Puterea muzicii

Scriam aici, aici și aici despre puterea muzicii și cine o administrează. Acum cu acest concert ”Untold” (un nume codat), am îndemn să reiau acest subiect. Deja lucrurile au avansat după cum se vede pe afișul acestui concert.

afis-untold-festival-2016-2
clik pentru sursă

Muzica a fost creată de Dumnezeu și a fost dată în administrarea unui înger:

… timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. (Ezechiel 28:13)

Acest înger la început era numit Lucifer, el administra închinarea care trebuia adusă lui Dumnezeu în Cer, mai apoi, poftind la slava și închinarea adusă lui Dumnezeu, cunoscând această îndeletnicire foarte bine – muzica, s-a gândit să o folosească pentru a se ridica mai sus de Dumnezeu, de atunci el este numit, datorită căderii lui, Satan, Diavol. Imaginea acelui om din poster, cred că este cunoscut celor mai mulți că este un preot satanist. În primele articole pe această temă vorbeam de cultura ”Hippie” din anii 1970, care a presupus o cotitură prin cultura muzicală în generația tânără. Spuneam de mesajele sataniste care erau proclamate prin melodiile de atunci: ”Fă ce vrei cât timp nu deranjezi pe nimeni” (aceasta e regula lor de aur). Unii se scandalizau pe atunci, scriam în 2008. Acum cred că sunt mult mai convingător cu acest poster. Lucrurile devin tot mai evidente, pentru că avansează lucrurile. Dacă veți urmării clip-ul de prezentare al concertului veți vedea la final expresia: ”fulfill the prophecy”! (împlinește profeția)

Care profeție? Venirea omului celui rău pe pământ – ”Antihrist”. El va fi un om care se va ridica prin susținerea celor mulți. Și prin astfel de mișcări, oamenii încep să se familiarizeze cu ideea și să o susțină în timp.

Unii spun: ”De ce prin muzică, ceva ce este așa de plăcut?”. Muzica este o forță, ea transformă cel mai rapid un om. Un om prin muzică poate trece de la o stare de tristețe – la fericire în lacrimi, în câteva minute. Aceasta este o viteză foarte mare. Prin predicare, sau prelegere, acest lucru este posibil în ore. Chiar și filmul are nevoie de minute bune, ore pentru același lucru. De ce muzica poate să o facă așa de repede și așa de bine? Este un vehicul care lucrează cu ceea ce noi avem mai mult în noi: emotivitate, simțăminte, afectivitate. Acum acestea pot fi bune sau rele, dar atunci când sunt cuplate prin muzică, tu ești purtat ca dus de val. Toate religiile folosesc muzica în închinare, pentru că este forma de adorare desăvârșită. Ideea este că această experiență este foarte transformatoare, nu mai este un secret că muzica ne-a format pe mulți în funcție de cântărețul pe care îl admiram mai mult. Cei ce au fost în biserică, au crescut foarte mult prin această muzică. Acum trebuie să spunem că această muzică este o formă de transformare mai puțin controlată. Predicarea, sau explicațiile sunt forma de transformare controlată. Domnul Iisus când vroia să își facă ucenici, predica! De cântat, o făcea doar cu cei ce deja credeau în El, la Cina Domnului, spre exemplu. De ce? Pentru că Domnul Iisus este drept și nu vrea să seducă pe nimeni înainte ca omul acela să înțeleagă cu mintea, lucid, neînșelat, să meargă după Dumnezeu. De ce Satan folosește muzica în plen, și inițierea prin cuvânt în particular, exact invers decât Domnul Iisus? Pentru că el nu este drept, vrea să seducă, și când ești prins, nu mai poți da înapoi, te inițiază mai departe etc.

Am scris aceste lucruri pentru înțelegerea mai clară a vremurilor și împrejurărilor pe care le trăim.

Cine are urechi de auzit, va auzi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s