O ilustrație a postmodernismului ar fi aceasta. Pe o corabie de pirați, aceștia au început să se certe în ce direcție să meargă să atace, unul voia înspre N, altul înspre S, altul E etc. Căpitanul vrând să termine odată cu cearta, aruncă busola în mare, și când venea unul la el și îi spunea: ”Eu vreau să mergem spre N!” El spunea: ”Spre N mergem!”. Când altul îi spunea: ”Eu vreau să mergem spre S!” ”Spre S mergem!” și tot așa. Nimeni nu putea să îl contrazică, să îl verifice. Fiecare credea că are dreptate, că unde vrea el se merge. A făcut pace între ei, dar toți erau la mâna lui de acum.
Găsesc aici o ilustrație cât de cât potrivită cu filosofia lumii postmoderne în care oamenii sunt împăcați, chipurile, dar toți sunt la mâna celui ce conduce. Ghiciți cine este acela! 🙂
romoflorin 
De ce ar fi aceasta o ilustratie a lumii postmoderne, si nu a oricarei epoci istorice?
Postmodernitatea si postmodernismul (hipermodernismul) sint concepte care exprima cu totul altceva.
Postmodernitatea este o replică la modernitate. Modernitatea se sprijinea pe iluminism, adică: „Aveți curajul de a vă folosi propriul simț al rațiunii!” – acesta este motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant). Postmodernismul vine cu ideea, interpretarea nu are limite, adică fiecare înțelege ceva, ce vrea, și trebuie acceptat ca atare. Ași spune că era rațiunii era mai stabilă, dacă ar fi fost cinstită. Epoca postmodernă susține interpretarea complexă, care în limita bunului simț este adevărată, dar este folosită greșit, că uite unde s-a ajuns, oameni sunt susținuți în tot felul de nebunii. Asta am vrut să ilustrez cu istorioara de mai sus. E tragic să nu fii rațional, folosindu-te chiar de complexitatea raționamentului, iar în final să faci pe om irațional.