Am citit o carte scrisă de A. W. Tozer ”Următorul capitol după ultimul”. Este o colecție de articole. În unul din ele vorbea despre a merge cu frâna trasă. Făcea comparație cu o mașină care se uzează în scurt timp dacă merge cu frâna trasă și așa sunt și unii credincioși pe cale. Însă spunea dânsul, nu cauza externă este această frână, așa cum uneori ne plângem. Această opoziție externă a fost din totdeauna, cel rău a încercat mereu în istorie să descurajeze să intimideze pe cel credincios, dar asta nu face decât să confirme poziția lui bună în Dumnezeu și acest lucru, în ciuda așteptărilor, întărește pe credincios, îl înnobilează și îi crește statura din multe puncte de vedere, chiar și când el este temător la început. Însă adevărata frână în viață este cea din inimă, aceea care dăunează sufletului. Domnul vorbea odată de asta când spunea de ochiul rău care aduce un mai mare întuneric, sau Iacov spunea de omul nehotărât și nestatornic în toate căile lui. Aceste stări înfrânează cu adevărat viața și ne face să ne istovim înaintând puțin. Resentimentul este o altă fricțiune a inimii.
Să verificăm inima noastră, să dăm drumul la frâne. Să iertăm și să lăsăm totul în urmă. Să mergem direct la izvor și să ne săturăm sufletul, să nu mai cerșim pe la colțuri, că ne cumpărăm alifie pentru ochi de la Cel ce o poate da, ca să vedem bine și să fim hotărâți în viață, nu putem sluji la doi stăpâni, ori iubim pe unul și urâm pe altul, ori iubim pe unul și nesocotim pe celălalt. Să fim hotărâți și vom secera la timpul potrivit, dacă nu vom cădea de oboseală.
Numai bine!
romoflorin 