatesti, inseamna ca n-ai fost crestin convins, genul acela de crestin caldut, cum ar spune americanul- If it works , don’t touch it. If not, you are in trouble.
    Imi spunea cineva „pai, daca voi crestinii aveti atata incredere, de ce va mai faceti griji pt copii, sau pt parinti?” Daca e sa ne uitam in istoria vietii personale, descoperim fiecare dintre noi, ca am avut momente de ingrijorare. Da, dar asta nu trebuie sa ne conduca la deznadejde, la hula/injurie/blasfemie.
    Pe de alta parte, a avea incredere si nadejde in Dumnezeu, nu inseamna a sta intr-o stare vegetativa, a astepta sa-ti pice totul de sus, a lenevi, a nu sta treaz sau a cadea intr-un fanatism religios, care scoate ceea ce este mai rau in om.
    Atunci cand nu-L mai simti pe Dumnezeu cu tine, cand iti vine sa strigi „unde esti Doamne, de ce mie mi se intampla ? Nu mai pot!”, nu faci altceva decat sa te gandesti la jocul destinului si la ordonarile mintale cu care operezi in haos. Vrei o explicatie logica, nu mai intelegi, nu mai simti. Dar nu primim explicatii logice, pentru ca raportandu-ne la spatialitate, temporalitate, neputand cuprinde infinitul, gandirea noastra are numai raspunsuri consolative.Citeam undeva,cel mai bun exemplu in acest sens,acela al unei bande sonore, sau un film. Avem pe ecranul mintii anumite imagini, insa nu avem aparate prin care sa le prelucram , sa le reproducem, sa le inregistram. Tot ceea ce se intampla in conductul vizual dintre ochi si creier inca este un mister.
    Si atunci noi trebuie sa recunoastem in noi gestul hristic,rabdarea/indurarea, care ne da puterea de a ne „duce crucea”, cum spune o vorba romaneasca.
    Doamne ajuta-ne si intarestene in credinta!
    O priceasna foarte cunoscuta in randul crestinilor ortodocsi, spune:
    „Doamne Dumnezeul meu,
    tu esti mantuirea mea,
    intareste-ne credinta
    alina-ne suferinta
    si da liniste sufletelor noastre.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s