(Evr 11:6) Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
Credința este actul major în fața lui Dumnezeu. Cine nu crede, nu se poate relaționa la Dumnezeu pentru că Dumnezeu este Duh și cine i se închină, trebuie să se închine în Duh și în Adevăr. Iar pentru aceasta ai nevoie de credință (Ioan 4,24).
Domnul Isus spunea:
(Mat 17:20) „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.”
Ce vroia să spună Domnul prin cuvintele „dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar”? Credința mică nu este favorabilă totuși. Vedem cum mustră uneori pe ucenici pentru că aveau puțină credință (Mat. 6,30).
Dacă ne uităm în pildele Domnului, la un moment dat Domnul vorbea de împărăția lui Dumnezeu ca un bob de muștar, apoi crește mai mare decât celelalte zarzavaturi (Mat. 13,31).
Pavel deslușește acest mister al credinței mici când spune:
(Rom 1:17) „deoarece în ea (Evanghelie) este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”
Credința are rostul de a duce la credință, adică de a crește. Dacă ai credință cât un grăunte de muștar, acest lucru va fi foarte bine, pentru că acea credință poate să se încreadă în Dumnezeu, iar credința totdeauna duce la credință, adică ea crește, ea se dezvoltă potrivit cu bogățiile harului lui Dumnezeu. Adevărata credință nu este un eveniment unic, ci un mod de viață. Iar mijlocul prin care crește credința este prin Cuvântul lui Hristos (Rom. 10,17).
romoflorin 