Omul este rau sau este bun?

Matei 7:11 Deci, dacã voi, care sunteti rãi, stiti sã dati daruri bune copiilor vostri, cu cât mai mult Tatãl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!

De unde pleaca certurile, partidele, vorbirile de rau? De ce nu se pot stapani unii si cad in ispita judecatii, a vorbirii cu patima? De la o premiza nerostita, dar contrara cu cea a Domnului Iisus. El a apus: “daca voi, care sunteti rai”. In viziunea Lui, noi suntem rai. Chiar daca ne iubeste, suntem dupa chipul lui Dumnezeu si sa dat pe Sine pentru noi. Noi suntem capabili de foarte mult rau in anumite circumstante. Noi suntem gata de rau mult mai repede decat suntem gata sa facem binele. Raul il facem “racorindu-ne”, binele straduindu-ne, sau chinuindu-ne uneori. Cand vine Duhul Sfant peste noi, atunci se schimba lucrurile, primim si puterea si dispozitia de al face binele.

In constiinta noastra pe oameni ii tratam, in mod politicos, dar gresit pe cei din jurul nostru, ca si cum ei ar fi oameni buni. Ori Iisus ne spune ca noi nu suntem buni, ci rai. Daca am gandi la fel ca Iisus, fara sa credem ca gresim cu ceva prin asta, sau gandim negativ, cred ca gandim corect in felul acesta, si nu ne impiedica sa il iubim pe cel fata de care credem asta.

In situatia asta cred ca am fi mult mai linistiti, si intelegatori cu altii, mai ales cu fratii, pe care noi avem tendinta sa ii socotim, mai buni, si sunt prin Duhul Sfant, dar sa nu uitam ca trupul de carne ii face sa fie in lupta permanenta cu rautatea din ei.

Schimband premiza despre oameni, vom avea un comportament mai bun fata de ei. Premiza corecta este cea pe care a spus-o Hristos: “daca voi care sunteti rai..” Deci sa incetam cu politetea, care ii socoteste pe oameni buni, dar ar fi in stare sa ii manance de vii pe la spate, mai bine sa gandim ca Hristos, oamenii sunt rai, dar suntem gata sa ne dam si viata ca sa schimbam starea lor.

Un nume bun

“Un nume bun este mai de dorit decat multe bogatii si harul de a fi iubit pretuieste mai mult decat argintul si aurul” Pv. 22, 1

Un nume bun se formeaza nu atat de mult prin ceea ce sti, cat prin ceea ce faci cu ceea ce sti. Caracterul tau iti va forma un nume bun. Astazi aceasta ideie tinde sa fie deformata, oamenii crezand ca pentru a avea un nume bun, ai nevoie de bani, de reclame pentru ati forma o imagine (si nu conteaza daca esti un om de nimic, plin de vicii si patimi). Atunci cand ai un nume bun, oamenii aproape nu mai aud ceea ce spui pentru ca stiu ca iti pasa de ei. De fapt numele bun aduca bogatia si nu bogatia aduce numele bun. Ca sa fi iubit de oameni nu trebuie sa faci cum spun unii: “ceea ce vor oamenii”, ci ceea ce vrea Dumnezeu pentru oameni. Daca abati pe un om de la raul pe care ar fi vrut sa il faca, pe moment poate nu te intelege si te vede ciudat, dar mai poi cand vede pericolul care il pastea, te va respecta. Tu insa nu ai facut ce a vrut el, ai facut ce stiai ca este bine si intelept, de aici a invatat si ei. Oamenii nu iubesc cel mai mult pe cei ce fac ce vor ei, cat pe cei ce pot sa ii ridice din conditia in care se afla, ori un om nu poate ridica pe un alt om, decat daca are Harul lui Hristos in el. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Pentru ce ma numesti bun? (Iisus) – Luca 18

 “Un fruntas a întrebat pe Iisus: „Bunule Învãtãtor, ce trebuie sã fac ca sã mostenesc viata vesnicã?” „Pentru ce Mã numesti bun?” i-a rãspuns Iisus, „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.” (Luca 18:18-19)

Domnu Iisus a spus: “Pentru ce Ma numesti bun?”. Daca El care nu a avut pacat a spus pentru ce ma numesti bun, pentru ca doar Dumnezeu este bun, de ce ne mai miram noi unii de altii?

In esenta toate discordiile se bazeaza pe faptul ca noi nu suntem buni. Problema apare atunci cand unii nu recunosc asta, insa sunt si oamni care nu accepta asta la altii.

Mult timp m-am tot mirat de mesajul lui Hristos pentru omenire: “Pocainta”. “Pocaititi-va si credeti in Evanghelie!” Ma gandeam, de ce pocainta trebuie sa fie mesajul central pentru omenire. Pentru ca vedeam lamurit ca asta este.

Raspunsul il gasesc in mare parte aici: pentru ca nu suntem buni, Unul singur este bun. Domnul Iisus in mod deschis atunci cand vorbeste in pildele Lui despre oameni diferenta pentru El era clara, chiar daca natura umana este lezata, El spunea in plida cu pestii si sarpele, painea si pietrele: “Deci daca voi care sunteti rai stiti sa daí darurui bune copiilor vostri cu cat mai mult Tatal vostru din ceruri va da Duhul Sfant celor ce il cer”

Acum nu trebuie sa gandim in mod fatalist: asta este, nu avem ce-i face. Nu este nevoie, este suficient sa vedem ca nu suntem buni, sa ne smerim si asta ne va ajuta sa nu ne mai suparam asa tare unii pe altii, sa fim mai ingaduitori unii cu altii si mai exigenti cu noi insine. Sa tratam lucrurile cu mai multa maturitate.

Pomul bun si pomul rau.

„Pomul bun nu poate face roade rele si pomul rau nu poate face roade bune” (Iisus Hristos Mat. 7,18)

 Ce logica de fier are Domnul Iisus, nu ca noi indoielnici si circumstantiali. Domnul spune ca daca un pom este bun el nu poate face roada rea. Unii credinciosi in gandirea lor spun ca orice om bun (pom bun) poate face roade rele. Fara sa se mai gandeasca ca Il contrazice pe Domnul cu asta. Dar daca lor nu li se pare logic, merg inainte si predica un mesaj diferit de cel al Domnului.

Cum cred eu ca se explica versetul acesta. Cred ca Dumnezeu nu se bazeaza pe bunavointa umana ci pe nasterea din nou. Cred ca este o lucrare de calitate superioara, lucrarea Duhului Sfant. Cand ea este autentica, omul acela, mai cade, mai greseste, se lupta din greu dar reuseste, tot cerul e de partea lui, si el de fapt nu are ce pierde si nici cum sa piarda, moartea este o trecere pentru el. El nu face altceva decat sa se propulseze spre Domnul Lui care ia dat viata. Este un pom bun, ce face el este o roada buna. Nu este vorba ca nu mai pacatuieste, ba da, si chiar cu voia uneori, dar inima lui e schimbata, nu traieste o viata ascunsa, nu se preface, ci chiar este interesat sa isi dezvaluie intreaga coruptie si nevrednicie, pentru ca el se elibereaza cand vorbeste despre asta. Nu este mandru, nu vrea sa dovedeasca nimic sau sa convinga de ceva, ca cei cu inima goala, ci el este plin de bucuria mantuirii.

 In lume totul este circumstantial. In afaceri cand intri in colaborare cu cineva, daca nu iti mai comvine desfaci colaborarea la fel cum ai facut-o, sau daca gasesti ceva mai profitabil. Aceeasi gandire sta si in spatele acestei ratiuni, ca omul de fapt se poate intoarce de la Dumnezeu oricand. Ideea din spate este de ai da omului libertatea sa faca ce vrea, sa poata intoarce spatele la nevoie. Dumnezeu are alta mentalitate, El e perfect, bun, sfant, drept, fata de El nu iti poti lua masuri de precautie ca intr-o lume nelegiuita. O astfel de gandire il jigneste la propriu. Eu, sincer, cand vad pe cate unul cu o mentalitate ca aceasta, mi se face rau, la propriu. E ca o casatorie in care se stabileste clar de la inceput ca se poate desface casatoria intr-o zi. Ce bucurie mai e aceia, ce dragoste, ce legamnat, angajament, unde temelie, viata fericita. Totul e in van. Eu nu spun ca nu va fi greu, sau ca vei mai pacatui (dar jertfa lui Hristos si pentru asta a fost).

Numai pomul rau face roade rele, adica el se poate preface ca e crestin din anumite interese, sau sta departe de crestini si ii ataca mai mult ca sa isi satisfaca stima de sine, pentru ca nu o are. Cel rau nu poate face binele, chiar daca ar vrea. El nu este liber, este rob pacatului.

In concluzie, daca la Dumnezeu ar fi democratie cum vor unii sa creada, omul vine cand vrea, cand poate, pleaca la fel, atunci pildele Domnului ar trebui sa sufere o malformatie serioasa, cand pomii rai sa faca roade bune, cei buni sa faca roade rele, smochinii ar face struguri si invers, o oaie ar deveni dintr-o data capra, apoi lup, din nou prin mutatie devine oaie, samanta care este intr-un pamant bun, ca prin prostie se trezeste intre spini, apoi la margine de drum, etc. Si nebunia ar putea continua.

Dumnezeu are o alta norma: teocratia, nu democratia. Asta inseamna ca El conduce si controleaza totul, totusi fara sa ia libertatea omului sau sa il depersonalizeze, si omul chiar beneficiaza de aceste privilegii, pocaitul nu isi mai doreste despartirea de Dumnezeu, (asta e una din definitiile pocaintei). Stiu ca pentru oameni este o pozitie periculoasa, si eu imi dau seama de implicatiile unei asemenea slujbe, dar eu cred ca El merita si nu imi este teama cu El in postul acesta.