(Apoc 3:10) Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.
Acesta este subiectul cel mai greu de acceptat pentru mine.
DE UNDE A APARUT RAUL (sau conceptul de NEGATIV)?
Am inteles ca OMUL a facut cunostinta cu RAUL in gradina Edenului in momentul cand a incalcat porunca de a nu manca din fructele „Pomului cunostintei BINELUI si RAULUI”. Asta insemna ca RAUL exista dinainte, independent de capacitatea sau incapacitatea omului de a percepe RAUL.
RAUL este cel mai usor de perceput pentru ca DOARE chiar cand nu te vizeaza direct. Este usor de observat si evaluat. Are forme si infatisari multiple. Dar cum a aparut daca toata creatiunea a fost perfecta? Sau RAUL face parte din tot ceea ce exista, ca componenta opusa BINELUI?
Daca numai mandria l-a facut pe LUCIFER sa cada din randul ingerilor, cum de a devenit atat de puternic sa poata fi sabotorul creatiei lui Dumnezeu ?
Din nou vei spune ca nu am o gandire scripturala dar tocmai de asta conversam sa invat sa corectez ceea ce este firesc in judecata mea.
Daca ar fi sa merg pe mana lui Einstein, as spune ca raul este absenta binelui, sau a lui Dumnezeu.
Eu nu cred in bine in afara lui Dumnezeu.
Cineva spunea ca faptele bune sunt socotite omului, abea dupa ce a facut cel mai mare bine, sa creada in Iisus. Si toate faptele bune la un loc, nu pot egala aceasta „fapta buna” de a ne pocai de rele si a crede in mantuirea prin Iisus.
Raul, asa este prezentat de biblie, ca fiind gasit prima data la Lucifer, apoi la o treime din ingeri care s-au dat dupa el. Apoi prin caderea omului, raul a intrat in lume. Partea cea mai rea este ca toti oamenii sunt afectati de acest rau, inca de la nastere. Adica omul a devenit asa de corupt de rau, intr’o stare de depravare asa de mare, incat nu se mai poate remedia pe sine. Doar interventia exterioara a Harului il mai poate salva si ridica pe om, prin Iisus Hristos. Stiu ca firii pamantesti nu place aceasta realitate, si nici lumii, filosofiei, insa de aceea a fost nevoie sa vina Iisus pe pamant. Daca ar mai fi fost o alta solutie, nu s-ar fi dat la moarte Hristos, „asa.. ca sa mai avem o optiune”
Raul nu poate fi pus pe seama lui Dumnezeu, El nu a creat raul, insa el a lasat libertatea, ca omul a nu il asculte, la fel si la ingeri vedem. Insa acestia, ca si omul vor avea o rasplata potrivit faptelor lor.
Deja lucrurile devin delicate aici, un singur lucru mai spun: Dumnezeu prin libertatea pe care o da ingerilor si oamenilor, nu devine nu nimic vulnerabil fata de acestia. Judecata, rasplata sunt chestii exacte, fixate in timp de Dumnezeu, este doar o chestie de timp pana cand cei rai isi vor primi rasplata. Aici nu este vorba de o lupta, „cine stie poate pierde Dumnezeu!?” Din pacate asta este mentalitatea care se induce.
Dumnezeu nu devine cu nimic vulnerabil, prin abstract, chiar daca toata creatia s-ar intoarce impotriva Lui. Daca nu ar fi asa, atunci El nu mai este atotputernic, atotstiutor, samd.
ohoo, cred ca am intrat in filosofie.. 🙂 in fine asa vad eu, biblic, lucrurile
astept parerile voastre.
raul e o chestiune destul de greu de pus degetul pe el si sa zici „asta e raul”. Efectele raului sunt mai vizibile si ne lovim de ele zi de zi. Mai mici sau mai mari. Dar raul in sine, maleficul, este mai dificil de dibuit. asta pt ca rar te intalnesti cu RAUL in fata. Acel rau despre care zicem „si ne izbaveste de Cel Rau”. Recomand LORD OF THE RINGS pt o introducere in problematica raului. Pt aspectele biblice il las pe Romoflorin 😀
Sa traiesti Emy! Da, filmul „Lord of the rings” este un film care abordeaza problema raului, destul de bine, chiar si in privinta omului. Biblia insa dezbate mai bine remedierea acestui rau la om, la ingeri.., oare de ce nu? (e o intrebare grea, dar nici prea relevanta) , cat de aspectele biblice, nu trebuie sa ma lasati singur cu asta 😀
Ma refeream la conceptul de RAU personificat in SATANA, si locuinta lui deoarece atunci cand a CAZUT a inseamnat ca a mers la resedinta lui, personificata in IAD (opus locuintei lui Dumnezeu RAIUL).
M-am obisnuit greu sa folosesc literal concepte abstracte (rai, iad) dar pentru ca toata viata am fost obligata de profesie sa codific fenomene, evenimente si experimente (in plus de codificarile matematicii) le-am acceptat mai usor ca pe niste simboluri.
Ca sa nu vorbim in paralel, accentuez ca ma refer la inceputul inceputurilor cand ADAM nu facuse cunostinta cu RAUL (desi el exista) iar ADAM era inca nestiutor (naiv) iar cunoasterea RAULUI l-a dus la blestem si suferinta. De RAUL asta vorbesc cum a aparut?
Pe de alta parte universul nostru creat de Dumnezeu contine fenomene compuse din parti negative si pozitive ca o lege universala aplicabila in toate domeniile. In universul nostru nu exista numai fenomene pozitive trebuie sa existe un echilibru si acesta este dat de opusul acestor fenomene.
Nu vorbesc de benefic si malefic (extremele BINELUI si RAULUI) si nici de fapte bune care limiteaza conceptul BINELUI si RAULUI la entitatea OM.
Restul explicatiei este coerenta si biblica dar la INCEPUT….??
Raul nu a fost creat de Dumnezeu. Dar ce este raul si ce este binele? Se poate deosebi binele de rau? Binele este sa faci voia lui Dumnezeu, adica sa crezi cu adevarat in Dumnezeu, sa primesti pe Domnul Isus in inima ta, sa primesti Duhul Sfant in inima ta astfel sa fii plin de Duhul Sfant ( Luca 12:12, Ioan 14:26 ) si prin indrumarea Duhului Sfant reusim sa deosebim binele de rau. pentru acesta trebuie sa fim tari in credinta si trairea noastra sa fie o lumina vie ( Evrei 5:14 ). Raul a fost creat de satan.
Domnul sa va binecuvanteze si va salut cu Proverbe 4:4, 7:2.
Eu consider ca tot n-am primit un raspuns convingator.
Sunt un urmas al lui Hristos dar asta nu ma impiedica sa pun intrebari si la cele mai multe Dumnezeu mi-a raspuns printr-o incredintare data mie, nu ca sa-i conving pe ceilalti de adevarurile mele. Au si ceilalti acces la „raspunsuri” numai sa accepte raspunsurile. Deaceea spun ca nu am primit inca un raspuns la: CUM A APARUT RAUL LA INCEPUTUL INCEPUTURILOR? (sau mai exact cum a aparut OPUSUL/ADVERSARUL inainte de pacatul lui Adam).
Mai stiu ca atunci cand nu am un raspuns, astept cu rabdare sa mai „cresc” spiritual.
Biblia spune ca Lucifer a vazut toata gloria care se aducea lui Dumnezeu si a poftit aceasta glorie pentru el. A vazut ca era stralucit in intelepciune si s-a mandrit Ezechel 28, 13-18.

ai o modestie care iti da deja doua puncte in avantaj 🙂

Aici este un articol unde am atins acest subiect:
https://romoflorin.wordpress.com/2008/02/11/despre-sida-si-increngaturile-ei/
si mai vedem apoi..