Gânduri la sfârșit de an – Psalmul 25

Înălțați-vă sufletul spre Dumnezeu v.1 – Nu este altceva mai bun de făcut și mai sigur acum.

Să căutăm căile Domnului v.4 – Umblați în căile Domnului, ucenicii din biserica primară stăruiau în cuvânt, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni (Fapte 2,42). Știți alte lucruri mai valoroase ca acestea în viață?

Să ne întoarcem de la căile noastre rele v.8 – Haideți să ne smerim. Cine ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele, va căpăta îndurare (Pv. 28,13). Nu suntem perfecți, știm asta. Unii au ajuns să nu mai știe că trăiesc nedrept, ei chiar cred că sunt bine. Să ne întoarcem la Cuvânt, să lăsăm internetul (în felul rău de folosință), să lăsăm anturajul, cărțile chiar; să stăm doar în cuvânt ca să ne poată vindeca și lumina.

Să ne împrietenim cu Dumnezeu v.12 – Teme-te de Dumnezeu, abate-te de la rău. Așa vei izbuti în toate lucrările tale, vei avea pace, vei fii fericit și vei fii așezat din nou la locul tău (Iov 22,21).

Un an nou binecuvântat!

🖤 ACASĂ de Crăciun

Aș fi dorit să mai petrec un an
Cu fiul, fiica și nepoții care-i am.
Și să le spun că Domnul este bun,
Dar eu voi fi ACASĂ de Crăciun.

Aș mai fi vrut un ceas de părtășie,
Să stau de vorbă cu a mea soție.
Și să îi spun că viaț-a fost frumoasă,
Dar de Crăciun eu plec să fiu ACASĂ.

Aș mai fi vrut s-aud colindători
În noaptea de ajun spre zori.
Și-apoi să-i chem să stea cu noi la masă,
Dar anu-acesta de Crăciun voi fi ACASĂ.

Aș mai fi vrut să merg la adunare,
Să-i văd pe frați, să fie sărbătoare.
Azima să o iau și să beau vinul,
Dar de Crăciun eu îl voi bea cu Domnul.

Aș mai fi vrut să predic înc-o dată
Ca să vorbesc de slujbă și răsplată.
Și-apoi să îl prezint pe robul bun,
Dar Domnul m-a chemat ACASĂ de Crăciun.

Aș mai fi vrut atâtea ca să fie,
Dar suntem limitați aici, pe glie.
Trăim cu boli, durere și angoasă,
De-aceea de Crăciun eu plec ACASĂ.

Aș mai fi vrut, dar nu mai vreau nimica,
Voi fi cu Domnul, va dispare frica.
Eu sunt iertat prin jertfa-I glorioasă
Și la Crăciun voi fi cu Domnu-ACASĂ!

Vasile A. Taloș