Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape! – Matei 4

 De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 4:17)

Primul mesaj al Domnului Iisus a fost despre pocăință: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” El a continuat ceea ce predica Ioan botezătorul. Cel mai important mesaj pe care biblia îl are pentru noi nu este dragostea, ci pocăința. Dragostea este esența poruncii, ținta poruncii, dar pocăința ține ușa harului deschisă, altfel, fățărnicia, firea pămîntească, pervertește totul. De aceea să nu uităm de mesajul lui Iisus: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Să ne menținem această stare de pocăință tot timpul vieții, atât tineri cât și vârstnici, atât frații din adunare, cât și slujitorii. Pocăința veritabilă are de a face cu Scriptura, ea spune Amin la tot ce spune Scriptura. Ea menține aceeași părerea ca a lui Dumnezeu, atât despre păcat, cât și despre sfințenie. Un om pocăit se vede cu ochii cu care îl vede pe el Dumnezeu. Pocăința are în vedere părăsirea păcatului, nu doar recunoașterea lui ipocrită, așteptând ca cei lesne crezători să spună: „uite ce smerit e fratele…” Pocăința țintește schimbarea vieții, îmbuntățește calitatea vieții. Ioan botezătorul spunea: „Faceți roade vrednice de pocăința voastră” Pocăința autentică aduce roada sfințeniei: cine are două haine, împarte cu cel ce n-are. Cine are două pâini, face la fel. Cei în autoritate nu cer nimic cu sila și se mulțumesc cu leafa, etc.

Să menținem deci în inima noastră totdeauna acest mesaj al Domnului Iisus: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Și vom fi binecuvântați de El. Celor smeriți le dă har. Domnul ne va crește în har tot timpul și așa vom fi destoinici pentru orice lucrare bună.

Să fiți binecuvântați!

6 gânduri despre „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape! – Matei 4

  1. Numai Ortodoxia este adevărata Biserică
    http://carteromaneasca.wordpress.com/2012/05/26/numai-ortodoxia-este-adevarata-biserica/
    “De-a lungul celor două mii de ani de existenţă, numai Credinţa Ortodoxă a păstrat neschimbată învăţătura lui Hristos lăsată Apostolilor precum neschimbată a păstrat şi Sfînta Predanie a Sfinţilor Părinţi. Doar Biserica Ortodoxă se ocîrmuieşte după cele Şapte Soboare A-Toată-Lumea, numai Biserica Ortodoxă păstrează neschimbate scrierile Sfinţilor Părinţi, doar în Biserica Ortodoxă se ţin slujbele primelor veacuri. Şi pentru aceasta numai în Biserica Ortodoxă găsim toate Tainele cele Sfinte şi dumnezeieşti trebuincioase mîntuirii sufletelor noastre. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată şi neîntinată, doar Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinţi, sfinţenie şi sfinte moaşte, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva „bisericilor” ce vor încerca să o uzurpe.
    Drept aceea, doar noi credincioşii ortodocşi mărturisim despre Biserică în Crez ca fiind: „Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească”. Precum un singur crez este, tot aşa doar o singură Biserică viază, al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim în crez două Biserici, doi hristoşi, două botezuri pentru că avem – ca şi Sfinţii Apostoli – un Domn, o Credinţă, un Botez – cel ortodox.”

    1. 1 Ioan 2:4
      Cine zice: „Îl cunosc” și nu păzește poruncile Lui este un mincinos și adevărul nu este în el.
      nu va este rusine sa va inchinati la icoane sa pupati oase de mortaciuni si sa pastrati ziua duminicii creata de omul antihrist al bisericii catolice ?

  2. nu stiu ce sa mai cred,familia sotului meu este pocaita,io sunt ortodoxa,iar sotul meu imi spune mereu sa mergem la el la biserica penticostala,sa ma pacaiesc k asa va fi mai bine dar eu nu ma simt si avem mereu dioscuti de genul asta.ultima ora ne am despartit din acesta cauza parintii lui nu ma vor,ma vor pacaita pt copilul lor,sotul meu mai are 2 frati care iar nu sunt pocaiti nici casatoriti am 22 de ani,nu stiu ce sa fac?parinti mei nu sunt de acord k aceasta religie imi spun mereu dc m am casatorit si sa ma despart de el si familia lui nu stiu ce pot face …il iubesc e un baiat ff bun dar nu pot sa ma pocaiesc nu simt asta va rog sa imispuneti ceva sfaturi .va multumesc

    1. Va dau un sfat cititi Biblia ,rugativa sincer luí Dumnezeu sa va descopere cuvintul
      Daca ma veti cauta din toata inima ma veti gasi.Dumneavoastra ce doriti ? Adevarul..?
      Doriti fericirea ?. Doriti pacea ? Va las pacea,va dau pacea mea dar nu vo dau cum o da lumea ca sa nu vi se tulbure inima . Ascultati de Dumnezeu nu de oameni.si parinti mei au fost ortodoxi iar apoi mamá sa pocait .Trebuie sa intelegi ce inseamna pocainta …..nu e un núme…..e o traire cu Dumnezeu…Isus in Ioan cap 17 se roaga ei nu sint din lume …voi daca va – ti casatorit mergeti inainte cu dragos te si multa rabdare unul cu celalalt …niciodata sa nu folositi cuvintul despartire nici la gluma ….rugativa impreuna…postiti impreuna …cititi biblia impreuna…in fiecare zi ..si Dumnezeu o sa va lumineze …pocainta nu e o fortare si sa no faceti daca nu ati inteleso….trebuie sa va nasteti din nou…ia spus Domnul Isus luí Nicodim…..si dumneata si sotul trebuie sa va pocaiti…. sint multe de discutat. Ma rogó ca Dumnezeu sa va ajute si sa depasiti tóate lucrurile si sa fiti o familia fericita..
      Dar nu este fericire fara Dumnezeu ..ver sa árate uní si sa para fericiti dar fara Dumnezeu nu exista fericire ..doar de o clipa…doar temporal….iubeste si arata dragoste la mama soacra si tuturor….
      Daca il iubesti pe sot …iubesti si familia lui si el la fel iubeste si familia ta…..nu uitati. Voi sinteti UNA nu doi…..sper sa va fie de fotos cuvintele mele sarace ….si as dori sa stiu de voi numai de bine…si intro zi in cealalta lume sa ne intilnim cu Domnul

  3. Aliss, mulțumim pentru deschidere. Un lucru este important pentru familia ta, să nu te desparți de soțul tău. Mai ales dacă în inima ta îl vezi un băiat ff bun. Este în regulă cu credința. Roagă-te lui Dumnezeu să facă ceva pentru voi. Tu poate nu simți ca el, dar cred că și ție conștiința îți spune anumite lucruri, adică nu sunteți atât de diferiți. Primul pas cred că este să rămâneți împreună. Legat de biserică, nu vreau să mă pronunț în privința asta. Cred că ar trebui să îți lase libertate să faci asta când și cum vrei tu, dar și tu trebuie să lași de la tine, și din dragoste, din respect pentru el ai putea să mergi acolo, dar cu voia ta, nu silită, manipulată, etc. Cred că ai putea să te interesezi de religia lui din cărți, din biblie și în felul acesta ai putea să îl înțelegi mai bine înainte să mergi acolo.
    Roagă-te lui Dumnezeu, iubește-ți soțul și vezi ce poți să faci.
    Ne rugăm pentru voi! 🙂

  4. Cat de frumos spus ! Sa fii pocait nu inseamna sa ai o religie ci o credinta care sa o traiesti prin fapte .Si eu am fost ortodoxa si m-am pocait .Nu am nimic cu religiile , oamenii le-au facut , dar Dumnezeu e acelasi mereu . Din punctul meu de vedere atunci cand vom fi judecati Dumnezu nu ne va intreba ce religie ai avut ci ce fapte ai facut . Deci in concluzie pe Dumnezeu nu il intereseaza religia noastra si inima , bunatatea , credinciosia etc . Dumnezeu sa te ajute sa iei o decizie inteleapta .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s