Aceasta atitudine era caracteristica bisericii din Laodicea: „Sunt bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic’, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarc, orb si gol.”

Asa sunt astazi unii credinciosi, indestulati, spiritual vorbind. Ei sunt credinciosi, s-au botezat, cunosc cuvantul, ce sa mai mearga ei la adunare, ce sa mai isi dea ei silinta sa sprijineasca lucrarea lui Dumnezeu. Se complac intr’un spirit de auto-multumire. Probabil ca a fost un moment de „dragoste dintai”, in care erau si ei plini de ravna. Acum insa au crescut. Se uita la cei plini de ravna cu o atitudine de parinte, gresit inteleasa: „Uite la el, parca imi amintesc cand eram si eu in dragostea dintai, plin de ravna..” si nu isi da seama ca pentru faptul ca gandeste asa, este ticalos, nenorocit, sarac, org si gol. El se gandeste: „este adunare in timpul saptamanii, sa mearga cine nu e mantuit, cine cauta pe Domnul. Slava Lui eu l-am gasit pe El!” Se crede satul in cele spirituale, bogat. „Este lucrare de facut, sa mearga cei noi pe cale, cei intorsi de curand la Dumnezeu, eu mi-am facut partea la vremea mea.” Si vin cu scuze asa de potrivite am spune noi.. dar lipsite de har si condamnate de Hristos. Continuă lectura „„Atitudinea laodiceana” – Apocalipsa 3,14-22″ →

Poate pentru unii este putin noua expresia aceasta. Cand Moise venea prin pustie cu poporul Israel spre tara Canaan, in dumul lui a venit imparatul Moabului, Balac. Acesta a pus pe Balaam, un vrajitor, sa blesteme pe Israel, pentru ca ce blestema Balaam ramanea blestemat. Dumnezeu a intervenit si Balaam nu a putut sa blesteme, dimpotriva l-a binecuvantat. Acum Balaam a lucrat cu viclenie si a invatat pe imparatul Balac cum sa faca. A pus femeile moabite, care erau frumoase, ca sa atraga barbatii lui Israel la curvie si la inchinarea la idoli in cele din urma. Aceasta tactica a tras in cursa pe copii lui Israel astfel ca mania lui Dumnezeu a izbucnit si 24.000 au murit de urgia lui Dumnezeu. (Numeri 25,1-9)

Astazi multi tineri crestini sunt pusi in ispite similare pe nesimtite. Ei nu mai sunt ademeniti pe terenul intelectului, unde sunt stabili oarecum; ei sunt incercati pe un teren mai fragil, pe terenul hormonilor, al atractiei sexuale. Observ tineri care nu sunt credinciosi, decat cu numele, cum dau tarcoale Continuă lectura „Duhul lui Balaam – Numeri 25,1-9” →

“Iertarea nu are nimic de a face cu meritul cuiva de-a fi iertat – este un act de dragoste, nu de dreptate” cum bine spunea Peter Horrobin.

Cea mai mare rugaciune pe care a rostit’o Domnul Iisus a fost in ultimele clipe de viata: “Tata iarta’i ca nu stiu ce fac.” El fuse-se cel mai nedreptatit om din instorie, facuse numai bine: a vindecat oameni, a invitat morti, a hranit multimi, si oamenii in final l-au rastignit din invidie ca pe un talhar. Cu toate acestea El intoarce spatele oricarui resentiment, sau razbunare indreptatita rugandu-se: “Tata iarta-i ca nu situ ce fac”

Multe suferinte din viata noastra isi au originea in ceea ce altii ne-au facut pe nedrept. Sunt lucruri in care pur si simplu suntem victimele unor nedreptati sau abuzuri. Raul care ti s-a facut, ar trebui sa fim incredintati ca nu va fi trecut cu vederea de Dumnezeu. Uneori noi insine vedem un soi de dreptate divin in viata celui cu pricina. Raul acela insa are o unda neagra care ne urmareste pe noi, chiar daca noi nu am fost vinovati in acel caz. Daca eu nu il iert din toata inima pe acel om, sa grup de oameni, pentru ca el/ei nu au venit la mine ca sa isi ceara iertare, amintirea acelui eveniment imi va chinui viata ore si zile intregi, ani. Imi va consuma energia si ma va munci in mod teribil. Viata noastra ar putea deveni o epava, de ca si cum am fost torpilati exterior de un submarin. Cea mai mare rugaciune in cazul acesta este ce a Domnului Iisus: “Tata iarta’i ca nu stiu ce fac.”. Continuă lectura „Iertarea – este un act de dragoste, nu de dreptate.” →