MEREU CRESCÂND


Vei vedea lucruri mai mari decât acestea.

Ioan 1.50

Acest cuvânt a fost spus lui Natanael a cărui credinţă tare nu şovăie în faţa unei mărturii ferme, recunoscând că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu şi împăratul lui Israel. Cei care vor să-şi deschidă ochii, văd; iată de ce acei care se închid pentru adevăr, rămân orbi.

În ce ne priveşte, noi am văzut deja multe lucruri, am auzit multe mărturisiri; dar sunt adevăruri şi mai măreţe în Cuvântul Său, adâncimi ale experienţei şi mai mari, înălţimi ale părtăşiei şi mai înalte, lucrări şi mai minunate, descoperiri mai măreţe de putere, dragoste şi înţelepciune. Toate acestea ne stau în faţă să le vedem, dacă vrem să ne încredem în Domnul nostru. Priceperea în a născoci învăţături greşite este distrugătoare, dar puterea de a vedea adevărul este o binecuvântare. Prin aceasta cerul ne este deschis, drumul într-acolo în persoana Fiului Omului ni s-arată tot mai lămurit. Să ne aţintim privirile la lucrurile de sus şi vom vedea lămurit lucruri din ce în ce mai mari, până ce vom putea să ne minunăm de faţa marelui nostru Dumnezeu şi strălucirea slavei Sale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s