Pacatosii in mainile unui Dumnezeu manios – Jonathan Edwards

Un prieten bun, Ninel a tradus aceasta predica in romana. Ea a fost cheia unei mari treziri in vremea lui Jonathan Edwards. O postez aici pentru a putea fi citita usor in limba romana. De asemenea o puteti descarca de aici in PDF, ca sa o puteti avea voi insiva.

Pacatosii in mainile unui Dumnezeu manios

Jonathan Edwards

8 IULIE 1741

„…va începe să le alunece piciorul…” (Deuteronom 32:35)

În acest verset este conţinut avertismentul lui Dumnezeu privind răzbunarea Lui împotriva israeliţilor stricaţi şi necredincioşi, care erau poporul ales al lui Dumnezeu şi care trăiseră sub ocrotirea harului Său. Ei, în ciuda tuturor lucrărilor măreţe ale lui Dumnezeu în beneficiul lor, au rămas, după cum arată Deteronom 32:28, “lipsiţi de înţelepciune”, neînţelegând nimic din ele. După tot ceea ce Cerul a semănat în ei, roadele lor au fost amare şi otrăvitoare, după cum vedem în versetele următoare.
Expresia pe care am ales-o pentru discursul meu – „…va începe să le alunece piciorul”i – pare să implice următoarele lucruri în ce priveşte pedeapsa şi distrugerea la care erau expuşi aceşti israeliţi stricaţi.
1. Faptul că ei erau întotdeauna expuşi distrugerii, ca şi un om care stă sau merge pe căi alunecoase şi este deci întotdeauna expus căderii. Acest lucru este zugrăvit în modalitatea prin care distrugerea vine asupra lor, expresia folosită aici fiind “alunecarea piciorului”. Modalitatea aceasta de distrugere este exprimată de asemenea în Psalmul 73:18: „Da, Tu îi pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd”.

Continuă lectura „Pacatosii in mainile unui Dumnezeu manios – Jonathan Edwards”

Biruinta in Hristos

Am primit mai de mult acest text este ca o declaratie de credinta, dar si ca o rugaciune. Ordoneaza gandurile si potriveste fagaduintele si pozitia noastra in Hristos. Este buna pentru a o folosi in rugaciune si a restaura sufletele noastre in momente de neliniste.

Recunosc ca exista un singur Dumnezeu viu si adevarat (Exod 20, 2-3) care exista ca Tata, Fiu si Duhul Sfant si ca si creatorul, sustinatorul, inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor (Apocalipsa 4,1)
Recunosc ca Iisus Hristos este Mesia, Cuvantul care s-a facut trup si a locuit si a locuit printre noi (Ioan 1,1-14) Cred ca El a venit ca sa nimiceasca lucrarile Diavolului (1Ioan 3,8) ca a desbracat domniile si stapanirile si le-a facut de ocara inaintea lumii, biruindu-le pe cruce (Gal. 2,15)
Cred ca Dumnezeu si-a dovedit dragostea pentru mine prin faptul ca pe cand eram eu inca pacatos, Hristos a murit pentru mine (Romani 5,8) cred ca El m-a eliberat de sub puterea intunericului si m-a stramutat in imparatia Sa, si ca in El am rascumpararea, iertarea pacatelor. (Col. 1,13-14)
Cred ca acum sunt un copil al lui Dumnezeu (Ioan 3,1-3) si ca am fost asezat in Hristos in locurile ceresti (Efeseni 2,6) Cred ca am fost mantuit prin Harul lui Dumnezeu, prin credinta, ceea ce este un dar si nu rezultatul faptelor mele bune (Ef. 2,8) Continuă lectura „Biruinta in Hristos”

The Marker

Trupa crestina „The Marker” s-a format in ianuarie 2008,  au creat putine melodii, au trecut de preselectii pentru editia din acest an „Cerbul de aur” si s-a clasat pe poziţia a doua primind o recompensată cu Cerbul de Argint şi cu 7.000 de euro.

“Suntem încântaţi de premiul primit, deoarece dacă până acum nu eram foarte cunoscuţi, acesta e un prilej de promovare. Vrem să fim cunoscuţi pe plan internaţional, acesta fiind şi motivul pentru care majoritatea pieselor noastre sunt în engleză”, au declarat membrii trupei.

‘Au fost foarte buni, pe primul loc la tot, la atitudine, la interpretare. Sunt speranţa pentru noul gen de muzică din România’, a declarat Gabriel Cotabiţă, impresionat de performanţa băieţilor la preselecţia pentru ‘Cerbul de Aur’.”

Merita atentia si rugaciunile noastre!

Texte de retinut

Cateva texte bune de la „Depozitarul lui Dumnezeu„.

Un suflet umil şi doritor va descoperi mii de lucruri în Biblie pe care savantul mândru, arogant şi îngâmfat va eşua jalnic să le înţeleagă. (J.C.Ryle)

Orice Biserica este in pericolul de a cadea sub dominatia umana a “specialistilor” in lucrurile sfinte. Teologia ii “te-ologeste” pe unii si-i impiedica sa mai paseasca normal printre ceilalti crestini. C.H. Spurgeon

„Învaţă să nu ripostezi, să nu te justifici, să nu ai ultimul cuvânt, să te rogi pentru cei care te jignesc, să accepţi că te poţi înşela chiar şi când eşti sigur, sigur că ai dreptate…”

…asadar nimeni sa nu se insele singur. Cel care nu ajunge sa vada prin credinta gloria lui Cristos aici pe pamant nu va ajunge s-o vada nici in viata din cer. John Owen

Ca pe tine insuti

„Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” Marcu 12, 31

Trebuie sa intelegi ca nu poti oferi ceea ce nu ai. Daca nu te iubesti pe tine insuti, nu vei fi capabil sa’i iubesti nici pe ceilalti. Daca te lupti cu tine insuti, simtindu-te suparat sau nesigur in ceea ce te priveste, neatragator si vinovat, atunci aceste sentimente sunt tot ceea ce poti tu oferi. Pe de alta parte, daca accepti faptul ca Dumnezeu actioneaza asupra ta, chiar si in ciuda tuturor defectelor si metehnelor tale, poti invata sa te accepti. Atunci poti darui iubire si poti cultiva relatii sanatoase.

Daca esti pesimist in privinta ta, acest lucru nu te afecteaza numai pe tine, ci influenteaza fiecare relatie pe care o ai si iti poate afecta chiar relatia cu Dumnezeu.

„Ciresarii” in Bucuresti

Grupul „Ciresarii” au incheiat un binecuvantat turneu de evanghelizare si trezire in serara asta in Bucuresti, turneu sustinut de Biserica Penticostala „Bethel” Bucuresti, pastorita de fratele Florin Ianovici. Mesajul in seara asta a fost sustinut de fratele Vladimir Pustan

Il puteti asculta aici:

O viata fara poveri – mp3.
Sala a fost arhiplina, grupul de inchinare a fost extraordinar.


Fratele Vladimir P. a spus ca isi doreste sa aibe in fiecare luna o actiune la Palatul copiilor. Dumnezeu sa il ajute!

Un gand spus de fr. Pustan in seara asta a fost: „Cand Bucurestiul se va trezi, Romania se va trezi” Doamne ajuta!

Au fost multi Baptisti, Penticostalii  ca la ei acasa, frati Crestini dupa Evanghelie, s-au unit impreuna pentru trezirea sufletelor lor si a celorlalti frati.

Trei principii – James Dobson

Valoarea unui om nu depinde de frumusetea, inteligenta sau ralizarile lui. Suntem mai valorosi decat toate bogatia din lume pentru ca Dumnezeu ne considera valorosi. Acest fapt ramane adevarat, chiar daca toti ceilalti oameni ne considera niste ratati.

Dorintele puternice sunt ca un rau. Atat timp cat raul ramane intre malurile voii lui Dumnezeu este bine, indiferent daca este un curent puternic sau nu. Dar cand el isi depaseste malurile si isi cauta alta albie, dezastrul este imediat.

Iata care este cheia succesului in viata: Poarta-te cu altii asa cum vrei ca ei sa se poarte cu tine; cauta modalitati de a implini nevoile lor fizice, emotionale si spirituale. Invinge-ti egoismul si dorinta de a prodobsonfita de pe urma altora. Incearca sa faci din fiecare om un prieten. Cand relatiile cu oamenii sunt bazate pe incredere si sunt combinate cu munca, succesul iti este asigurat.

Cine a ales pe cine

„Nu voi M-ati ales pe Mine, ci eu v-am ales pe voi si v-am randuit sa mergeti si sa aduceti multa roada, si roada voastra sa ramana, pentru ca orice veti cere de la Tatal, in Numele Meu sa va dea.” Ioan 15, 16.

El ne-a ales pe noi.
In primul rand aici Domnul Iisus ne spune ca nu noi l-am ales pe El, ci El ne-a ales pe noi. Asta inseamna ca toata actiuna a inceput’o El. Daca a inceput’o El, atunci avem incredere ca El va duce cu siguranta tot ce a inceput la bun sfarsit. El nu se va opri ca actioneze asupra noastra asa cum a facut’o de la inceput, pe cand eram pacatosi. Chiar daca tu ai avut o zi cand te-ai decis pentru Dumnezeu, biblia ne spune ca Dumnezeu este primul care face actiunea prin Duhul Sfant in inima noastrea.

Am fost predestinati sa aducem roada.
In al doilea rand Domnul spune ca noi am fost randuiti sa aducem multa roada. Randuit in traducere mai exacta inseamna predestinat. Adica este hotararea lui Dumnezeu sa facem asta, are dreptul si autoritatea sa faca asta, si noi credem ca este o decizie justa si dreapta. Am fost randuiti sa aducem nu roada, ci multa roada. Nu roada care sa fie zadarnicita de vre’un eveniment nefericit, ci roada care sa ramana.

Prin conversatii cu El in rugaciune vom fii roditori.
In al treilea rand Domnul Iisus spune modalitatea prin care noi suntem binecuvantati, prin rugaciune. Imi place cum formuleaza Domnul Iisus: „orice veti cere”, El nu isi pune problema daca ne vom ruga sau nu, ci spune:  „orice veti cere”. Adica El stie ca daca suntem din El vom vorbi cu El in ruaciune despre viata noastra si El ne va raspunde in credinciosia Lui.

Un surplus de culoare

Field_of_Flowers.previewObisnuieste-te sa fii agreabil
Formule standard precum: „Mă scuzaţi că vă deranjez”, „Aţi avea amabilitatea să….”, „Vă rog frumos”, „Dacă nu vă supăraţi”, „Mulţumesc”, „M-am gandit la tine si am vrut sa vad ce mai faci” – mici dovezi de politeţe ca acestea, ung roţile maşinăriei monotone a vieţii de fiecare zi – şi, pe deasupra, sunt dovezi de necontestat ale educaţiei noastre.
Vreţi să fiţi aprobaţi si respectaţi de cei cu care veniţi în contact? Vreţi să fiţi apreciaţi la reala valoare? Vreţi să simţiţi că sunteţi placut în cercul dumneavoastră? Aprobaţi cu însufleţire şi lăudaţi sincer din belşug. Când? Cum ? Unde? Răspunsul este: Mereu, pretutindeni. Viaţa unora s-ar schimba dacă cineva i-ar face să se simtă însemnaţi

Invatati sa zambiti
Expresia pe care cineva o poată pe chip este mult mai importantă decât hainele cu care se îmbracă. Copii ştiu cel mai bine să zâmbească: din suflet şi cu multă lumină în ochi. Un rânjet nesincer, nu amăgeşte pe nimeni. Ştim că e mecanic şi îl respingem. Vorbesc despre un surâs adevărat, ce încălzeşte inimile şi vine din suflet, acel surâs ce se vinde scump pe piaţa zâmbetelor.

Credinta in Dumnezeu

„Zic dar umblati carmuiti de Duhul si nu impliniti faptele firii pamantesti” – Galateni 5,16

Ar trebui sa cautam temeiul convingerilor noastre in Dumnezeu pe baza scripturilor intr’un loc mai inalt decat rationamentele, judecatile sau presupunerile omenesti, adica in marturia secreta a Duhului Sfant. Marturia Duhului este mult superioara oricarui rationament. Caci, asa cum numai Dumnezeu este propriul Sau martor potrivit Cuvantului Sau, tot astfel  Cuvantul nu isi va gasi acceptarea in inimile oamenilor inainte de a fi pecetluit de marturia launtrica a Duhului.

* cules, prelucrat dupa John Calvin – Institutia crestina

Nu ajunge doar vointa

Nu poti sa faci doar un efort de vointa pentru a depasi obstacolele vietii tale, ci trebuie sa duci o lupta spirituala. Incepe sa te rogi pentru acele lucruri. Aliaza-te cu Cel tare pentru a infrange pe cel viclean. Eu personal m-am luptat ani de zile cu anumite slabiciuni si nu reuseam decat temporal sa le fac fata. Apoi reveneau cu si mai multa forta. In momentul cand m-am intors la Dumnezeu, cand l-am chemat in viata mea, granitele conflictului s-au largit mult in favoarea mea. Acum sunt in stadiu cand urmaresc plinatatea Duhului pentru a duce la bun sfarsit lucrarea Fiului in viata mea.

Nu putem duce noi lupta mai departe. Ce a inceput Hristos, sa continui eu „Florin”. Nu prea sunt compatibil. Trebuie sa las pe Cel randuit de El, pe Duhul Sfant sa faca lucrul acesta, eu trebuie doar sa imi deschid inima si sa il chem. Prin Cuvantul Lui El va face lucrul acesta. Ce poti face cu vointa ta in cazul pacatelor? Ai nevoie de sangele lui Hristos! Ce poti face cu vointa ta in cazul deciziilor? Ai nevoie de calauzirea Duhului! Vointa noastra are un rol, sa asculte de Dumnezeu in toate lucrurile. Iisus Hristos spunea:

„Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decat ce vede pe Tatal facand si tot ce face Tatal, face si Fiul intocmai”. Ioan 5,19

Nu face doar un efort de vointa pentru a depasi obstacolele vietii, ci trebuie sa duci o lupta spirituala prin Iisus Hristos, prin Duhul Sfant. Incepe sa vorbesti cu Dumnezeu in rugaciune despre acele obstacole!

Scapa de gandirea negativa

„Celui rau de ce se teme aceea i se intampla, dar celor neprihaniti li se implineste dorinta” Pv. 10, 24

Prin Iisus Hristos, noi cei ce credem, cu totii suntem socotiti neprihaniti. Odata avand acest statut prin Hristos trebuie sa stim ca de acum noua Dumnezeu ne va implini dorinta. Nu trebuie sa ne mai temem ca ni se va intampla ce este mai rau, pentru ca avem pacate. Ce a fost mai rau i s-a intamplat deja lui Hritos acum 2000 de ani. De acum Dumnezeu va implini dorintele celor neprihaniti. Dumnezeu nu pedepseste de doua ori pentru acelasi pacat, Iisus nu a avut pacat! El a fost pedepsit pentru mine si pentru tine.

„Asteptarea celor neprihaniti nu va fi decat bucurie..” Pv. 10, 28.

Nu te mai astepta la necaz. Sunt vremuri grele, dar cel neprihanit se bucura in incercare. El va fi binecuvantat cu mantuirea celor dragi, in casa lui va fi bucrie si fericire vesnica, pace si intelegere, acolo nu va domni pacatul si ura. Nu te astepta la ce este mai rau, tu prin Iisus esti neprihanit, nu ai dreptul sa gandesti altfel de cat Dumnezeu: „Asteptarea celui neprihanit nu va fi decat bucurie”

„Cel neprihanit nu se va clatina niciodata” Pv. 10, 30.

Aceasta este o fagaduinta in care ar trebui sa ne punem toata credinta. Aici este testul increderi noastre in abilitatea lui Dumnezeu de a da tot ceea ce promite, de a randui cu intelepciune toate zilele vietii noastre. Orice s-ar intampla sa credeti ca „cel neprihanit nu se va clatina niciodata”. Aceasta este o premiza de la care trebuie sa plecam in gandirea noastra. Ok, poate nu inteleg complet ce se intampla, dar stiu sigur ca cel neprihanit nu se va clatina niciodata, chiar daca ar fi sa treaca prin valea umbrei mortii, pentru ca Dumnezeu este cu el.

Slavit sa fie Dumnezeu!

Curajul

11

” Când sunt lovite, sufletele tari nu sângerează ci, luminează .  Andreea Trifu

Victoria vine atunci cind curajul conduce.

Sir Samuel Garth

Adevaratul eroism este remarcabil de sobru si foarte lipsit de dramatism. Nu este dorinta arzatoare sa-i depasesti pe altii cu orice pret, ci dorinta arzatoare sa-i slujesti pe altii cu orice pret.

Arthur Ashe – campion de tenis

Mi-am aratat curajul de ani de zile; crezi ca-l voi parasii acum cind suferintele mele sint pe sfirsite.

Maria Antoaneta – cuvintele dinaintea mortii

Curaj este sa fii speriat de moarte si totus sa incaleci pe cal.

John Wayne

A fi curajos, nu inseamna a te arunca inainte in orice primejdie, cu orice risc, ci a fi hotarit sa fi intotdeauna de partea adevarului. Plutarch Continuă lectura „Curajul”

Dumnezeu in dragostea Lui, nu va mai putea de veselie pentru tin

222303084a1704fc951a8

Cu totii simtim uneori ca nu ne ridicam la inaltimea asteptarilor lui Dumnezeu si ca, astfel, Dumnezeu este suparat pe noi. Cand ceva nu este in regula, este usor sa gandim: „De ce imi face Dumnezeu mie asa ceva? De ce mi se intampla aceste lucruri? Acest mod de gandire distorsioneaza adevarata imagine a Tatalui nostru ceresc. Trebuie sa incetam sa consideram ca Dumnezeu este pus pe razbunare si pe cearta. El este drept, dar dreptatea lui este satisfacuta prin sangele varsat de Iisus. Tot ce ramane este mila si harul Sau. Ar trebui sa stim ca Dumnezeu nu este suparat pe noi, ci nu mai poate dupa noi.

„Domnul Dumnezeul tau este in mijlocul tau, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tacea in dragostea Lui, si nu va mai putea de veselie pentru tine” Tefania 3,17

NU uita, tu esti neprihanit prin sangele lui Iisus. Neprihanirea ta – sau starea ta placuta inaintea lui Dumnezeu – nu este bazata pe ceva ce ai facut sau nu au facut tu. Ceea ce faci tu este doar recunostinta, multumire, inchinare.

„El a fost facut de Dumnezeu pentru noi intelepciune, neprihanire..” 1Corinteni 1, 30.

Daca Dumnezeu s-ar uita la neprihanirea noastra, ar trebui sa recunoastem ca Dumnezeu nu ar putea primi in Cer nici chiar pe Moise, David sau Pavel. Si daca aveti indoieli va pot dovedi.

Sa fiti binecuvantati!

Guvernul îşi face „blog“ de un miliard de euro

Ca sa vezi in ce directie ne indreptam 🙂 !?..

Ministerul Comunicaţiilor construieşte o pagină web în care va investi 1,2 miliarde de euro pe o perioadă de doi ani, conform declaraţiilor ministrului de resort Gabriel Sandu.

Ministerul Comunicaţiilor susţine că proiectul eRomânia reprezintă „un mijloc important de implementare a strategiei de guvernare“. Mai precis, este o interfaţă „coerentă“ şi mai ales „prietenoasă“ între administraţia publică şi cetăţean.

În acest moment, însă, portalul accesibil la adresa http://www.romania.gov.ro nu oferă niciun serviciu online, dar mai ales nu beneficiază de o variantă într-o limbă de circulaţie internaţională. La secţiunea contact, surpriză! Guvernanţii ne demonstrează că ştiu limba engleză. Aşa că aici suntem întâmpinaţi de un blog în engleză, dar nu există niciun număr de telefon pentru eventuale informaţii.

Cititi mai mult pe Adevarul

Legea reverberatiei

Legea reverberatiei face referire la mentinerea sunetului intr’o incapere, datorita reflexiei, sau pe munte se poate intampla acest lucru.

In viata ceea ce faci induce comportamentul celorlalti. Transmiti voie buna, liniste, speranta; asta vei primi inapoi intr’un fel sau altul de la ceilalti. Transmiti neliniste, neincredere, asta vei primi inapoi. Chiar daca spui ca atunci ai nevoie de ajutor. Ajutorul vine de la Domnul, pe El sa te sprijinesti si sa te intaresti; apoi intarit, cand vii in fata celorlalti vei primi de la ei aceleasi lucruri.

Oamenii se pierd in aceste legi sociale si de viata incercand sa dea vina pe altii sa se scuze. Adevarul este ca apar multe complicatii si sunt responsabilitati partiale de ambele parti. Insa aceasta lege a reverberatiei este de departe cea care functioneaza in ansamblu.

„Nu judecati, ca sa nu fiti judecati.” Matei 7,1
„Cine are mila de sarac, imprumuta pe Domnul si El ii va rasplati binefacerea.” Pv. 19,17

Tot ce facem intr’un fel sau altul se intoarce la noi.
Dumnezeu ii spune lui Cain: „Nu-i asa? Daca faci bine, vei fi bine primit; dar daca faci raul, pacatul pandeste la usa..” Gen. 4,7