Am participat la o discutie de tineret despre prietenie. S-a vorbit despre maturitatea fizica, intelectuala, emotionala. Dintre toate am dedus ca cea emotionala este printre cele mai importante si aceasta apare cel mai tarziu. Am cateva ganduri legat de acest subiect:
Maturitatea fizica nu tine de noi, in principiu, ea vine oricum, 12 – 14 ani, cresterea continua pana in jurul varstei de 20 de ani.
Maturitatea intelectuala, vorbim aici nu de educatie, ci de maturizarea facultatilor mintale care se definitiveaza in jurul varstei de 24 de ani.
Aceste doua procese nu tin prea mult de noi, cum, ne-cum, tot ne maturizam fizic si intelectual, sunt niste funcii organice in definitiv.
Maturizarea emotionala este mai tarzie. Sunt oameni care pana la varste inaintate nu sunt maturi emotional. Daca ar fi sa dam o definitie maturitatii, ar fi: control, stapanire, administrare. Aceasta se refera la administrare: fizica, intelectuala si emotionala. Oamenii cel mai tarziu invata cum sa isi controleze, sau stapaneasca emotiile. Emotiile sunt partea noastra cea mai consistenta, se spune ca noi suntem aprox. 75% emotii, restul procentelor suntem intelect, ratiune, vointa, etc. Chiar daca filosofii vechi spuneau ca ratiunea e suprema si superioara, noi suntem mult mai mult condusi de emotii, sentimente, sau stari de dispozitie, decat de ratiune.
Lucrurile care contribuie la sanatatea noastra emotionala si astfel la maturizarea acestora sunt:
Exprimarea sentimentelor si nu inhibarea lor.
Acceptarea de sine (emotional) si incetarea luptei de a fi altfel prin comparatie sau preferinte.
Noi trebuie sa dorim sa ne stapanim emotiile si sa le administram eficient, intelept, dupa Scripturi, si nu ar trebui sa le condamnam, sa le negam, sa ne prefacem, etc. Cand reactiile noastre sunt negative, este necesar sa recunoastem, sa regretam, insa nu trebuie sa ne blocam in condamnare, sau respingere, aceasta este o cursa.
Evita izolarea, fi sociabil, comunica cu altii, accepta diferentele, cauta sa ajuti.
Acestea au fost cateva ganduri pe care le-am avut cu privire la subiect.