Din gandurile fr Liviu O.

Fratele Iosif Ton ne amintea aici ca atunci cand fr. Liviu O. a venit pastor in Oradea a gasit acolo doua pacate mari ale vremii respective: furtul de la colectiv, care era motivat in felul urmator: „Statul ne-a luat pământurile și fabricile; toate acestea sunt ale noastre; când noi luăm din produsele noastre, noi practic luăm ceea ce este al nostru, deci noi nu furăm”. Un alt pacat ravasitor al oradenilor pe vremea aceea era alcoolul. Erau frati care aveau vii si comercializa vinul sau chiar il beau, pentru ca era binecuvantarea vitei lui..

Fratele Liviu O. cu puterea Duhului Sfant a combatut si a reusit in aceasta lupta sa indeparteze aceste vicii de fratietate. Slava Domnului pentru curajul lui, fidelitatea lui fata de Hristos si sfintenia Lui.

Ma gandeam acum la noi, daca ar fi sa ne gandim la pacatele orasului nostru, a fratilor din orasul nostru, care ar fi acestea. Dupa parerea mea, si fara sa ma gandesc din perspectiva mea de pastor, cred ca unul din marile pacate ale bisericii in Bucuresti (vorbesc de orasul in care sunt eu) este:

– Nesocotirea „casei lui Dumnezeu” Cred ca acesta este pacatul luarii in desert a Numelui lui Dumnezeu, a treia porunca din lege. Aici in bucuresti sunt multe biserici, si unii frati spun: „Daca nu ma mai inteleg cu fratii, cu pastorul, daca nu imi mai place aici, ma duc in alta biserica, pentru ca slava Domnului sunt destule.” Si asa ajung sa desconsidere adunarea locala, responsabilitatile fata de aceasta, sabotand, poate inconstient (nu vreau sa fiu rautacios sa spun constient), dinamica lucrarii.

– Superficialitatea. Nu ne putem plange ca oamenii nu sunt credinciosi, ca nu vin la adunare, ca nu se  implica. O fac, dar nu cu toata inima. O fac cu prea multa inconsecventa, sunt suparaciosi, sunt mofturosi (unii, nu toti). Fac lucrarea cu nebagare de seama, si in scriptura se spune asa de ferm: Ieremia 48:10 „Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului,” Cand lucram cu sufletele oamenilor, si asa este lucrarea spirituala, nu putem face asta oricum. Nu putem intra incaltati in inimile oamenilor, ci este nevoie de tot devotamentul, seriozitatea, intersul, pentru ca oamenii sa isi deschida inima pentru Domnul.  Cred ca aici a castigat mult fratele Liviu in vremea lui, oamenii vedeau ca el vorbeste din toata inima, si asa raspundeau si ei.

Domnul sa ne dea oameni cu toata inima pentru El!

In orasele voastre care credeti ca sunt piedicile binecuvantarii lui Dumnezeu?