Ierarhia socială

Ierarhia socială în viziunea lui Petre Țutea este aceasta!

Primii și ultimii sunt cei mai prigoniți. Oamenii persecută pe cei ce sunt mai jos sau mai sus de ei în general.

Cel mai jos și cel mai sus poți să ajungi cel mai ușor: ca să fii infractor, trebuie să te lași dus doar de patimi; ca să devii sfânt, este suficient să crezi în Domnul Isus, dar trebuie să o faci din toată inima.

De asemenea ca să fii nobil, este suficient să te naști așa, iar apoi mai puțin contează educația și caracterul tău; ca să fii om simplu nu este prea greu, trebuie să faci doar ce fac ceilalți.

Ca să fii intelectual este nevoie să fii disciplinat, să lucrezi, să citești; geniile muncesc mult pentru a da lumii ceea ce alții nu o pot face.

Acum nu trebuie să asociem pe sfinți cu tâlhari, pentru că ei sunt la polii opuși, dar vreau să vă arăt câteva asemănări: ei sunt cei mai sinceri și liberi, tâlharii spun că le place păcatul și fac tot ce le vine, și sunt sinceri; sfinții spun că ei iubesc pe Dumnezeu și îl urmează nu de ochii lumii, nici din nevoie, ci în mod liber din dragoste curată, și sunt sinceri și ei. Celelalte pături, sunt mai oficiale, mai puțin sincere, fac mai mult ce se cere, ce li se spune etc. Îi vedem pe sfinți și păcătoși adesea alături. Domnul era în mijlocul vameșilor și a păcătoșilor adesea. Sfinții merg și fac lucrare de evanghelizare și de întrajutorare printre tâlhari adesea.

Cea mai mare putere însă se manifestă când se întrunesc aceste pături sociale într-un singur om. Atunci când un sfânt este și intelectual și muncește să ofere lumii ceea ce ea nu are (Hristos), precum geniile, atunci se manifestă cea mai mare putere: vezi nobilul Avraam, genialul David, cărturarul Pavel, apoi sfântul învățat Augustin, literatul reformator Luther, genialul Calvin, Spurgeon s.a.

Acum te poți vedea și pe tine, poți alege liber unde poți să mergi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s