Regele Henric al IX-lea al Bavariei sătul de tron vroia să se retragă în călugărie. Se gândea că doar se ruga, dormea și mânca. Dar când merge și vorbește cu episcopul Richard, acesta îi spune să se întoarcă să domnească. Nicidecum spunea regele, vreau să mă călugăresc! Episcopul i-a spus că aici trebuie să asculte, să împartă munca cu ceilalți, că nu este obișnuit cu asta și este mai bine să meargă să domnească. El a inistita și a spus că va asculta de el, orice îi va spune, să vadă că va face tot ce îi va spune. Atunci starețul îi spune: „Dacă asculți de mine, atunci du-te și slujește cu credință acolo unde Dumnezeu te-a pus! Vreau să îți văd ascultarea.” Regele s-a dus, a domnit și la mormânt pe placa de mormânt scria: „Un rege care a învățat să asculte.”
Oare ce a făcut diferența? De ce înainte nu putea să domnească, și după aceea a putut foarte bine? Prima dată era el, cu capricii, cu pretenții. A doua oară era un act de ascultare față de o autoritate. Nu mai era el, nu mai făcea ce voia. Făcea ce știa că se cade, că trebuie. Și de aceea a condus foarte bine! Trebuie să spun că toți știm ce trebuie să facem, suntem pricepuți cu toții, numai că nu toți tărim în ascultare!
romoflorin 
