Etichetă: sine

Nu lasa sinele sa iti vorbeasca tie, ci vorbeste’i tu lui!

~ florin ~ 2 comentarii

“Pentru ce te mahnesti suflete si gemi inlauntrul meu? Nadajduieste in Dumnezeu, caci iarasi Il voi lauda; El este salvarea mea si Dumnezeul meu” Ps. 42,5

Diavolul pune stapanire pe sinele nostru prin circumstante nefavorabile si nedreptate, si acesta ne vorbeste cu durere de situatia creata, insa noi nu trebuie sa il lasam sa ne vorbeasca si sa ne traga in jos. Exact acest lucru il va face! Noi trebuie sa preluam controlul asupra situatiei si sa vorbim noi sinelui, precum psalmistul: “Pentru ce te mahnesti suflete si gemi?” Nu mai face asa! Ai incredere in Dumnezeu! El este Salvarea ta! Si nu minti cand spui asta. Dumnezeu totdeauna raspunde celor ce striga din toata inima la El.

Permite-ti sa vorbesti sinelui tau, sa il corectezi, sa il infrunti, pe el, pe oameni, pe Diavol, lumea intreaga. Preia controlul in lumina Adevarului Scripturii precum psalmistul. Tu nu te ridici doar pe tine, ci tu ai de aparat onoarea lui Dumnezeu a poporului lui!

Gandurile care iti vin de dimineata, nu sunt ale tale, ci ale sinelui, din ziua precedenta. Analizeala-le si hotaraste ce trebuei sa faci in lumina Cuvantului lui Dumnezeu. Invata sa controlezi acest lucru si vei fi biruitor prin Adevar!

Oare cati avem aceasta lectie spirituala ca psalmistul si anume de a nu ne lasa controlati de sinele nostru, ci de a face orice gand rob ascultarii de Dumnezeu, de Hristos?

Relatia intre acceptarea de sine si pocainta

~ florin ~ Lasă un comentariu


Trebuie sa ne pocaim, dar sa ne acceptam pe noi insine. Sunt situatii cand oamneii confunda pocainta cu respingerea de sine, cu ura de sine, ceea ce este o eroare si o lucrare a celui rau. Iisus spunea: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” . Aici implica iubirea de sine, trebuie sa ne iubim pe noi insine suficient de mult incat sa ne aducem sufletele la crucea lui Hristos si sa fim mantuiti. Asta este dragoste de sine. Asta este voia lui Dumnezeu. Cand cineva nu se accepta pe sine, el nu accepta “proiectul” lui Dumnezeu, cum l-a creat pe el Dumnezeu, aspect fizic, psihic, spiritual. Toate acestea trebuiesc acceptate, altfel este o manifestare a mandriei, cu alte cuvinte: “Doamne tu nu m-ai facut bine! Tu nu te pricepi la oameni!”

Trebuie sa ne acceptam pe noi insine, exact asa cum suntem si sa recunoastem ca suntem corupti, imperfecti, (datorita caderii lui Adam si a pacatelor noastre) insuficienti in noi insine si ca depindem de Hristos pentru mantuire si viata de zi cu zi, o viata deplina. Sa intelegem ca “proiectul” este perfect si foarte bun, dar trebuie inteleasa intentia si planul initial al lui Dumnezeu. Suntem ca o “cheita” intr-un ceas, avem un loc specific, un rol anume. In noi exista un potential extraordinar care poate fi activat prin jertfa lui Hristos si puterea Duhului Sfant.

Pocainta inseamna sa te pocaiesti de tot ce nu este conform voiei lui Dumnezeu in viata ta, dar mai intai trebuie sa accepti ca esti corupt, pacatos prin mostenire si prin contributie proprie. Daca te respingi pe tine insuti nu poti sa te pocaiesti in mod autentic, eficient. Neacceptandu-te inseamna ca nu te cercetezi, nu te cunosti, nu te gandesti la tine. Noi trebuie sa ne acceptam asa cum suntem, oricat de grav ni s-ar parea (totdeauna Dumnezeu poate interveni in orice viata de om, oricat de rea ar fi in ochii acelei persoane) si sa incepem sa lucram la noi, adica sa ne pocaim de tot ce este rau si sa punem in slujba lui Dumnezeu tot ce este bun in noi. Darurile personale sunt activate bine, doar prin puterea Duhului Sfant, pot fi activate si in sens negativ de duhurile rele, cum a fost Pavel inainte de convertire.

Cunoasterea lui Dumnezeu depinde de cunoasterea de sine.

~ florin ~ 2 comentarii

In absenta cunoasterii eului nu exista o cunoastere a lui Dumnezeu. Nimeni nu se poate privi pe sine fara ca imediat sa nu-si intoarca gandurile spre contemplarea lui Dumnezeu, in care isi are viata si miscarea. Ruina mizerabila in care ne-a aruncat razvratirea celui dintai om (Adam), este aceea care ne obliga in mod deosebit sa ne ridicam priivrea in sus. Fiecare dintre noi, asadar, trebuie sa fie stimulat in asa masura de constiinta propriei nefericiri, incat sa dobandeasca cel putin o cunoastere vaga despre Dumnezeu.  Asadar cunoasterea de noi insine nu doar ca ne indeamna sa-L cautam pe Dumnezeu, dar totodata, prin ea insasi, ne duce de mana, ajutandu-ne sa-L gasim.