Exista niste ispite care vin impreuna cu darurile spirituale. In acestea cadem adesea, pe rand, sa mai des in inele din ele.
- Salvatorul. Asa a fost Petru, care spunea: “Doamne si la moarte merg cu Tine!” Si de unde.. s-a lepadat de trei ori. O ispita a darului spiritual este sa te crezi salvatorul celorlalti, datorita abilitatii pe care ti-a dat’o Dumnezeu. Exista un singur salvator: Iisus Hristos, noi nu putem salva pe nimeni daca El nu ne ajuta, sau El nu lucreaza. Acestia vorbesc ceva de genu: “Te ajut eu”, “Conteaza pe mine”, “Au fost si altii pe care i-am ajutat”, etc. Salvatorul are nevie mereu de cineva nevoias. Trebuie sa ne cunoastem limitele, noi nu salvam, noi doar indrumam catre un Salvator si putem face asta in masura in care ceilalti ne permit, sau ei insisi cred in Dumnezeu.
- Persecutorul. Mereu este o problema la ceilalti. Condamnarea are temei oarecum in viata oamenilor, insa noi nu avem dreptul sa ridicam nici o problema daca nu avem rezolvare pentru ea. Altfel mai mult necaz am face acelei persoane. Acuzarea satisface orgoliul propriu si de aceea este o ispita, unii fac pe eroii criticand pe toti, de fapt ei isi hranesc propriile orgolii din plin si pe spatele tuturor, ofensandu’i. Orice mustrare trebuie facuta in Numele lui Dumnezeu si sub calauzirea Lui, si noi suntem la fel, de altfel, ca cei pe care ii acuzam..
- Victima. Moise, Isaia, Ieremia, toti acestia si altii au victimizat in fata lui Dumnezeu cand Acesta i-a chemat in lucrare. Acestia spun: “Eu nu sunt in stare”, “Eu sunt un om neinsenat”, “Nu pot”, “Nu am ce sa fac”, etc. Prin noi insine este adevarat ca nu putem face nimic bun, spiritual vorbind, insa prin Duhul Sfant si credinta putem realiza multe. Aceasta atitudine are in spate viclenia si comoditatea, dupa cum spunea Hristos robului care a ingropat “talantul” in pamant. Pozitia de victima poate aduce avantaje efective atunci cand altii te cred. Iti gasesti salvatori si tu te odihnesti bine merci, fiind slujiti de altii.
romoflorin 