5 Păcate urâte de Domnul Isus

Păcatele în Nout Testament sunt măsurate potrivit cu viața Domnului Isus și nu doar după lege. Cinci din cele mai urâte păcate de Domnul Isus nu apar explicit în Lege, dar se înrudesc cu unele din ele.

  1. Fățărnicia – Este dorința de a părea ceea ce nu ești, să te prefaci a fii sfânt, să te îmbraci ca să atragi atenția, să fii fals prin aparență. Fățărnicia este un păcat specific falșilor credincioși, preoții, fariseii, saducheii din vremea Domnului Isus.
  2. Mândria spirituală – Să disprețuiești pe alții chiar prin rânduieli sfinte, prin rugăciune (cum era fariseul cu vameșul), prin predică, prin priviri și comportament. Acest lucru îl înfuria pe Domnul Isus pentru acești oameni pusese mâna pe cheile împărăției, nici ei nu intrau, dar nici pe alții nu lăsau să intre, văceau voia Satanei din poziția robului lui Dumnezeu.
  3. Necurăția – Necurăția intră prin ochi, prin urechi, și se manifestă prin vorbire sau acțiuni. Domnul spunea să scoți ochiul, sau să tai mâna mai bine, decât să îți pierzi sufletul prin păcatul necurăției.
  4. Indiferența față de nevoia aproapelui – Noi trebuie să ajutăm pe toți oamenii, mai alel pe frații în credință. În vremea Domnului Isus, preoții nu ajutau pe oameni prin mai motive ”sfinte”, dacă era sabat nu se uita la bolnavi și nu îi lăsa să facă nimic. Dacă era ”Corban” un dar închinat Domnului, nu mai putea fi dat părinților care erau în nevoi. Dacă cineva nu era evreu adesea nu beneficia de nici un ajutor pentru că nu era dintre evrei.
  5. Necredința – Inima necredincioasă este o inimă rea în viziuna Domnului Isus pentru că ea insultă pe Dumnezeu în puterea Lui de a face orice. Domnul mustra sever pe ucenici atunci când din necredință se temea de o furtună, sau nu puteau scoate demonii afară. Există și o credință falsă, pe care Domnul o detestă la unii, care doar vor semne, pentru spectacol, dar nu pentru că se tem de Dumnezeu.
  • material extras după Zac Ponen.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s