(Matei 1:1) ”Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.”
CI = este actul de identitate al oricărui om. Fără acesta nu exiști, nu poți face mai nimic în lumea noastră, nu poți dovedi cine ești.
Genealogia Domnului Isus, este un fel de CI al lui Mesia. Adică nu este doar o poveste, un vis frumos, ci El este un personaj istoric care are un trecut și care dovedește că:
- Este dintre noi. Are genealogie, știm exact de unde se trage. Nu este de nicăieri, obscur, suspect, este om adevărat!
- Este pentru noi. A trăit ca să ne învețe calea lui Dumnezeu, a murit pentru noi ca să putem intra pe calea lui Dumnezeu, a trimis apostolii în lumea întreagă.
- Este printre noi. Lucrarea Lui este cea mai mare instituție de pe pământ la ora actuală. Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că lucrarea Lui a ajuns până la tine.
- Este peste noi. Va veni o zi când va lua în stăpânire ceea ce Îi aparține, întreaga lume. Acum încă poți alege să intri de bună voia sub stăpânirea Lui. Atunci, va fii prea târziu.