Iisus spune: „..oricine crede sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” Ioan 3,16
Ce promisiue extraordinara este aceasta! Cata viata iti poate da aceasta promisiune daca o iei asa cum este si atat cat este!!
Este bine sa luam fagaduinta asa cum este, si sa nu mai adaugam nimic, sau sa scoatem. Spune: „sa nu piara”. Nu apare nici un daca acolo: „daca el insusi nu se retrage”, „daca nu va face greseli mari”. Dimpotriva apare suplimentul: „ci sa aibe viata vesnica”. „Sa nu piara” are sensul de niciodata, nu doar atunci cand crezi. Crednta nu este un act puctual, ci o actiune contunua. Credinta adevarata este ceva ce se perpetua si nu se opreste. Pavel vorbeste de „Credinta care duce la credinta” in Romani 1,17. Credinta adevarta este opusa firii pamantesti, firea este oscilanta, schimbatoare, credinta nu oscileaza, nu este schimbatoare, firea traieste prin vedere, prin simturi, credinta traieste prin Cuvant si Duhul Sfant. Nu poti trata credinta ca pe firea pamanteasca cea instabila si schimbatoare. Credinta este un dar divin, de aceea ea nu este ca firea pamanteasca, ce vine din noi. Credinta vine de la Dumnezeu si mai degraba are trasaturile Lui vesnice si neschimbatoare.
Domnul Iisus spune: „sa nu piara” si atat. Nu se are in vedere din cauza cui, oare Dumnezeu nu s-ar fi gandit la posibilitatile acestea inainte sa faca fagaduinta? Omul poate sa piara, sa cada din cauza multor factori, din cauza satanei, din cauza lumii, sau din cauza firii pamantesti. Societatea noastra umanista glorifica omul acordand-ui suprematia. Omul nu cade din credinta decat daca el se retrage. Eu cred ca firea pamanteasca din mine de trei ori pe zi s-ar lepada daca ar fi dupa ea. Dar simt in mine chiar de mai multe ori cum Cuvantul si Duhul se lupta in mine penru sufletul meu si rastigneste firea mea necredincioasa si vicleana. Eu sunt un spectator intre Duhul si fire, eu sunt predat Duhului, eu nu stau sa aleg intre fire si Duh niciodata, eu stiu din start ca firea este cazuta si rea, si stiu de la bun inceput ca Duhul este al lui Dumnezeu, este Dumnezeu si de El ascult, chiar si cand nu inteleg. Cand se intampla caderea, cand firea te infrunta de obicei o face prin viclenie si constrangere. Pavel spunea: „vreau sa fac binele dar nu pot..”. Deci vointa noastra nu joaca un rol asa de mare in slujirea lui Dumnezeu…
Cuvantul este cel ce ne poarta mai departe si credinta noastra in El: „..oricine crede sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”.
Doamne ajuta-ne sa luam pe cuvant promisiunile tale, si apoi prin Duhul Sfant le vom si intelege
romoflorin 
mai florine mai,
e ciudat de cite ori subliniezi tu in mesajele tale aceasta idee…
eu te intreb urmatorul lucru: oare Dl Isus a spus doar atit? nu a zis El si ca daca are cineva o problema cu propria lui mina sau picior sau ochi…mai bine sa si le reteze decit sa pacatuiasca??? sau, daca nu veghezi si nu te pocaiesti…va veni si va lua sfetnicul de la locul lui sau chiar il va varsa din gura LUi pe cel care e caldicel… oare ar mai fi dat El asa avertismente celor care vor fi crezut in EL daca oricum ei ar fi fost scutiti pe viata de exigentele lui Dumnezeu?
eu cred ca nu. tu, sa zicem ca ai gasit modalitatea prin care te tii conectat tot timpul cu cerul (meseria ti-o impune :-), sau esti f iubit de Domnul, cum era ioan…toti ucenicii lui au murit in chinuri, ori el se pare ca ar fi trait aproape 100 de ani si a murit in propriul lui pat de moarte buna, ca asa a vrut Domnul sa fie…dar nu toti sint asa. eu una, vad o lupta f apriga acum in mine intre a alege ce este drept si curat inaintea lui Dumnezeu si ce nu e. e parca mai greu decit a fost vreodata si ma intreb: sa stau pur si simplu linistita bazindu-ma pe ce ai subliniat tu mai sus? nu cred… mai degraba prefer sa realizez ca sint intr-o lupta, si ca n-am incotro decit sa lupt! (pavel spune ca „m-am luptat lupta cea buna a credintei ” si in alt loc ca se purta ASPRU cu trupul lui si-l tinea in stapinire ca nu cumva….CA NU CUMVA sa fie el insusi …cum??? lepadat! ce? lepadat? apostolul pavel lepadat??? da ! si lui ii era frica de aceasta posibilitate. stiind si realizind prin atitea experinte cit de sfint era Dumnezeu–l-a vazut fata’n fata pe drumul damascului-WOW!!! si apoi a mai si fost inaltat la al 3 lea cer si cite si mai cite aratari ale Duhului – mi se pare firesc sa simta si sa zica ce a zis…
e frumos ce spui tu dar mi se pare o cale extrem de usoara, ca sa nu zic chiar descurajanta, atunci cind eu simt ca e destul de anevoioasa de cele mai multe ori. lupta cu firea e grea tot timpul… la tine e altfel? 😀
Tabita,
frumoasa imagine mi-ai dat 🙂 iubit de Dumnezeu, ca Ioan. Ce pozitie privilegiata! Nu stiu daca sunt asa.
Nu sunt nicidecum in situatia de a fi conectat tot timpul cu cerul, noi toti oscilam sus, jos, undeori de mai multe ori pe zi. Insa ceea ce spun legat de siguranta pe care ne’o da scripturile, ca nu vom pieri, noi trebuie sa credem asa, este ca si profetia biblica: „se va naste mesia”. Toti ce spune biblia este adevarat si asa va fi. Trebuie sa luam asta prin credinta.
Aspectele practice pe care tu le-ai spus, e clar ca sunt din blesug, adica noi cadem in pacat, gresim cu voia si premeditat, a fost o vreme cand credeam ca un pocait nu mai premediteaza pacatul, acum nu mai cred asta, avem formele noastre subtile de a taxa un crestin, un grup o biserica, forme mici conventionale de „razbunare”, deci rau cu premeditare, pe merit, cum spunem noi. Insa cel care este nascut din nou, spune biblia ca este nascut dintr’o samanta care nu poate sa putrezeasca. Asta inseamna ca un crestin adevarat va fi ridicat tot timpul de Dumnezeu din orice cadere. Lupta nu va fi de loc usoara, dar nu e neaparat sa fie un cosmar pentru toti, dar trebuie sa avem siguranta ca Dumnezeu tot timpul este in control. Pe asta se bazeaza siguranta noastra. Noi avem siguranta ca nu vom cadea de tot niciodata si ca Dumnezeu ne va da pocainta, de ce? Pentru ca e scris: ca nu suntem ispititi peste puterile noastre; pentru ca Iisus spune celor rai: „niciodata nu v-am cunoscut”, adica nu v-am cunoscut si apoi v-ati lepadat de Mine, in Evrei spune ca noi nu suntem din aceia care dau inapoi. 1Ioan spune „ei au plecat dintre noi pentru ca nu erau dintre ai nostri”. Deci te poti lepada teoretic, si practic, dar orice crestin adevarat, pur si simplu nu o face. El ar putea sa isi piarda mintile o vreme, sau la un moment dat, dar noi nu vom cadea pentru ca ne bazam pe Biblie si nu pe mintea si starea noastra de dispozitie. Mie uneori imi vine sa ma lepad de anumile lucrari bune si de trei ori pe zi. Uneori ma blochez si ramana fara cuvinte, cu mintea goala, dar asta este, atunci sunt cel mai pregatit sa iau biblia si sa incep sa citesc, toate cuvintele se inscriu ca pe un blank gol si ramane o evanghelie curata.
Avertizarile pe care le da biblia: sa nu cadem, sa nu fim lepadati, etc. sunt date ca sa delimiteze calea Domnului pe de o parte, ca sa stim pana unde putem merge, iar pe de alta parte ca sa ne aruncam in bratele lui Dumnezeu si sa ne pierdem incredera in noi insine, intr’un fel. Nu trebuie sa ne desconsideram, dar trebuie sa stim ca doar prin Harul Lui si prin credinta vom merge mai departe si pana la capat. Insa pentru noi fagaduinta este ca avem viata vesnica. Credem si ne bucuram in acasta nadejde! Daca as spune ca maine pot cadea si gata, sa zis cu mantuirea. Ce pace as mai avea eu in inima mea? Ce fel de veste buna ar mai fi acea Viata vesnica. Ar trebui sa ii schimbam denumirea: „viata temporala” sau pana ma lepad. Sa nu te simti ofensata. Dar nu poate face sens si se denatureaza toata evanghelia si harul, care pune tot accentul pe actiunea lui Dumnezeu (Ezechel 11,19), dupa cum primul legamant si legea pune accentul pe actiunea omului: sa faci, sau nu faci.
Sunt unii care se leapada de Hristos si parasesc calea lui Dumnezeu! Ca sa iti spun parerea mea, cred ca nu au fost niciodata crestini cu adevarat, au avut doar o forma de evlavie. Versetele argument sunt cele de mai sus („Niciodata nu v-am cunoscut”, „Eu plecat pentru ca nu erau dintre ai nostri”). Si mai este un motiv: suveranitatea lui Dumnezeu in alegere si lucrare unui om. Daca am sustine toate aceste posibilitati ca omul sa cada, sa se intoarca de la Dumnezeu suveranitatea lui Dumnezeu nu ar mai sta in picioare. Dumnezeu nu e suveran doar ca a prescris o cale si a scris o carte. Asta mi se pare „praf pe soba”. Se poate sa nu asculte nimeni, si toata investitia si jertfa lui Hristos ar fi putut fi in vant. Vorbesc teoretic. Insa Dumnezseu a stiut sigur, si a randuit, nu doar a stiut, ca sa fi niste urmasi, si are chiar un numar deplin.
Deci nu trebuie sa ne fie jena sa vorbim de suveranitaea lui Dumnezeu, ca El ingrijeste de fiecare secunda din viata fiecarui suflet de pe pamant, iar pe cei credinciosi pur si simplu este in stare sa ii pastreze in siguranta pena la afarsit. Ca omul isi da si duhul de frica uneori, asta este datorita mintii lui limitate si slabe, si mai este si datorita lipsei de credinta si incredere. Dar Cuvantul asa prescrie calea lui, in nadejde si incredere, nu nesiguranta. Asta nu anuleaza responsabilitatea omului cu nimic, nu ii micsoreaza suferinta sau lupta cu nimic, insa aduce pace in suflte si slava lui Dumnezeu pentru ca este o cale sigura, deosebita, pentru ca El are mai multe posibilitati decat un om care ar fi in parteneriat cu noi. Aici este eroarea, noi il limitam pe Dumnezeu la un parteneriat uman, fiecare cu partea lui, si daca omul nu mai poate sa si’o tina, vai de el, Dumnezeu partenerul, nu mai are ce sa ii faca, omul e de vina.
Cand vorbesti de suveranitatea lui Dumnezeu logica omului scartaie pe ici colo, insa credinta este ceea ce ne ridica pe noi deasupra normalului si umanului. Nasterea din nou si toata viata de dupa este supranaturala pe undeva. Daca lasam lucrurile in mana omului, il facem pe el cel care are ultimul cuvant, si deci suveran, punem accent pe piesa slaba din planul lui Dumnezeu, si Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu daca nu poate sa faca mai mult decat face un patron la o firma, sa presupunem. Pentru ca asta ramana Dumnezeu daca gandim totul in termeni practici si umanisti. Noi trebuie sa credem ca Dumnezeu inspira gandurile, actiunile si cuvintele celui credincios, si pentru ca El este asa de implicat in viata noastra, de aceea avem incredere, chiar daca lupta este grea.
Noi trebuie sa spunem asa: „Am lucrat foarte mult si din tot sufletul, totusi nu eu, ci Harul lui Dumnezeu care lucreaza prin mine!” Observi supranaturalul din viata unui pocait? L-am parafrazat pe Pavel acum. De aici si increderea ca Harul acela care lucreaza in mine, nu se va opri vre’o data. Si aici tinem seama de pacatele omului, cu pocainta lui, cu urcusurile si coborasurile lui. Harul este in toata viata omului.
Hai ca m-am lungit. Dar acest subiect mi se pare de mare importanta si nu poate fi spus in putine cuvinte.
Era un slogan care spunea: „Sunt ceea ce biblia spune ca sunt, pot ceea ce biblia spune ca pot, am ceea ce biblia spune ca am in Numele Domnului nostru Iisus Hristos”
hmmm
iti dau raspuns in zilele urmatoare…
ce predici tu e cu totul diferit de invatatura cu care am crescut… e o provocare foarte mare pt mine si e cam de cind am ajuns la voi… recunosc ca m=a ajutat enorm abordarea asta in perioada aia grea din viata mea-stii despre ce e vorba, pt ca a fost ceva ce ma facea sa cred impotriva a tot ce simteam atunci…insa e o piesa, sau mai multe care lipsesc pt a accepta for good modul asta de a vedea lucrurile.
ai citit cartea autobiografica a lui fritz berger? „despre harul lui Dumnezeu” se cheama si acolo am vazut pt prima data ce inseamna sa te bazezi doar pe suveranitatea lui Dumnezeu, si apoi la tine, insa ma blochez in acele versete pe care s=a tot pus accentul in lumea mea, in care sintem avertizati si iar avertizati ca sa ne luptam, sa facem si sa dregem, care totusi mie imi dau o stare de tensiune permanenta…ma fac sa fiu mereu in garda…
mai vorbim
Eu cred ca acolo este un daca si este chiar un daca cu D mare. „oricine crede sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” – deci nu piere cel ce crede, iata-l pe „daca” – DACA CREDE nu piere. Deci conditia este- si inca una de baza a crestinismului – credinta (cea de toate zilele). Si apoi, de credinta sunt legate toate celelalte. Nu cred ca e suficient sa ai credinta si sa te culci pe o ureche zicand „pai eu cred si ma bazez pe Tine, Isuse – am gresit iara azi dar eu cred ca Tu esti drept si ma ierti” Nu, nu cred ca e asa. Luptam cu pacatul prin credinta, caci viata e o lupta de zi cu zi, clipa de clipa, caci oricand suntem supusi pacatului. Si, da trebuie sa fim mereu in garda, dar nici nu cred ca asta trebuie sa ne streseze. Caci daca ai mereu in minte faptul ca tu slujesti Domnului si vrei sa faci toate lucrurile ca pentru El – vorbesti mereu cu el, in fiecare clipa. Da, la inceput poate fi greu si stresant caci trebuie mereu sa te concentrezi pe ceea ce faci ca atunci cand iti schimbi directia (e normal) dar cu timpul, cand ai trecut deja de partea cealalta, durerea stresului dispare. Deci eu cred ca nu trebuie sa te concentrezi pe ce nu trebuie sa faci caci asta poate duce la stres cronic adesea – ci mai degraba sa te concentrezi pe ce trebuie sa faci. Caci, cum ne spune in Biblie – nu exista nici unul fara de pacat – dar asta nu inseamna ca putem sta linistiti. Lupta continua si in garda trebuie sa fim in fiecare clipa – si da, cadem dar stim ca e Isus cu noi si ne ridica iarasi si iarasi de cate ori e nevoie dar numai DACA avem credinta.
Mariutza:
ai subliniat bine, conditia este credinta! Totul incepe si continua prin credinta si crdinta are multe implicatii in viata noastra, adica este foarte vizibila, si nu invizibila, adica sa spui: „nu pot sa stiu cine are credinta in inima lui si cine nu”. In general credinta se vede din departare si influenteaza multi pe altii, fie incurajeaza, fie irita, depinde de partea cui esti.
Siguranta biruintei nu elimina lupta. Orice credincios trebruie sa vegheze permanent, iar lupta asta trebuie dusa pana la sange, chiar si femeile sau fetele. Este un aspect important in viata. Trebuie sa ne purtam aspru cu trupurile noastre, insa in toate acestea noi avem pace, stim ca traim dar nu mai traim noi, ci Hristos traieste in noi, si El nu va inceta sa traiasca, sa lupte. Si mai este ceva, Hristos nu loveste niciodata cu pumnul in vant! El stie intotdeauna ce face, o face bine si cu precizie. Din o mie de incercari, nu rateaza nici una. Intrebare pe care trebuie sa ne’o punem este: „Te lupti prin propriile puteri sau prin puterea lui Hristos?” , „Cine se lupta pentru tine: tu sau Dumnezeu?”
Dorca:
Tu spuneai: „ce predici tu e …diferit de invatatura cu care am crescut”. Eu nu cred ca este diferita invatatura, intr’ucat stiu ce invatatura are fr Victor (cred ca zic bine, adica la inv. lui te referi), insa depinde cum incadrezi aceasta invatatura pe care tu o primeai. Si eu invat pe oameni sa se lupte cu pacatul, sa nu stea relaxati, sa nu se joace cu el, sau sa il minimizeze. Diferenta este ca in loc sa le zic ca isi poate pierde mantuirea, eu le zic: „prin asta dovediti ca nu sunteti crestin”. Si nu ma grabesc sa numesc necrestin pe unul care a facut un pacat, insa daca acel pacat sta in caracterul lui, eu am libertatea sa ma indoiesc de credinta lui sau nasterea din nou.
Aici este dilema, unii cred ca efectele acestei invataturi este de relaxare, ca aceasta invatatura te va duce intr’un pat moale si cald, pentru ca oricum esti mantuit. Fals! Pentru ca eu invat ca cine este mantuit se vede tocmai prin puterea unei vieti de slujire, sfinte. Efectul adevarat al acestei invataturi (invatatura harului si garantia mantuirii) este ca ea umple golul launtric, ofera confort sufletesc aducand multa energie pentru slujire si dedicare pentru Dumnezeu. Si am observat oameni care fiind apasati de teama pierderii mantuirii, au cedat si efectiv s-au comportat ca unii care si-au pierdut’o, si mult timp au avut lupte interioare „teribile”.
C.H. Spurgeon spunea: „Prima data eu credeam ca poti sa pierzi si sa iei mantuirea, apoi am inteles ca cei mantuiti sunt scrisi din vesnicii si sunt pastrati cu siguranta pana la sfarsit. La inceput eram ca un copil pe cale, apoi am simtit ca m-am maturizat”.
Tot Spurgeon spunea: „Nu cred a cei ce cred in pierderea starii de har nu sunt crestini adevarati, dar cred ca ei pierd esentialul crestinismului, ceea ce le-ar putea da pacea si energia pentru slujire”.
florin,
eu nu am vazut ultimele 3 comentarii de aici. abia acum mi-am dat seama. am scris ce am scris si dup=aia am plecat la valeni si nu am mai vazut ce s=a mai scris pt o perioada lunga de timp.
e clar ce scrii aici. daca as fi vazut, nici nu as mai fi comentat dincolo. sorry!