
Din 11 martie 2022 am primit și noi zece refugiați din Ucraina. Avem un apartament de trei camere, pus la dispoziție de un om plecat în afara țării. Aici am cazat acești zece ucrainieni. Sunt oameni credincioși, vin cu noi la biserică și speră să poată pleca în State, acolo unde mai au o parte a familiei.
Am cerut ajutor pentru ei în mai multe părți, în mod deosebit vreau să mulțumesc unor prieteni din Spania și Anglia care au donat sume de bani pentru toate nevoile lor de aici din România, atât consumabile, cât și saltele, pături etc. Mulțumesc de asemenea și Uniunii Baptiste din România, care a donat o sumă importantă de bani pentru necesarul lor săptămânal.

Între timp la cei zece s-au mai adăugat trei. La început erau: tata, mama trei fete și două fete măritate aveau copii cu ele, acum au venit și soții celor două fete măritate, plus un frate de al lor. Săptămâna aceasta au reușit să plece cinci din ei în State. Au rămas opt dintre ei în apartament. Ne rugă și îi sprijinim până vor reuși să meargă și ceilalți în State.
Pentru cei care puteți să ajutați și vreți să faceți acest lucru, vă rutăm să trimiteți cu specificația ”ajutor refugiați Ucraina” la contul: RO45INGB0000999900087207. Dacă ne lăsați adresă email de contact vă vom trimite detalii și informații despre cum decurg lucrurile.