“Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si eu va voi da odihna” (Matei 11,28 )
Atunci cand cineva greseste are tendinta sa se afunde si mai mult in cadere. Ce mai conteaza? Oricum am gresit…
Dumnezeu vede diferit situatia, chiar daca multi se simt cel mai acuzati de insusi Dumnezeu, este adevarat ca El este sfant si fara pacat, dar Iisus a fost cel mai apropiat de vamesi si pacatosi decat oricine din vremea Lui. De ce oare? Iisus a venit sa cheme la mantuire pe cei pierduti, nu pe cei ce nu se simt asa. Cand fiul risipitor a plecat de acasa, atunci cand s-a intors, tatal i-a iesit in intampinare. Asta inseamna ca il astepta, se uita dupa el, se gandea la el. Cand cineva se indeparteaza de Dumnezeu, El nu are ganduri de razbunare, nici de judecata, sunt anumite consecinte negative, dar acestea vin datorita legilor fizice si sufletesti pe care Dumnezeu le-a creat de la inceput. Niciodata un tata daca face un cadou fiului sau, si acesta este neascultator, sa ii ia darul inapoi. Asa este si cu cei ce sunt mantuiti, sau au credinta in Dumnezeu. Cand ai gresit, pierzi partasia, dar nu mantuirea. Dumnezeu te poate indrepta, corecta, dar nu iti va lua inapoi ceea ce ti-a dat in dar, mantuirea si Duhul Sfant. Iar el asteapta sa te ridici cu regret, dar si incredere. Aceste doua atitudini pot coexista.
romoflorin 
Cred ca atunci cand ne simtim apasati de o greseala, de un pacat, cel care ne acuza si ne induce starea de apasare nu e Dumnezeu, ci diavolul. Pentru ca el este parasul fratilor sai, ne paraste la Domnul. Dar Domnul e bun, iubitor, si, asa cum ai spus, ca un Tata pentru noi. El ne vrea in pace, vrea sa depasim monentul autoacuzarii, pe cand diavolul are tot interesul ca noi sa ne framantam, sa ne umplem mintea cu vinovatie, pentru a nu vedea iertarea Tatalui si dragostea Lui