Am învățat că scopul primordial al vieții mele nu este să conduc firme, să dețin doctorate, să am vacanțe în insule exotice… Ci să fiu un creion ce scrie povești adevărate, reale, pentru Dumnezeu.
Am învățat că pot să nu ajung erou. Dar acolo unde sunt trebuie să îmi fac datoria ca un erou.
Am învățat că trebuie să învăț din greșelile altora. N-am timp să le fac eu pe toate!
Am învățat care este cel mai mare păcat: să nu îți dai seama că trăiești în păcat. Să faci răul crezând că faci bine, să trăiești în felul lumii crezând că-i ești plăcut lui Dumnezeu.
Am învățat că viața este ca marea: nu îi pasă că nu știi să înoți!
Am învățat că nu doar sufletul e prețios. Ci și trupul. E pahar de unică folosință. Dacă nu ai grijă de el la tinerețe, vei regreta amarnic mai târziu. Nu uita asta.
Am învățat că atunci când orgoliul strălucește prea tare, orice înțelepciune se întunecă. Și unde lipsește înțelepciunea, domină prostia.
Am învățat că inima nu e vie dacă pulsează numai sânge. Ci dacă pulsează și dragoste, credință, speranță.
Am învățat că lumea nu se cucerește cu sabia sau cu forța. Ci cu dragostea lui Dumnezeu.
Am învățat că arătatul cu degetul poate ucide. Nu doar pe cel arătat…
Am învățat că dacă vrei să faci ceva vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză. Și găsim multe.
Am învățat că Dumnezeu ne dă copii nu ca să umplem planeta. Ci ca să putem simți la microscară ce simte El în macrocosmos!
Am învățat că părinții buni dau copiilor și rădăcini și aripi. Rădăcini ca să nu uite unde au casa, și aripi ca să nu uite unde e Cerul. Veșnicia.
Am învățat cum arată fericirea. Privește în ochii unui cerșetor după ce i-ai oferit o bucată de pâine.
Am învățat că viața e de… sticlă. Se sparge atât de ușor. Dar mai știu că lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi. Crede asta!
Am învățat că oamenii din jur pot fi egoiști, irascibili, invidioși și răi. Dar oricum ar fi ei, eu trebuie să trăiesc frumos mai departe. Nu aparțin lor, ci Lui.
Am învățat că cine vrea să trăiască cu evlavie va fi prigonit. Sfinții sunt miei trimiși în turma lupilor! Dar nu sunt singuri. Niciodată.
Am învățat că nu trebuie pus totul la inimă. Inima nu e magazie, nici debara, nici coș de gunoi.
Am învățat că, deși ar putea să mă ferească, Dumnezeu îngăduie să fiu rănit. Am învățat că rănile sunt găuri prin care intră lumina. Oamenii „ciuruiți” de/pentru Hristos sunt plini de Cer!
Și asta e binecuvântare în ochii lui Dumnezeu.
Am învățat că oricât de multă durere aș simți, nu trebuie să devin o durere pentru ceilalți.
Am învățat că acolo unde sunt prăpăstii între oameni nu e eficient să ridici garduri. Ci să construiești poduri.
Am învățat că o lumânare poate aprinde mii de lumânări. Un singur om poate schimba o generație. Mă strădui să împrăști lumina, Domnului Isus, nu a mea.
Am învățat că dacă lași toate căruțele să ți-o ia înainte nu vei mai putea înainta de atâta praf. Ce căruță conduci tu? Cât praf face?
Am învățat că orice vârf aș cuceri nu trebuie să mă opresc. Urmează altul și mai înalt. Nu renunța prea ușor.
Am învățat că aproape toți oamenii îl iubesc pe Dumnezeu. Dar numai puțini dintre ei se și tem de El. Pentru că nu înțeleg cu adevărat nici iubirea, nici teama. De El.
Am învățat că Dumnezeu nu alege pe oamenii desăvârșiți. Ci îi desăvârșește pe cei aleși. Ca tine și ca mine.
Știu la ce distanță este Dumnezeu de noi. La o îndoire de genunchi!
Și la o alegere a inimii. Nu e mult, dar e tot ce trebuie.
Știu multe lucruri, multe locuri frumoase. Dar maximum de frumusețe este Isus Hristos. Dincolo de El nu mai este nimic. Totul pălește în comparație cu El.
Știu unde mă voi duce, când vine clipa: ACASĂ!
Ce am învățat eu până acum… este că mai am multe de învățat. De la Domnul, Cel care mă iubește, îmi vorbește, mă cheamă pe nume și mă așteaptă să-i răspund și să-L urmez!
Acum, fiindcă mai târziu nu mai depinde de noi. Și poate fi un prea târziu…”
Daniel Zafiris
romoflorin 