Focul dragostei crestine

In Roma a fost cladit un colosal amfiteatru, numit Coloseum, un edificiu fara acoperis, in care incapeau mii de spectatori. Acest Coloseum a fost proiectat si contruit de catre un arhitect grec, un om foarte capabil, care a realizat o opera monumentala. La inaugurare, unul dintre numerele speciale ale sarbatorii era si acesta: numerosi crestini aveau sa fie aruncati ca prada fiarelor salbatice, inchise in niste custi si infometate timp de cateva zile. Insotit de suita lui, imparatul si-a facut aparitia. Arhitectul se afla si el langa imparat. La un moment dat, imparatul face semn sa fie adusi crestinii in arena. Acestia au aparut cu fete senine si linistite. Unii cantau, altii se imbratisau. Imparatul a facut un semn si s-a dat drumul leilor si tigrilor din custile lor. Animalele salbatice s-au repezit si i-au sfasiat pe crestini. Sange mult a inrosit arena. Vederea acestui spectacol le-a facut placere celor de fata. Ce decadenta! Infioratoare decadenta!

Arhitectul, cand a vazut spectacolul, s-a indreptat catre imparat si, ridicand mana in sus, a zis: „Si eu sunt crestin!” Cei din preajma lui au ramas inmarmuriti si voiau sa vada ce va face imparatul. Va trece el cu vederea lucrul acesta, pentru ca arhitectul avea marele merit de a fi cladit Coloseumul, sau il va pedepsi ca pe toti crestinii? La un semn al imparatului, soldatii l-au insfacat pe arhitect, l-au ridicat pe sus si l-au aruncat in mijlocul leilor si tigrilor, care l-au sfasiat ca si pe ceilalti crestini. Focul dragostei Domnului Hristos ardea in inima acestui credincios, asa incat el n-a mai putut rabda sa nu spuna: „Si eu sunt crestin!”, desi s-ar fi putut astepta sa fie si el aruncat fiarelor salbatice.

* pentru a vedea secvente cu leii puteti accesa aici