Te vindem iar cu sărutări viclene, Prin nepăsare oarbă și prin lene.

Te biciuim cu vorbe de ocară, Te pălmuim cu ură ca de fiară.

Te adăpăm cu suc de-amărăciune, Din pofte rele şi din stricăciune.

Te țintuim pe cruci de nedreptate, Prin cuiele uciderii de frate.

Iar împletim blestemele de tată, Să-ncingem, Doamne, fruntea-nsângerată.

Tu iarăși zici, în blândă rugăminte: “Nu știu ce fac. Îngăduie-i, Părinte”.

Zorica Laţcu