Prisma lui Hristos

Ne gândim la versetul de mai jos și ne întrebăm oare la ce se aplică? Și ne răspundem că el se aplică la membrii bisericii lui Hristos. Și este adevărat, dar acest înțeles este cel mai neînsemnat din acest text.

Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.  (Galateni 3:28)

Partea cea mai importantă a acestui verset este că trebuie să vedem totul prin prisma Domnului Isus. cu alte cuvinte Iudeu nu este Iudeu, ci este Hristos. Dacă eu vreau să vorbesc cu el, trebuie să mă gândesc că vorbesc cu Hristos, și atunci trebuie să îmi aleg cu bine cuvintele. Grecul nu mai este grec (un crești dintr-o etnie ne-iudaica). Robul poate fi subalternul meu în orice privință,

servici, familie, în credință. Nu ne putem purta oricum cu subalternii noștrii, ci noi trebuie să înțelegem că ei nu mai sunt subalterni, ci Hristos pentru noi. Nu că orice zic ei, este infailibil, ci felul cum mă port eu cu el este socotit, ca și cum m-aș purta cu Hristos. Ce fericit ar fi acel om din viața mea, dacă eu m-aș purta în mod deschis, spunându-i și lui asta, în felul acestui verset.

Dacă am face asta în familiile noastre, ce bine ar fi de soțiile noastre, soții noștrii, nu am mai fi împiedicați de slăbiciunile lor, de temperamentul lor, de moștenirea lor familială, comportamentală, etc. Nu trebuie decât să instaurezi „Trăirea prin prisma lui Hristos” și apoi totul va fi o treabă de timp ca lucrurile să se îndrepte. Pe lângă asta te vei bucura tot timpul pe relația cu Hristos.

Și nu în cele din urmă acest lucru este valabil intre parte bărbătească și parte femeiască, între băieți și fete, colegi și colege. Ea nu mai este fată pentru tine, ci Hristos. El nu mai este băiat pentru tine, ci Hristos. Oh, dacă așa ar vedea tinerii pe tinere, dacă în felul acesta ar vedea tinerele pe tineri, câtă curăție și liniște interioară ar fi, ce bine ar lucra, ce bine s-ar cunoște și ce frumos ar crește în Hristos și apoi ce familie fericită ar forma, așa cum lasă Dumnezeu. S-ar depăși timiditățile, pentru că față de Hristos, sufletul uman are foarte puține inhibiții, cele mai puține, vina este o problemă, însă aceasta este rezolvată de Hristos. S-ar rezolva problemele stângăciilor, al nesiguranței, și nivelul de pricepere ar crește cu mult în orice activitate și lucrare.

Să învățăm să trăim prin prisma lui Hristos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s