Am citit scrisoarea fratelui Pustan catre domnul Iosif Ton si mi-a atras atentia un paragraf pe care il pun mai jos:
„Câtă vreme nu suntem dispuşi să plătim preţul trezirii şi suntem tari în clanţă numai în bătălii pe forumurile de pe internet este cazul să intrăm pe mucles şi să nu ne mai dăm cu părerea. Îmi spunea un pastor în vârstă că l-au bătut până a urinat pe el şi apoi l-au pus să semneze. Sigur că e uşor de apucat de guler de către cei cu laptop şi viză de SUA, ce merg să conferenţieze despre o trezire ce nu poate veni cu oameni ce au fundul tocit de-atâta stat pe scaun în faţa monitorului şi nu genunchii tociţi de rugăciune.”
Asa vad si eu problema sa stiti!!
Fara sa platim vre’un pret si fara rugaciune, asa am vrea sa facem multi lucrarea, si plini de scuze „sfinte”!
Domnul sa se indure de noi!
Dumnezeu spune ca ne-a dat fiecaruia un dar si la judecata ne va trage la raspundere de ce am facut cu „talantul” pe care l-am primit de la El.
Pe undeva toti credinciosii inteleg ca cel mai important lucru pentru biserica este de a face ucenici, este porunca finala si in scopul careia esta data biserica, darurile spirituale, slujbele spirituale, etc.: mantuirea celor necredinciosi.
C.H. Spurgeon
Ca orice tanar aveam propriile visuri in viata. Imi placeau calatoriile, imi placea mult sa vorbesc cu oamenii, sa ii ajut. Cand eram mic spuneam multe bancuri, prietnii mei ascultau povestirile mele si chiar unii mai mari ca mine erau printre ei. Imi placea sa umplu caruciorul cu oameni si sa il trag plin. In zona unde locuiam eu erau si blocuri si case, cei de la case aveau carucioare. Ma ajuta si conditia fizica, eu eram mic de statura si nu prea dezvoltat, culmea era ca aveam putere sa trag mai mult decat aveau sau vroiau ceilalti 🙂 Ca sa imi satisfac dorinta de calatorii imi doream sa fiu sofer pe tir, ca sa vad lumea intreaga, 
romoflorin 