Emerson spunea: ”Viața mea a fost plină de nenorociri îngrozitoare, dintre care cele mai multe nu s-au întâmplat niciodată.”

Noi ne facem singuri necazuri prin presupunerile noastre, prin interpretările pe care le dăm acțiunilor exterioare. Se spune că odată un conferențiar a ridicat un pix în sus și a pus sala să scrie pe hârtie ce simt ei prima dată când îl văd pe el cu pixul ridicat. Veți fi surprinși de ce au scris oamenii! Erau elevi prin sală care au scris: ”Îl vedeam pe profesor că ne pune note proaste în catalog” Oamenii în vârstă: ”Îmi vedeam doctorul dându-mi un diagnostic foarte greu de suportat”. Erau oameni de afaceri: ”Vedeam inspectorul financiar care îmi prescria o penalizare usturătoare”. Erau tineri care au scris: ”Iubita îmi scria un bilet de despărțire”, și alte scenarii îngrozitoare. Oamenii fac asta datorită presiunilor vieții, și aceste scenarii tind să se împlinească datorită atitudinii noastre care le crează, și nu datorită intenției celui în cauză.

Cum ieșim din această situație? Toată sala era ochi și urechi. Și în final le dă soluția conferențiarul: ”Ca să oprești toate aceste labirinturi imaginare, dar care produc efecte concrete în viață, trebuie să faceți un lucru simplu, să îmi puneți întrebarea simplă: de ce ai ridicat pixul în sus? Imediat cineva din sală i-a pus întrebarea, la care el a răspuns: am ridicat pixul în sus, ca să fac un exercițiu de autocunoaștere care va ajuta în mod real pe viitor. Pe viitor opriți presupunerile imaginare printr-o întrebare simplă la sursă: de ce…?

Și așa se sting toate acele sentimente negative și terori imaginare.

Aveți îndrăzneală!

sursă foto